Săptămâna trecută vă spuneam aici că voi începe o mini-serie de corespondențe ale scriitorilor. Dacă atunci citeam câteva scrisori ale scriitorilor ca răspuns la cele trimise de fanii lor, astăzi ne vom delecta cu epistole ale unor autori deja celebri, care le-au scris altor scriitori pentru a-și manifesta admirația față de opera lor.

În alte cuvinte, în acest material vom lectura fragmente ale unor scriitori-fani. Îi coborâm de pe piedestal pe unii autori pentru a-i urca pe alții și invers. Acest lucru ne reamintește (dacă, din întâmplare, am uitat vreo clipă) că scriitorii sunt, în primul rând, unii dintre cei mai mari cititori. Așadar, au și ei alți scriitori preferați – care, de cele mai multe ori, le devin sursă de inspirație și model de scriitură.

Încep cu scriitorul american Norman Mailer (v-am recomandat un interviu frumos cu el aici, iar aici l-am sărbătorit printr-un articol). Acesta se pare că purtat corespondențe cu mulți scriitori, fiind extrem de prolific în acest sens. Eu am găsit trei scrisori drăguțe, adresate lui Ernest Hemingway (despre el am scris, printre altele, și aici), Salman Rushdie (cronica noastră la Shalimar aici, iar despre Joseph Anton și interviuri aici) și William Styron (aici vă spuneam că în 2011, cartea lui ”Dați foc acestei case” a fost foarte bine vândută la Gaudeamus).

Mailer

Sursa

Hemingway a fost unul dintre idolii lui Norman Mailer. În 1955, Mailer se decide, cu dificultate, să-i trimită lui Hemingway o scrisoare, împreună cu un exemplar al unei noi cărți de-ale sale, The Deer Park. Din nefericire pentru acesta, rândurile sale nu au ajuns la idolul lui, scrisoarea întorcându-se, după 10 ani, cu mențiunea ”adresă necunoscută”. Iată cum își controlează Mailer admirația și cu ce grad de îndrăzneală îi scrie lui Hemingway:

hemingway

 

—because finally after all these
years I am deeply curious to know
what you think of this.

—but if you do not answer, or if you
answer with the kind of crap you
use to answer unprofessional writers,
sycophants, brown-nosers, etc., then
fuck you, and I will never attempt
to communicate with you again.

—and since I suspect that you’re even
more vain than I am, I might as well
warn you that there is a reference to
you on page 353 which you may or may
not like

 

Salman-Rushdie

 

Lui Rushdie îi scrie o epistolă în semn de susținere, făcând referire la fatwa și cenzura cărții Versetele Satanice. Mailer solidarizează cu soarta scriitorului britanico-indian și îi deplânge soarta de scriitor talentat care devine un martir viu.

 

Dear Salman Rushdie,

I have thought of you often over the last few years. Many of us begin writing with the inner temerity that if we keep searching for the most dangerous of our voices, why then, sooner or later we will outrage something fundamental in the world and our lives will be in danger.

(…)

… for if you can transcend this situation, more difficult than any of us have known, if you can come up with a major piece of literary work, then you will rejuvenate all of us, and literature, to that degree, will flower.

So, my best to you, old man, wherever you are ensconced, and may the muses embrace you.

Cheers,

(scrisoarea completă aici)

Cea de-a treia scrisoare este, în mod declarat, una semnată de fanul Norman Mailer, și îi este adresată, în 1953, luiWilliam_Styron William Styron. Acesta consideră cartea Long March una dintre cele mai bune ale unui autor american, de după  război. Mai mult, Mailer se întreabă, în rândurile sale, dacă Styron își dă seama de adevărata lui valoare. E prea frumoasă scrisoarea, așa că o voi reda pe toată mai jos:

 

Dear Bill,

You certainly deserve a fan letter. As a matter of fact I’ve been meaning to write ever since I read “Long March” about a month ago. I think it’s just terrific, how good I’m almost embarrassed to say, but as a modest estimate it’s certainly as good an eighty pages as any American has written since the war, and really I think it’s much more than that. You watch. It’s going to last and last and last. And some day people will consider it as being close to the level of something as marvelous as The Heart of Darkness, which by the way, for no reason I know, it reminded me of.

Barbara mentioned that you’re without a book at the moment. No solace I can offer, except that crap about waiting and patience which is all true, but no consolation at all.

I have only one humble criticism. I wonder if you realize how good you are. That tendency in you to invert your story and manner your prose just slightly, struck me—forgive the presumption—as coming possibly from a certain covert doubt of your strengths as a writer, and you’re too good to doubt yourself. Which I suppose is like saying, “You, neurotic—stop being neurotic!”

Anyway, I did want to write you these few things.

My best to you, Bill,
Norman

 

Umătorul în șirul corespondențelor vine Ray Bradbury (despre Fahrenheit 451 v-am spus părerea noastră aici), cu o scrisoare din 1976 de mulțumire către scriitorul de SF Robert Heinlein. Cel din urmă l-ar fi influențat și ghidat pe Bradbury în anii de tinerețe. Pentru asta, el îi scrie:

DEAR BOB:

YOUR INFLUENCE ON US ALL, FROM 1939 ON, CANNOT BE MEASURED. I CAN ONLY SAY I REMEMBER, WARMLY, YOUR MANY KINDNESSES TO ME WHEN I WAS 19–20–21 YEARS OLD. THAT YOUNG MAN BASKED IN YOUR LIGHT AND WILL CONTINUE TO BE GRATEFUL FOR THE HELP YOU OFFERED WHEN I WAS SO POOR & NEEDFUL! YOURS IN THAT MEMORY — RAY BRADBURY

 

ray-bradbury

Sursa

 

Virginia Woolf (recenzia noastră la Orlando) către filosoful și scriitorul SF Olaf Stapledon. Scrisoarea (1937) este scurtă și vine în urma primirii unei cărți de-ale lui Stapledon. Virginia îi mărturisește acestuia că nu crede că a înțeles pe deplin cartea lui, dar că, atât cât a făcut-o, a fost foarte interesată de subiect. Mai mult, îi face și o declarație simpatică filosofului britanic, spunându-i că nu se poate abține de la a-l invidia.

Dear Mr. Stapledon,

I would have thanked you for your book before, but I have been very busy and have only just had time to read it. I don’t suppose that I have understood more than a small part – all the same I have understood enough to be greatly interested, and elated too, since sometimes it seems to me that you are grasping ideas that I have tried to express, much more fumblingly, in fiction. But you have gone much further and I can’t help envying you – as one does those who reach what one has aimed at.

Many thanks for giving me a copy,
yours sincerely,

woolf

Sursa 

Intră în scenă celebrul James Joyce (despre cartea ce reunește corespondențele sale aici), cu o scrisoare plină de admirație către Henrik Ibsen.

 James-Joyce

Sursa

Rândurile i le adresează cu ocazia aniversării lui Ibsen, care împlinea 73 de ani, pretext pentru a-i face declarații, a-i mulțumi pentru scrierile sale și pentru părerea bună pe care a avut-o despre recenzia lui Henrik_IbsenJoyce la piesa ”Când morții se trezesc” (lucru ce-l flatează pe tânărul irlandez, scriitor în devenire – avea 18 ani când scria această epistolă). De asemenea, Joyce îi povestește mentorului său eforturile pe care le-a făcut în instituția în care studia pentru ca lui Ibsen să i se confere locul de cel mai mare dramaturg în viață. Iată câteva fragmente:

Honoured Sir,

I write to you to give you greeting on your seventy-third birthday and to join my voice to those of your well-wishers in all lands. (…) I am a young, a very young man, and perhaps the telling of such tricks of the nerves will make you smile. But I am sure if you go back along your own life to the time when you were an undergraduate at the University as I am, and if you think what it would have meant to you to have earned a word from one who held so high a place in your esteem as you hold in mine, you will understand my feeling.

(…) As one of the young generation for whom you have spoken I give you greeting — not humbly, because I am obscure and you in the glare, not sadly because you are an old man and I a young man, not presumptuously, nor sentimentally — but joyfully, with hope and with love, I give you greeting.

(în varianta completă o puteți găsi aici)

Pentru a face contrapunct cu scrisoarea de mai sus, vă voi cita un fragment dintr-o epistolă trimisă lui James Joyce și semnată de un H.G. Wells neimpresionat, dar care recunoaște geniul irlandezului.

wells1My dear Joyce:

I’ve been studying you and thinking over you a lot. The outcome is that I don’t think I can do anything for the propaganda of your work. I have enormous respect for your genius dating from your earliest books and I feel now a great personal liking for you but you and I are set upon absolutely different courses. Your training has been Catholic, Irish, insurrectionary; mine, such as it was, was scientific, constructive and, I suppose, English. The frame of my mind is a world wherein a big unifying and concentrating process is possible (increase of power and range by economy and concentration of effort), a progress not inevitable but interesting and possible.

(dacă sunteți curioși, aveți continuarea aici)

 

O scrisoare lungă, de patru pagini, plină de dragoste, admirație și urări i-a trimis și Mark Twain lui Walt Whitman.

Twain

Sursa

Pretextul folosit a fost, din nou, aniversarea lui Whitman (de 70 de ani, în 1889). Cu această ocazie, Twain a trecut în revistă toate evenimentele importante la care poetul american a asistat (de la presa cu abur la fotografie, lumina electrică, mașina de cusut etc.), strecurând printre rânduri și dragostea pe care i-o poartă.

walt-whitmanTo Walt Whitman:

You have lived just the seventy years which are greatest in the world’s history & richest in benefit & advancement to its peoples. These seventy years have done much more to widen the interval between man & the other animals than was accomplished by any five centuries which preceded them. (…) Thirty of us who honor & love you, offer the opportunity. We have among us 600 years, good & sound, left in the bank of life.

(scrisoarea completă aici)

 

O altă epistolă de-ale lui Mark Twain, dar către o scriitoare, Helen Keller (care nu putea auzi sau vedea!), helen kellerputeți lectura aici. În acele pagini, Twain vorbește despre bucuria de a fi citit cartea The Frost King (scrisă de Helen la vârsta de 11 ani!) și despre prietenia lor de lungă durată (”you are a wonderful creature”, spune el). Mai mult, scriitorul american, abia aflând de incidentul în care Helen Keller fusese acuzată de plagiat (și despre care ea povestește într-o autobiografie), tratează subiectul ca fiind unul amuzant și grotesc deopotrivă, oferindu-i susținere și blamându-i pe cei care au ”condamnat-o”.

 

 

Sper că acum îi vedeți cu alți ochi pe acești scriitori și, de ce nu, v-ați îndrăgostit și mai mult de unii dintre ei :) .

Dacă v-au plăcut scrisorile, vă recomand să citiți și epistola lui William Gaddis către impresionantul Don DeLillo de aici și pe cea a lui Aldous Huxley (despre Geniul și zeița aici, recenzia noastră la Punct contrapunct aici, iar la Insula aici) către învățăcelul lui, George Orwell de aici.

 

Surse: lettersofnote.comtheatlantic.comnybooks.comio9.comsheilaomalley.com

Surse imagini: lettersofnote.comitalymag.co.ukguardian.co.uken.wikipedia.orgnndb.comwizardtrivia.com,

poetryfoundation.orgrottentomatoes.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>