Ar fi multe de spus despre cenzură şi despre modul în care aceasta intervine brutal într-o cultură în numele unei ideologii, fie ea religioasă ori politică. Un exemplu concludent ar fi Index Librorum Prohibitorum, o listă a cărţilor interzise de Biserica Catolică, listă iniţiată în 1559 şi a cărei ultimă ediţie a apărut în 1948. În cele din urmă, în 1966, a fost abolită în mod oficial de către Papa Paul al VI-lea. Pe această listă neagră au fost consemnate lucrări aparţinând lui Giordano Bruno, Johannes Kepler, Immanuel Kant, Voltaire, René Descartes, Sade, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, André Gide etc. De-a lungul timpului, numeroase cărţi au fost cenzurate, interzise fie din motive politice, fie din motive religioase. Deseori, cele două motive par a conlucra perfect în încercarea de a sabota diverse texte, încălcând flagrant dreptul la libertatea de expresie, libertate fundamentală într-o lume civilizată. Iată numai câteva exemple de astfel de cărţi:
- Romanul Copiii de pe ulicioară (1959) de Naguib Mahfouz a fost, înaintea Versetelor satanice, atacat de musulmanii habotnici. Motivul? Autorul ar fi sugerat în mod alegoric că Dumnezeu ar fi mort. În Egipt, romanul a fost interzis mai bine de 30 de ani.
- Versetele satanice de Salman Rushdie a fost şi este, probabil, unul dintre cele mai controversate texte din istoria literaturii. În Memoriile sale, Rushdie povesteşte în detaliu calvarul prin care a trecut din cauza acestui roman. Publicat pentru prima dată în 1988 în Anglia, Versetele satanice a fost mai întâi interzis în India, iar în 1989 Ayatolahul Khomeini, printr-un edict, a cerut executarea lui Salman Rushdie, pe motiv de blasfemie. Romanul a fost interzis şi în Pakistan, Arabia Saudită, Bangladesh, Sudan, Malaezia, Indonezia, Qatar, Thailanda, Sri Lanka. Deşi cu o populaţie majoritar musulmană, Turcia nu a interzis cartea.
- Ultima ispită a lui Hristos, romanul lui Nikos Kazantzakis, a stârnit, la rându-i, numeroase critici, fiind considerat o blasfemie. În 1954 Biserica Ortodoxă de Răsărit îl excomunică pe romancierul grec. Tot în 1954 romanul a fost introdus în Indexul Cărţilor Interzise al Bisericii Catolice. „Întotdeauna am fost uluit de îngustimea şi micimea fiinţelor umane. Aveţi aici o carte pe care am scris-o în stare de exaltare religioasă profundă, cu o dragoste ferventă pentru Hristos; şi acum Papa nu o înţelege absolut deloc…”, va scrie Kazantzakis în apărarea sa. De asemenea, filmul lui Martin Scorsese din 1988, cu Willem Dafoe, Harvey Keitel şi Barbara Hershey, a stârnit numeroase controverse şi a fost interzis în mai multe ţări. În 1988 romanul este interzis în Singapore.
- Romanul documentar Ruşine (Lajja) de Taslima Nasrin a apărut în Bangladesh în 1993, fiind apoi publicat în 1994 la New Delhi. Romanul descrie 13 zile din viaţa unei familii hinduse în timpul violenţelor din 1992 din Bangladesh îndreptate împotriva hinduşilor, violenţe declanşate de musulmanii fundamentalişti. Autoarea, Taslima Nasrin, care a criticat în numeroase rânduri tradiţiile religioase în cadrul cărora femeia este persecutată social, politic şi sexual, a fost, asemenea lui Rushdie, ameninţată cu moartea, în 1993 fiind emisă o fatwa prin care se cerea uciderea scriitoarei. Taslima Nasrin a devenit foarte cunoscută, lucru care nu a ajutat-o prea mult, căci în 1994 va fi condamnată la doi ani de închisoare pentru insultarea religiei musulmane. A fugit din Bangladesh, alegând exilul.
- Persepolis, romanul grafic şi autobiografic al lui Marjane Satrapi, descrie copilăria autoarei în Iranul Revoluţiei Islamice din 1970-1980 şi perioada războiului dintre Iran şi Irak. Publicat iniţial în limba franceză între anii 2000 şi 2003, romanul a fost adaptat în 2007 pentru un film de animaţie care a avut un imens succes de public. De curând, Chicago Public School a restricţionat accesul elevilor la acest roman, lucru care a declanşat numeroase proteste. Romanul a fost interzis în Iran, Libia şi Tunisia.
- Fructele mâniei de John Steinbeck a fost şi este un text controversat, interzis în numeroase rânduri în SUA încă din 1939, anul apariţiei acestuia, invocate fiind motive ca indecenţa, obscenitatea, brutalitatea. În ciuda acestui fapt, romanul lui Steinbeck a devenit un bestseller. Nici Şoareci şi oameni nu s-a împăcat cu cenzura, fiind exclus din multe biblioteci din SUA pe motiv că ar fi rasist, vulgar, ba chiar s-a spus că ar promova eutanasia. În 1939, o bibliotecară revoltată i-a scris următoarele cenzorului responsabil de excluderea romanului Fructele mâniei din biblioteci şi şcoli:
„Dacă romanul acela va fi interzis azi, ce alt roman va fi interzis mâine? Şi ce organizaţie va mai dori un roman interzis poimâine? Este atât de periculos să începi aşa ceva, şi poate duce la exact ceea ce vedem în Europa.
Pe lângă aceasta, interzicerea cărţilor este cât se poate de inutilă. Ideile nu mor dacă o carte este interzisă. Dacă Steinbeck a scris un adevăr, acel adevăr va supravieţui. Dacă este doar senzaţional şi lasciv, dacă toate cuvintele sunt doar pete de noroi pe un tablou uriaş, atunci romanul lui va lua calea altor romane moderne şi va dispărea”.
- Abatorul cinci/ Slaughterhouse-five de Kurt Vonnegut Jr. a avut cam aceeaşi soartă cu romanul lui Steinbeck în privinţa contestării. Numeroase biblioteci americane au exclus acest roman din rafturile lor chiar şi în anii ’90 ai secolului trecut, printre motive numărându-se limbajul obscen şi comportamentul sexual deviant.
- Catch 22, romanul lui Jospeh Heller, nu a reuşit nici el să treacă de atenţia cenzorilor din bibliotecile americane, şi asta din cauza limbajului obscen. A fost mai întâi interzis în 1972 în Strongsville, Ohio, apoi a fost interzis în diverse state americane între 1970 şi 1980.
- Nu numai romanele de mai sus au fost excluse în numeroase rânduri din bibliotecile americane, biblioteci controlate de comisii draconice şi absurde în ceea ce priveşte cenzura cărţilor. Acelaşi tratament l-a suferit şi Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Márquez, motivele excluderii fiind aceleaşi ca la romanele lui Steinbeck sau Vonnegut.
- Povestea cameristei/ The Handmaid’s Tale, romanul distopic al lui Margaret Atwood, s-a situat pe locul al 37-lea în topul 100 al celor mai contestate cărţi din perioada 1990-2000, top alcătuit de American Library Association. Romanul a fost considerat pornografic şi anticreştin, sau cel puţin acestea au fost cele mai dese acuze, şi s-a cerut în numeroase rânduri excluderea lui din bibliotecile americane.
Pentru cei interesaţi, propun două volume utile: 100 de cărţi interzise (Nicholas J. Karoliders, Margaret Bald, Dawn B. Sova, traducere de Daniel Duma, Paralela 45, 2009) şi Banned in the USA: A Reference Guide to Book Censorship in Schools and Public Libraries (Herbert N. Foerstel, Greenwood Press, 2002).
Foto thumb: Lawrence Ferlinghetti, un înverşunat duşman al cenzurii, în faţa librăriei City Lights Bookstore (sursa)
