Tag: kafka

Umbrele socio-psihologice ale lui Orlando. Androginie versus acceptare de sine

Textul de față analizează felul în care ființa umană are capacitatea de a rezona lăuntric atât cu psihologia feminină, cât și cu psihologia masculină. Doresc să arăt, în cele din urmă, importanța acceptării atât interpersonale, cât și intrapersonale a acestei dualități, pornind de la romanul Orlando al Virginiei Woolf, care este o biografie autoficțională bazată pe relația pe care autoarea a avut-o cu aristocrata Vita Sackville-West între 1925 și 1928.

Eseu de Bogdan-Constantin Negrei Citeşte tot articolul


Autori în casă, autori acasă – #13: Viku Zen

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Viku Zen ne propune o perspectivă diferită a copilăriei, o vârstă de demult care poate fi trăită și la maturitate dacă avem răbdare să observăm personajele și detaliile importante ale celor pe lângă care trecem. Citeşte tot articolul


Kafka îndrăgostit în „Splendoarea vieții”, de Michael Kumpfmüller

Nu știu câți dintre cei care l-au citit pe Kafka s-au întrebat dacă și în ce fel acest scriitor complicat, autor al unor texte departe de a fi luminoase, s-a bucurat de iubire. Romanul Splendoarea vieții, publicat de germanul Michael Kumpfmüller (specialist în tot ce înseamnă Kafka, dar și autor de ficțiune) în anul 2011 și tradus în 2015 în română de Iulia Dondorici, pentru Editura Univers, este una dintre cărțile ce m-au surprins frumos, căci reconstituie ficțional tocmai această ipostază: Kafka îndrăgostit. Iar povestea este cu atât mai mișcătoare, cu cât anul de dinaintea morții se dovedește și anul iubirii. Bolnav și resemnat, trăind acut senzația că viața îi este terminată, Kafka întâlnește o femeie care îi aduce mai multă lumină, liniște și curaj decât avusese întreaga viață. Citeşte tot articolul

Coperta cartii Tu n-ai trait nimic

Tu n-ai trăit nimic de Gabriel H. Decuble: un roman-dosar emoționant

E destul de ciudat să citești un roman tip dosar care începe cu un rechizitoriu și se continuă cu un material probatoriu. Uiți de la bun început că ai în față un volum de literatură și te simți ca un martor în sala de tribunal. Cam așa a fost cu cartea lui Gabriel H. Decuble, Tu n-ai trăit nimic (Cartea Românească), care urmărește, din perspectiva unui procuror, un scurt traseu biografic al unui adolescent sensibil, Emil Blaj. Îți dai seama imediat că dosarul penal întocmit pe numele acestui puști e o porcărie – multe din învinuirile aduse sunt de-a dreptul penibile - și ești nerebdător să afli ce-i cu toată această șaradă. Citeşte tot articolul


Caricaturi cu scriitori străini și români

Văzând că soarele se lasă așteptat, m-am gândit zilele trecute cum să ne descrețim puțin frunțile și să ne continuăm săptămâna cu mai mult spor. Și așa mi-am amintit că văzusem, la un moment dat, niște artiști care făceau portrete de scriitori tare faine - despre diverse portrete de scriitori v-am mai vorbit aici, aici sau aici. Atenție! Nu orice fel de portrete, ci acel tip care ne face măcar să zâmbim: caricaturile. Citeşte tot articolul

Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni

Ne scuzați, dar nu ne-am putut abține. Chiar dacă avem și noi propriile noastre secrete vinovate :) Dacă mă întrebați pe mine, marele clasic Dostoievski are o problemă mare: scrie cărți grele, dar pe care nimeni nu se poate abține să nu le citească. Câteodată am senzația că prima carte pe care au citit-o câte unii n-a fost Povești Nemuritoare, a fost Idiotul. Într-o lume în care cititul e din ce în ce mai mult o raritate, ai senzația că bătrânul rus s-a contectat direct la creierele fragile ale generației noastre. Poți să nu fi pus mâna în viața ta pe altceva în afară de Coelho și Dan Brown, dar, la naiba, trebuie să fi citit Crimă și pedeapsă. De fapt, se prea poate ca Dostoievski să fie unul dintre cei mai citiți scriitori ai zilelor  noastre. Și la ce tomuri a scris, să mai ciripească ceva teoreticienii ăia care zic că rasa umană se duce dracului! Citeşte tot articolul

Acei scriitori minunaţi şi bolile lor necruţătoare

Zilele trecute citeam cu regret un articol despre autorul Gabriel Garcia Marquez, in vârstă de 85 de ani, care a avut acum câţiva ani cancer limfatic şi care acum suferă de demenţă senilă, aşa cum mărturiseşte fratele său, precizând şi faptul că boala este genetică în familia Marquez şi că ar putea să fi fost accelerată de tratamentul împotriva cancerului. Cu părere de rău pentru tăcerea care pare că s-a abătut permanent peste hârtiile de pe masa de lucru a lui Gabo, dar cu conştiinţa faptului că, vorba poetului, "cu-o moarte toţi suntem datori", azi ne-am documentat despre diversele maladii de care au suferit scriitori celebri - unele celebre şi clasice la rândul lor: sifilis, tuberculoză, pneumonie, altele meschine şi necruţătoare: Alzheimer, demenţă, schizofrenie, tulburări bipolare, depresii (care i-au împins pe mulţi la sinucidere). Citeşte tot articolul

Noua divinitate: maşinăria. Kafka, „Colonia penitenciară”

Dincolo de alegorie, distopiie ascund un realism mai puternic decît s-ar bănui, arătînd cît de mult s-a schimbat structura fiinţei umane. Birocraţia ce începea să capete dimensiuni monstruoase, dar şi o societate în degringoladă după un război devastator sînt aspecte ce trebuie căutate pentru a înţelege dezabuzarea şi sentimentul absurdului care transpar într-o scriere precum Colonia penitenciară a lui Kafka, publicată în 1919. Dezumanizarea poate atinge asemenea cote încît omul devine un simplu instrument care funcţionează după o serie de trăsături fixe, setat să acţioneze mecanic, fără să mai supună faptele unui proces de interiorizare. Totul se împarte, aşadar, în alb şi negru, iar modelul urmat este cel al maşinăriei. Omul modern a devenit el însuşi o maşină, spunea Réné Guénon în Criza lumii moderne, în această carte-lamento faţă de umanitatea pierdută. Citeşte tot articolul

Despre cărțile din muzică: Robin and the Backstabbers

Seria ce citesc trupele? a început, acum ceva timp, cu Dekadens. Pentru că v-a plăcut și azi e soare cu dinți afară, mergem mai departe, la Robin and the Backstabbers, o formație care sună ca "Bruce Springsteen râzând în somn. James Hetfield vorbind în șoaptă ca să nu se trezească ăla micu." Nu suntem siguri că Hetfield poate să vorbească în șoaptă, dar cu siguranță Robin & co. sună bine. Și citesc! Vedeți mai jos ce, cum și când. Citeşte tot articolul

Nora Iuga: “Ce să fac, gândesc cam anarhic” (interviu)

Nora Iuga este ori Poetul nemuritor, ori un gen de curious-case-of-Benjamin-Button al literaturii noastre. De fiecare dată când o revăd este un om mai tânăr și mai plin de viață. Probabil dacă nu ar fi împlinit recent venerabila vârstă de 81 de ani, am fi întâlnit-o pe străzile din centrul Bucureștiului, protestând cot la cot cu cei tineri.

Am avut șansa să îi iau un interviu între două lansări. Prima a marcat ieșirea oficială pe piață a Conversației cu Nora Iuga, despre care am povestit săptămâna trecută, iar cea de-a doua va veni în februarie, când scriitoarea octogenară va scoate de sub tiparul Editurii Cartea Românească un nou volum de poezii ("Petrecere la MontRouge"), un ciclu-experiment, precum însăși l-a numit, în care versurile ar fi rostite inconștient în timpul somnului de o doamnă și înregistrate de un tânăr secretar... Citeşte tot articolul


Despre cărțile din muzică: Dekadens

După ce am luat la întrebări scriitori, bloggeri, designeri și oameni din online, ne-am hotărât să află ce, cum și când citesc acei oameni care ne fac serile mai mișto cu muzica lor. Am început cu Dekadens, o apariție cu ceva vechime pe scena românească, cu o vocalistă foarte charismatică și piese catchy. Citiți interviul de mai jos și încercați să vă imaginați muzica Dekadens cu versuri de Minulescu, Eliade și Eugen Ionesco sau Jonathan Safran Foer :) Citeşte tot articolul