În urmă cu o săptămână vă spuneam, entuziasmată, că mai este puțin până la premiera filmului ”Sunt o babă comunistă!”, ecranizare a cărții omonime semnată de Dan Lungu, în regia lui Stere Gulea. Din fericire, grație invitației MediaPro, așteptarea a luat sfârșit. L-am văzut. Pe scurt, mi-a plăcut. Mult. Și vreau să vă rog să mergeți în cinematografe din 23 august. Despre de ce este acest film altfel, o briză nouă în cinematografia românească, mai jos.
Un fel de sinopsis
Viață de provincie într-un mic orășel din România, la aproximativ 10 ani de la căderea comunismului. Sărăcie. Trai greu. Emilia (Luminița Gheorghiu) și Țucu (Marian Râlea), soț și soție, pensionari, cu o fiică emigrată în Canada. Fiica, Alice (Ana Ularu)- ”Soțul meu ar fi vrut nume de coafeze, dar eu am vrut Alice”, spune Emilia pe la începutul filmului. Țucu se mai ocupă cu îngrijirea unei gospodării de la țară, rămasă moștenire; din când în când, vinde și legume în piață.
Rutina zilnică le este întreruptă de telefonul fiicei care își anunță venirea în vizită în România, împreună cu iubitul ei american, Alan (Collin Blair). Emilia începe pregătirile pentru a-și întâmpina copilul cum se cuvine și pentru a nu o face de râs în fața logodnicului ei. Agitația pentru a face rost de bani este presărată cu amintiri, flashback-uri nostalgice din timpul comunismului (care apar periodic în carte și în film).
Cele 10 zile de așteptare se încheie. Emilia și Țucu îi primesc pe fiica și prietenul ei în casă cu ”alaiul” de rude și vecini. Treptat însă, conflictele ies la suprafață mocnit: Alice, adeptă a capitalismului, își acuză mama că este comunistă; Emilia află de surpriza cu care vine fiica ei în țară și de problemele lor de supraviețuire în SUA. Pentru a nu-și vedea fata pe drumuri, Emilia și Țucu sunt în stare să facă orice. Până unde merg, veți vedea.
Interpretări de excepție
Nu vreau să mă lansez într-o discuție de genul ”Cartea sau filmul?” pentru că răspunsul meu ar fi amândouă. Cartea nu exclude filmul și invers. Dacă ai văzut filmul și l-ai avea pe Dan Lungu în bibliografia școlară, probabil că ai putea să povestești câte ceva fără să se prindă doamna de română că nu ai citit cartea.
Dar, cum nu e cazul, vă spun: cartea are farmecul ei, iar filmul păstrează ceva din el și îi mai adaugă savoare plus interpretările mi-nu-na-te ale Luminiței Gheorghiu, ale lui Marian Râlea, Ana Ularu, Collin Blair și mulți alții. În mod clar, nu este ”încă” un film despre comunism. De fapt, e despre cu totul și cu totul altceva.
Oul pătrat (o secvență cu mult haz)
Ecranizarea m-a surprins prin simplitate, prin soluțiile inventive ale lui Stere Gulea (de exemplu, prin abordarea inedită a flashback-urilor Emiliei), prin normalitatea acțiunii și a personajelor – fără cancan, bling bling-uri, fără exagerări -, prin redarea unei atmosferi calde, în care solidaritatea între oameni este încă posibilă, printr-un umor discret (exact ca în carte – meritul este atât al lui Dan Lungu, scriitor, dar și sociolog cu normă întreagă, cât și a celor trei scenariști: Stere Gulea, Lucian Dan Teodorovici și Vera Ion). Când s-a terminat filmul, am avut senzația că am fost spectator al unor povești de viață reale, nu al unei proiecții. Și poate sentimentul de complice pe care ți-l dă este cel mai mare merit al filmului.
Poate că ați văzut-o pe Luminița Gheorghiu jucând-o pe Cornelia din Poziția Copilului și i-ați apreciat rolul, dar, ca personaj, nu ați simpatizat-o. Fiți fără grijă, în pielea babei comuniste vă va cuceri complet! Rolul i se potrivește ca o mănușă.
Nu ai cum să arăți cu degetul spre Emilia și să spui, cu răutate, că a fost membră de partid. Nu, nu poți. Tocmai pentru că Luminița Gheorghiu îi dă viață făcându-te să o înțelegi, să pricepi motivele pentru care regretă comunismul, să-ți fie milă și să te înduioșezi de fiecare dată când vezi că ochii ei albaștri contemplează în zare momente din trecut. Mersul, privirea, vorbele rostite lent (chiar și atunci când este agitată), costumele pe care le poartă, gesturile pe care le folosește, absolut totul te fascinează la Luminița Gheorghiu chiar și când rostește ”Da, recunosc, sunt o babă comunistă!”.
Iar acompaniată de Marian Râlea – cel pe care nu pot să nu mi-l mai imaginez ca magician -, cei doi sunt cuplul perfect. ”Magicianul” este cum îl știm: calm, răbdător, umil. Însă cu puțin mai multă pasiune pentru țuică – pasiune pe care nu se sfiește să o arate și ginerelui, pe care reușește să-l îmbete din prima seară. De altfel, scenele cu Țucu și americanul Alan (Collin Blair, actorul cel folosit de MediaPro ori de câte ori este nevoie de câte un american în filme) sunt delicioase, veți râde cu gura până la urechi!
”Antrenamentul”
Ana Ularu are o prestație bună, este o Alice distantă, puțin afectuoasă, așa cum ar trebui. În plus, arată excelent și vorbește o engleză foarte bună :). Din păcate, nu se poate ridica la nivelul ”părinților” ei din film.
Filmările au durat doar 24 de zile (din pricina problemelor legate de buget), imaginea este de excepție (semnată de Vivi Drăgan Vasile), iar coloana sonoră cu siguranță vă va amuza :).
Restul, vă las pe voi să descoperiți când mergeți să-l vizionați (aici cinematografele în care va rula și trailerul). Și poate reveniți cu o părere.
Sursă imagini: procinema.ro
