Bookaholic

Într-o dimineață răcoroasă de duminică, cu pași grăbiți, cu un trandafir roșu într-o mână și o hartă a cimitirului Bellu în cealaltă, mă îndreptam spre mormântul lui Macedonski. Nu, nu eram singura, ci mă alăturam unui grup mic de cincisprezece persoane, care aveau să asiste la o întâlnire discretă în ziua în care a decedat poetul, prozatorul și dramaturgul român Alexandru Macedonski – 24 noiembrie 1920.  

Departe de tumultul și forfota de la Gaudeamus, Irina Macedonski, stră-strănepoata lui Alexandru Macedonski, ne invitase la o întrunire simbolică la mormântul scriitorului, demers ce precedă ”Anul Macedonski” – anul viitor se vor împlini 160 de ani de la nașterea autorului.

Au fost chemați la această întâlnire apropiații poetului și câțiva jurnaliști. M-am bucurat să asist la un eveniment atât de special, într-o atmosferă de care nu mai avusesem parte până acum (puțin ciudată – în bine – datorită locului, liniștită, delicată, cumva intimă). Iar dacă luăm în considerare faptul că l-am ascultat, pentru prima dată, pe actorul Mihai Gruia Sandu citind din poemele lui Macedonski, iar pe stră-strănepoata scriitorului povestindu-ne despre el, despre viața și opera sa, despre proiectul de vitalizare și mediatizare a scrierilor sale – pe care intenționează să-l demareze în anul 2014 -, despre ce înseamnă pentru ea greutatea numelui pe care-l poartă și moștenirea ei culturală, atunci pot afirma că a fost, cu siguranță, o dimineață perfectă.

(citiți și Al. Macedonski: o pledoarie sau paradoxul stră-străbunicului, un text scris de Irina Macedonski și apărut în premieră, acum doi ani, pe Bookaholic)

Printre versurile lecturate de Mihai Gruia Sandu, s-au numărat fragmente din Noapte de martie, Copilăria, Mângâierea dezmoștenirii, Rondelul marilor roze, Noapte de noiembrie (în care scriitorul își descria propria moarte și a murit chiar într-o noapte de noiembrie), Epigraf etc.

După un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Macedonski și după citirea unui colaj din versurile sale, Irina Macedonski ne-a spus câteva vorbe despre relația ei personală cu opera lui Macedonski și ne-a prezentat, pe scurt, schița acțiunilor programate în cadrul proiectului ”Alexandru Macedonski – 160 de ani de istorie și literatură”. Am considerat că, mai ales voi, bookaholicii, trebuie să știți ce evenimente frumoase a propus Irina, așa că vă vom dezvălui, la rândul nostru, despre ce este vorba.

În mare, stră-strănepoata lui Macedonski plănuiește să grupeze toate activitățile din anul viitor sub forma a trei direcții: ”Scriitor reprezentativ pentru secolul al XIX-lea”, ”Scriitor european” și ”Lucrurile memorabile pe care le-a făcut Alexandru Macedonski”. Acestea vor fi evidențiate atât academic, cât și nonconformist.

Pe partea academică, Irina Macedonski s-a gândit la o serie de conferințe la Litere, de exemplu, care să se concretizeze într-un volum și să aibă ca teme posibile poezia viitorului, sublimul în literatură, protipendada, romantismul de secol XIX ș.a.

Promovarea neconvențională ar avea, printre altele, și evenimente de tipul unei acțiuni de plantat trandafiri primăvara și toamna, organizarea unor nopți macedonskiene (recitaluri de jazz, poeme, experimente literare, teatru avangardist, proiecții etc.), ateliere de pictură senzorială la malul mării, ”Maraton pentru bicicletă și poetică” – o tură până la Brașov cu toate comunitățile bicicliștilor – și o mulțime de alte minunății. Nu trebuie să ratați aceste evenimente, așa că vă sfătuim să stați cu ochii pe noi, vă vom ține la curent cu tot ceea ce se va întâmpla în ”Anul Macedonski”.

La mica întrunire, ne-am bucurat și de un discurs critic foarte bun al lui Mihai-Daniel Gheorghe, despre opera lui Alexandru Macedonski.

Întâlnirea de la Bellu s-a încheiat cu depunerea trandafirilor aduși de oamenii prezenți pe mormântul scriitorului, un moment emoționant și deosebit, simbolic – Macedonski cerea, pe 24 noiembrie 1920, pe patul de moarte, parfum de trandafiri.

Apoi, am avut ocazia să port o mică discuție cu o parte dintre cei de acolo, printre care și cu Mihai Gruia Sandu. L-am întrebat dacă va mai participa și la alte acțiuni în 2014 legate de Macedonski și mi-a spus că este mult prea devreme pentru a confirma.

În ceea ce privește evenimentul la care abia asistase, Mihai Gruia Sandu mi-a spus:

”În primul rând, întâlnirea de astăzi a fost salutară, pentru că avem o moștenire culturală imensă pe care n-o fructificăm. Din ce cauză? Există niște etichete puse așa: poeți minori, poeți interbelici etc. La școală, când am învățat de Macedonski, mai întâi l-am studiat cu prostia aceea cu Epigrama – atât de puțin mă interesează Epigrama, hai să ne uităm la operă, să vedem ce se întâmplă acolo. La fel se vorbește și de Minulescu, că este poet minor, dar mie îmi face o plăcere enormă să recit poezii de el.

Despre Macedonski acum am aflat că a scris un scenariu de film, ceea ce este deosebit de important. Iată, de acum două secole, să avem un scenariu de film scris de un român în franceză, despre care nu știe nimeni, este mare lucru. Macedonski era un frenetic, un bătăios, un frământat, un perfecționist, și trebuie pus la locul lui. Suntem datori acestor oameni.

Noi ne exprimăm acum în limba română pe regulile și pe fundamentul pus de această generație. Oamenii nu-și dau seama cum ar fi fost limba română fără Macedonski, fără Eminescu, fără Caragiale, noi suntem super tributari lor”.

L-am întrebat și care sunt poeziile sale preferate scrise de Alexandru Macedonski. Iată ce mi-a răspuns: ”În primul rând Rondelurile, pe care eu le consider capodopere. Apoi ciclul nopților, de care chiar cred că toată lumea a auzit. Dar trebuie să recunosc că nu am săpat destul în dramaturgia lui, scenariul de film trebuie să-l văd neapărat, eu însumi am făcut ani de zile demersuri de joc în limba franceză”.

Apoi a adăugat câteva cuvinte despre cât de fragil și complex va fi efortul de revitalizare a operei  poetului:

”La Macedonski trebuie făcută o operă mai complicată, mai delicată. Exact așa cum scoți la lumină un tablou renascentist, să spunem, care a stat într-un pod vechi, culorile s-au mătuit, pânza s-a boțit, sașiul a putrezit și cuiele au ruginit, e nevoie de o delicată operă de restaurare. Pentru ca lumea să înțeleagă exact ce se întâmplă, tabloul, ca și opera lui Macedonski (și nu numai a lui, avem multe comori în pod cu sașiul putrezit), trebuie restaurat, trebuie redată strălucirea, poziționat pe mintea contemporanilor. Chestie care este destul de grea nu pentru că opera nu este valoroasă, ci pentru că mintea contemporanului este cumva redusă la nevoile de bază în criza asta pe care o trăim, criză mai ales morală. De aceea, el nu mai vede perlele pe care calcă în fiecare zi”.

Dimineața de duminică, 24 noiembrie, s-a încheiat cu parfumul de trandafiri care plutea în aer și cu speranța că Irina ne va invita și la următoarele manifestări. A fost o bucurie să fim acolo și vă dorim și vouă să luați parte la tot ceea ce se va întâmpla în ”Anul Macedonski”.

Pe final, vă las cu o mică selecție de versuri lecturate de Mihai Gruia Sandu la mormântul lui Macedonski.

O, copilărie scumpă, vârstă-atât de fericită,

În coroana ta nu este floarea grijii împletită,

Însă repede te duci;

Iată: însumi dau uitării că am fost copil odată:

De atuncea, mi se pare că e-o vreme-ndelungată,

Vai, şi zilele trecute nu poţi să le mai apuci!

(Copilăria)

Şi chiar sufletul meu este rază, cântec şi magie!
Şi colorile din juru-mi, nimb al cerului divin,
Le beau sacra voluptate, ce mă-mbată ca un vin,
Iar întreaga mea făptura e întreagă armonie.

(Lewki)

Deunăzi către ziuă visasem că murisem…
Zăceam întins pe-o masă, suflare nu aveam,
Şi mumă, fraţi, prieteni, şi toţi pe câţi iubisem,
Coprinşi de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.

(Noapte de Noiembrie)

Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece,

Când voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşă rece,

Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin,

Şi-al meu nume, printre veacuri, înalţându-se senin,

Va-nfiera ca o stigmată neghiobia duşmănească,

Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească.

(Epigraf)