În perioada 6-9 august 2012 a avut loc tabăra de creaţie Locuieşte în poveste, în care câştigătorii concursului pornind de la volumul Ce poţi face cu două cuvinte au avut ocazia de a se întâlni cu autori precum Liviu Papadima, Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Laura Grünberg şi Adina Popescu. Aceştia au discutat despre creativitate, despre literatură şi despre textele celor mici care vor apărea în această toamnă în volumul Ce poţi face cu două cuvinte – Secţiunea Junior. Copiii care au mers în tabără au avut vârste cuprinse între 8 şi 15 ani. Raluca Ardelean, profesorul coordonator al câştigătorilor din Timişoara, ne-a povestit, cu această ocazie, cum este să lucrezi cu copiii în cadrul atelierului de scriere creativă pe care-l organizează la Palatul Copiilor din Timişoara. Evident, în stilul amuzant şi jucăuş la care trebuie să ne aşteptăm din partea unui ghid într-ale creativităţii:
Palatul cu poveşti sau Despre călătoria micilor prinţi şi prinţese în lumile imaginare
„– Mă poate ajuta cineva… ? întrebă Micul Prinţ.
Se pierduse în galaxia imaginaţiei, ale cărei porţi se deschideau o dată la o mie de ani teleportând o persoană prin ele. În cazul Micului Prinţ, porţile se deschiseră, luându-l prin surprindere în timpul conversaţiei sale cu iepuraşul de zăpadă, noul său prieten. Se afla într-un tub sclipitor care-şi schimba neîncetat culoarea. În jurul lui erau numai cercuri care încercau să-l atragă înăuntrul lor, dar Micul Prinţ le evita cu mare atenţie. Deodată, o poartă interdimensională îl înghiţi înăuntrul ei, luându-l pe la spate.(…)
Apoi se auzi un bubuit…” şi în jurul lui începură să defileze perechi-perechi de cuvinte:
gheaţă şi peşteră
pelerină şi buburuză
stea şi somn
plaur şi hârtie
tirano- fluture şi extraterestru
tiramisu şi explorator
poveste şi cocoloş
coadă şi întrebare
plaur şi tatuaj, cuvinte… neaşteptate, oarecum surprinzătoare, dacă nu chiar absurde sau stranii. Micul Prinţ se uită cu atenţie la ele şi începu să scrie poveşti….
Uneori nici nu e nevoie de mai mult de două cuvinte ca să se nască o poveste!
Reţetă de poveste:
Cuvinte – câteva sute (chiar mii – cu cât mai multe, cu atât povestea e mai delicioasă).
Personaje – nici multe, dar nici prea puţine. Şi bune, şi rele. Neapărat originale!
Întâmplări – la alegere: siropoase (pot fi diluate cu puţin sifon), palpitante, complicate, simple sau pe mai multe planuri, finalizate sau lăsate în coadă de peşte. Uneori banalitatea poate fi exploatată şi transformată în savoare!
Inspiraţie – cât cuprinde.
Timp necesar: pe ceasul mecanic sau electronic, 100 de minute. După ceasul solar sau cronometrul interior, timpul nu are importanţă.
Mod de lucru: se recomandă spontaneitatea!
Sugestii de servire: în porţii mari sau mici, de faţă cu alţii şi cu deschidere spre observaţii şi recomandări. Ce rămâne se poate pune la păstrare în caiet sau într-un fişier electronic pentru o perioadă nedeterminată.
La capătul acestui proces, când totul a fost fixat prin transcriere alfabetică (de ce nu, şi prin desen şi culoare?), povestea este gata! O lume nouă prinde contur, se nasc nişte personaje (unele cu titluri de nobleţe, ca prinţesele, reginele şi împăraţii, altele de o cuceritoare banalitate, cum sunt „Tatuaj, împreună cu prietenii lui, domnii Bursuc, Burlac şi Buric şi cu soţiile acestora, doamnele Căpuşă, Năucă şi Palmier, ce se întâlnesc la Cuibar (barul-unde-bei-până-te-faci-cui)”, un băiat, o fetiţă, o babă, ori un explorator), se derulează câteva lupte grandioase ori doar întâmplări lipsite de importanţă şi se scrie pe mijloc de rând, neapărat cu litere de tipar!,
SFÂRŞIT
La vârstele mici, creativitatea, în forma ei cea mai autentică şi inocentă, nu are limite!
Povestea, care este „ceva magic, un carnaval al întâmplărilor nemaivăzute” (Ioana, clasa a II-a ), se scrie „folosindu-ţi gândurile inimii” (Andrei, clasa a II-a), iar „atunci când scrii, te simţi liber şi bucuros” (Ionuţ, clasa a II-a).
Pretexte pentru a scrie poveşti sunt nenumărate: un titlu ce incită, un incipit provocator, un personaj rătăcit în afara poveştilor, o întâmplare suspendată în afara unui unde?, când?, de ce?, chiar propriul nume poate fi sursă pentru o poveste. Sau două cuvinte!
În splendida poveste ce s-a scris anul acesta în Marea Carte a Cercului de Scriere creativă de la Palatul Copiilor din Timişoara, o întâmplare a ieşit cu totul în evidenţă: trei copii ce pot fi investiţi cu titlul de spiriduşi ai poveştilor, Antonia Ilieş, Tania Berbecea şi David Laurian Pop au creat trei poveşti-bijuterii.
Pornind de la cele două cuvinte oferite de Editura Arthur putem înţelege cum a ajuns exploratorul să facă pereche cu felia de tiramisu, peştera cu gheaţa, cocoloşul cu povestea, plaurul cu bucata de hârtie, aşa se poate înţelege cum a luat naştere Steaua Somnului pe care locuieşte Moş Ene, cum au ajuns piticii să dobândească ştiinţa semnelor de punctuaţie şi ortografia oamenilor, renunţând la complicatul lor sistem de comunicare, dar şi originea întâmplarilor, ba absurde, ba complicate ale unei buburuze ce locuia în buzunarul unui împărat inexistent. Mai multe nu se pot spune despre cele trei poveşti-bijuterii căci o vrajă mare s-a lăsat asupra lor şi le-a transformat în trei mistere invizibile, dar ele sunt acum într-o tipografie şi aşteaptă să fie trecute în cuvinte de cerneală neagră în cartea de poveşti amintită, unde vor putea fi citite de la cap la coadă. Curând, în această toamnă!
* În povestea pe care am scris-o, am folosit fragmente şi nume de personaje din poveştile copiilor: Magda Babău, Ioana Bercea, Antonia Ilieş, Tania Berbecea, Laurian Pop.
