Bookaholic

Există oare formule pentru a deveni scriitor? În primul rând, trebuie să fii un bun cititor. Să fie oare de ajuns? Atunci cum le poţi face faţă momentelor lipsite de inspiraţie? Mai ales dacă este vorba de literatură pentru copii, ale cărei reguli sunt mult mai stricte. Liviu Papadima, coordonatorul volumului Ce poţi face cu două cuvinte, apărut la Editura Arthur, găseşte că formula propusă de Gianni Rodari în Gramatica fanteziei este cea mai potrivită pentru scriitorul de ficţiune. Literatura porneşte din sintagme şi de la această formulă porneşte antologia care reuneşte texte ale unora dintre cei mai importanţi scriitori contemporani: Adina Popescu, Simona Popescu, Dan Sociu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Matei Florian, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu şi Doina Ruşti.

Miza volumului a fost de a-i pune în legătură pe scriitori şi pe cititori, dându-le ambelor părţi posibilitatea de a se implica în scrierea volumului. Autorii volumului s-au întâlnit cu mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani la Muzeul Ţăranului Român, unde au discutat despre perechile de cuvinte de la care scriitorii vor porni pentru a-și scrie textele. După ce au discutat timp de câteva ore, au ales următoarele perechi de cuvinte: aripi – lacrimă, explorator – cocoloş, pelerină – tatuaj, care le-au fost ulterior distribuite autorilor şi pe baza cărora este segmentat volumul.

Volumul reuneşte optsprezece proze scurte, specie prea puţin cultivată în peisajul literar românesc postdecembrist. De altfel, această antologie, împreună cu celălalt volum al colecţiei „Cărţile mele”, Care-i faza cu cititul­?, vine să acopere un mare gol de pe piaţa de carte actuală, în care literatura pentru copii şi adolescenţi este o raritate. Scopul acestor antologii este de a-i face pe cei mici să îndrăgească lectura încă de la vârste mici.

Pentru aceasta, se mizează îndeosebi pe o lectură de identificare, ceea ce înseamnă că scriitorii se străduiesc să îşi cucerească publicul folosindu-se tocmai de armele care îi îndepărtează pe aceştia de lumea cărţii. Spre exemplu, personajul din textul lui Robert Şerban utilizează computerul şi tot felul de alte gadget-uri care îi fascinează pe copiii zilelor noastre. Şi Simona Popescu îşi începe naraţiunea inserând în text corespondenţa pe care o are cu Liviu Papadima referitoare la textul pe care urmează să îl scrie.

Prin intermediul artificiilor hipertextuale, al naraţiunii la persoana I, al referinţelor la jocuri şi la device-urile moderne şi al întregului mise-en-scène promoţional, care le permite copiilor să se întâlnească cu autori în viaţă, demonstrându-le că literatura poate fi şi tânără, proiectul dobândeşte şi un rol didactic. Însă este vorba despre pedagogie alternativă, lupta pentru literatură ducându-se prin intermediul mijloacelor literaturii.

Textele sunt autonome, neexistând legături între ele. Perechile de cuvinte sunt singurele elemente comune. Avem de-a face cu adevărate proze scurte ale unor scriitori profesionişti care îi vor învăţa pe cei mici nu numai să iubească lumea cărţii pentru că aceasta poate fi asemănătoare cu lumea lor, ci îi va face să şi înţeleagă mecanismele scrierii creative, le va îmbogăţi imaginaţia şi le va cultiva gustul pentru diversitate şi planuri narative complicate, pliabile, restructurabile. Tocmai pentru că lectura acestor proze scurte are mai multe planuri de interpretare, antologia li se adresează şi părinţilor, care-şi pot aminti de plăcerile copilăriei, dar care se pot bucura şi de calitatea literară a textelor.

Pentru a le fi chiar mai accesibil celor mici, volumul are şi ilustraţii realizate de Irina Dobrescu. Puterea de înţelegere şi de a trasa analogii între text şi imagine a celor mici este astfel îmbogăţită considerabil, în timp ce adulţii se pot bucura de ilustraţiile foarte ingenioase şi pline de culoare.

Unii dintre autorii care semnează antologia s-au îndreptat către poveşti mai apropiate de basmele cu care am crescut, în care acţiunea este mai uşor de urmărit de copii, indicaţiile metatextuale nefiind esenţiale pentru înţelegerea textului, ci fiind doar unul dintre deliciile de care se pot bucura cititorii mai în vârstă (Adina Popescu, Dan Sociu, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Laura Grünberg, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu), în timp ce alţii aleg varianta unei proze scurte mai complicate, cu mai multe referinţe metatextuale, poate un pic mai greu de înţeles în totalitate de un puşti (Simona Popescu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Matei Florian, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Doina Ruşti).

Fiecare text este precedat de o scurtă descriere a autorului şi de o poză a acestuia din aceeaşi dorinţă de a le atrage atenţia celor mici că există şi autori în viaţă, realitate cu care şcoala nu îi obişnuieşte deloc.

Textele sunt pline de umor şi de candoare, de spaima de necunoscut specifică copilăriei, de curiozitate şi de imaginaţie, de jocuri şi de suspans. Toate aceste ingrediente reuşesc să genereze reacţia dorită, căci puştii sunt atât de entuziasmaţi de carte încât s-au apucat, la rândul lor, să scrie, participând la concursul iniţiat de Editura Arthur, care se va finaliza cu publicarea unui volum al juniorilor în toamna lui 2012. Dacă o carte pentru copii reuşeşte să îi convingă pe aceştia nu numai să citească, ci şi să scrie beletristică, înseamnă că aceasta şi-a atins scopul cu prisosinţă. Iar dacă ea ajunge să fie şi pe gustul adulţilor, sunt şanse să rămână în istoria literaturii.