Nu știu voi cum ați fost, dar eu aveam o adevărată obsesie în a nu scrie niciodată nimic pe vreuna dintre cărțile pe care le am în bibliotecă. Insistam cu ardoare și pe lângă prietenii cărora le împrumutam. Depuneam mare efort în ”instruirea” tuturor: să nu le murdărească, să nu le îndoaie colțurile etc. Știu, pentru unii dintre voi poate părea foarte, foarte ciudată atitudinea mea.
De ceva timp, m-am mai relaxat. Am început să fac adnotări pe cărți, să pun post it-uri, să subliniez pasaje care mă interesează. Și asta pentru că m-am împrietenit și mai mult cu ele, cred eu.
De aceea, m-am gândit să tratez un subiect pe care altădată l-aș fi încadrat în categoria de ”Așa NU”, iar astăzi îl prezint în direcția opusă.
Ce adnotări fac scriitorii pe cărțile pe care le citesc? Dar pe cele pe care le scriu? Orice ar face, volumele rămase în urma lor devin la fel de importante ca autografele lor sau cărțile poștale trimise sau manuscrisele ș.a.m.d. Au valoare documentară, ne spun multe lucruri despre personalitatea scriitorului, despre modul său de a gândi literatura și arta, în general.
Începem cu Vladimir Nabokov și adnotările lui pe marginea Metamorfozei lui Franz Kafka. ”The soul has died with Gregor; the healthy young animal takes over. The parasites have fattened themselves on Gregor” spune Nabokov pe exemplarul său.
O pagină adnotată de Sylvia Plath din exemplarul propriu al cărții lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby. Nu se știe sigur când a făcut Plath notițele (se bănuiește că fie în liceu, fie în timpul facultății), însă Park Bucker afirmă, în eseul său, că scriitoarea a citit și recitit această carte (deoarece diferă tipul de cerneală folosit) – ceea ce subliniază influența lui Fitzgerald asupra operei ei.
De altfel, Sylvia Plath a și scris eseuri despre Fitzgerald, numindu-l a word painter with a vivid palette.
Lui David Foster Wallace îi place, poate, cel mai mult dintre cei despre care vorbim astăzi să scrie pe cărțile pe care le citește și care îl inspiră. Am găsit multe astfel de pagini, cu autori și cărți variate, cu diferite culori, cu sau fără desene. Două dintre exemple sunt Don DeLillo cu Ratner’s Star și Borges: O viață, semnată de Edwin Williamson.
Urmează adnotările unuia dintre reprezentanții generației Beat pe un exemplar de povestiri de-ale lui Dostoievski. Jack Kerouac ar fi cumpărat cartea în 1949 (așa cum ne indică semnătura pe aceasta – chiar așa, voi vă mai scrieți numele pe cărți? Îmi amintesc că eu așa făceam pentru ca cel căruia i-am împrumutat-o să nu uite că nu-i aparține 🙂 ). În acel an Kerouac abia își încheiase celebra călătorie glorificată mai târziu în Pe drum.
Scriitura lui Dostoievski l-a influențat destul de mult, așa cum o mărturisește cumva și într-o scrisoare din aprilie 1949 către un prieten, Alan Harrington:
I’ve just read ‘An Unfortunate [sic] Predicament,’ a long story by Dusty-what’s-his-name. I studied it carefully and found that he begins with ‘ideas’ and then demolishes them in the fury of what actually becomes the story. This letter is a similar venture. However, nothing detracts from the fact that this is a mad letter. ‘So be it! So be it!
Scriitorii nu sunt numai cititori și fani ai altor scriitori, ci și al propriilor lor opere. Pentru a ne amuza puțin, vă voi arăta și câteva adnotări făcute de autori pe propriile lor volume.
J.K. Rowling este un exemplu simpatic. Voi ați scrie pe prima pagină a cărții voastre că aceasta v-a schimbat viața?
Sursa și transcrierea însemnărilor (tot în limba engleză)
Kazuo Ishiguro a scris pe cartea sa, The Remains of the Day, un fel de istorie personală a acesteia: cum s-a ”născut”, cum i-a venit ideea titlului, în ce împrejurări a scris un pasaj sau altul etc. Destul de interesant, nu?
Sursa și transcrierea însemnărilor (tot în limba engleză)
Dacă vă interesează și mai mult acest subiect, puteți găsi aici încă câteva adnotări ale scriitorilor pe propriile lor cărți.
