Bookaholic

Matteo Pericoli are multiple talente, împăcând meseria de ilustrator cu cea de arhitect, jurnalist, scriitor și profesor. Aflând acest lucru, nu vă va mira ce legătură frumoasă a putut el să facă între scriitură și arhitectură. Proiectul-laborator se numește Arhitectură Literară (Laboratory of Literary Architecture) și a făcut obiectul unor cursuri ținute de el la Scuola Holden (o școală de scriere creativă din Turin, Italia) și în cadrul programului de scriere de la Columbia University School of the Arts din New York. Foarte pe scurt, este vorba despre construirea fizică a arhitecturii literare a unui text.

Profesorul de origine italiană a apropiat scriitorii de arhitecți mergând pe principiul că ambele profesii au la bază construirea unui univers unic, iar rezultatele lor produc întotdeauna senzații puternice privitorului sau vizitatorului, respectiv cititorului, influențându-l în viața de zi cu zi.

Și-a testat teoriile punându-le în practică împreună cu studenții săi. Fiecare tânăr a adus la cursuri un roman, o povestire sau un articol care le era foarte familiar. După ce cunoșteau opera respectivă în amănunt, începeau să o disece, să vadă cum este construită atât din punct de vedere al subiectului, personajelor, cât și al perspectivei cititorului și sentimentelor provocate. Toate, raportate la structura operei în ansamblul ei.

Machetă pentru Dezonoare, J.M. Coetzee

”The exercise is a process of reduction. In architecture, once you remove the skin — the “language” of walls, ceilings and slabs — all that remains is sheer space. In writing, once you discard language itself, the actual words, what’s left? Thus we also work toward the questions that architects, knowingly or unknowingly, must always address: how does one design and build using emptiness as a construction material? How do we perceive space? And how does it affect us?”, spune Matteo Pericoli în articolul său.

Mai exact, studenților li se cerea să gândească operele fără să se folosească de cuvinte, ci sprijinându-se pe reprezentări arhitecturale. De altfel, o dată ce aceștia se hotărau pe o anumită structură, trebuiau să lucreze în echipă cu câte un student de la arhitectură și, împreună, să realizeze modelele 3D ale textelor alese.

They discuss spatial relationships, repetition, reflection, sequence, transparency, tension, pacing, chronology and so forth. Any architectural question is answered from a literary point of view; any literary issue is addressed by a spatial idea. There is no room for arbitrary moves.

Așadar, cum arată operele literare transpuse arhitectural de către elevii lui Pericoli? Am ales patru dintre exemplele care mi s-au părut a fi cele mai clare și mai interesante.

Această machetă este făcută pentru Concerning the Bodyguard, o povestire semnată de Donald Barthelme. Olivia Tun, studenta cursurilor de scriere creativă, explică faptul că mare parte din povestire este alcătuită din întrebări, lucru pe care l-a simțit necesar de transmis arhitectural. Fundația este complexă; de aceea, ea se așteptă ca privitorul să se întrebe dacă această clădire se va susține, iar cititorul să pună la îndoială cât de validă este povestea. Fain, nu?

”It was fun to consider the narrative voice in terms of building materials — glass for the transparent and accessible, or black marble for the impenetrable — and characters as “shapes” — square for the punctilious, pentagon for the unpredictable — and the interplay of characters as the interplay of the shapes” spune studenta.

George Saunders cu The Falls. Această machetă merge tot pe experiența lecturii unei nuvele construite aproape în întregime pe fluxul conștiinței. Construcția are în vedere multiplele capcane întinse și interpretări ale cititorului (conducându-ne spre ideea că o poveste influențează prin structura ei), toate sugerând un labirint din al cărui spațiu poți evada doar printr-un punct.

Nici nu mă așteptam ca David Foster Wallace să nu fie transpus în proiectul de față :). A Supposedly Fun Thing I’ll Never Do Again este o carte de eseuri care funcționează pe tehnica rostogolirii bulgărelui: o observație atrage altele, care descriu lucruri din ce în ce mai importante.

Reprezentarea are mai multe paliere (făcute din sticlă și atrăgând atenția asupra adevărului și clarității exprimării lui Wallace); părțile curbate permit intrarea luminii între etaje (pentru a se crea legături între ele), iar întreaga structură este străbătută de o coloană verticală ce exprimă creativitatea scriitorului.

Pun pariu că nu v-ați fi gândit vreodată că imaginea de mai sus este o machetă pentru Spre far (Virginia Woolf). Construcția este formată din trei părți, asemenea creației scriitoarei britanice: o casă, un palier intermediar și cea de-a doua casă. Palierul intermediar este spațiul negativ reprezentat de moartea domnului Ramsay, iar zidul de susținere (de pe partea dreaptă) întruchipează vidul.

”As in the novel, I wanted the physical structure to show that grief and desire should be inextricable”, scrie Catherine Pond.

Vouă cum vi se pare ideea? Ce reprezentare arhitecturală ați face cărții voastre preferate?

Surse: opinionator.blogs.nytimes.com, matteopericoli.com