Bookaholic

Spiritual, glumeţ şi, în acelaşi timp profund (atunci când abordează teme precum fanatismul), Amos Oz te face să te reîndrăgosteşti de literatură, povestind cum, în copilărie, visa ca, atunci când o să crească, să devină o carte, şi nu un bărbat. Asta pentru că, în postura fragilă de om, dispariţia şi uitarea eternă sunt nişte pericole cu care trebuie să te lupţi permanent, pe când, dacă eşti o carte, există şansa ca măcar un exemplar din tine să supravieţuiască în cine ştie ce colţ de lume.

Dar dragostea faţă de literatură nu a fost singurul subiect abordat de scriitorul israelian la conferinţa de presă care a avut loc la hotel Intercontinental, pe 27 februarie. Plăcerea de a povesti l-a purtat prin amintiri din copilărie – recreând atmosfera locului în care s-a născut şi a crescut, un Ierusalim pe care l-a numit „mica Românie”, căci era plin de evrei de origine română – şi nu a evitat să vorbească nici despre momentele dureroase din viaţa sa: sinuciderea mamei şi toată ura pe care a resimţit-o apoi şi faţă de ea, şi faţă de tată (gândindu-se că trebuie să fie ceva groaznic în fiinţa lui), şi faţă de el însuşi (dacă ar fi fost un copil cuminte, poate că mama nu l-ar fi părăsit, îşi spunea el).

O ură ce apoi a fost înlocuită de curiozitate, compasiune şi iertare, cele trei forţe care l-au împins să scrie „Poveste despre dragoste şi întuneric”, dar care l-au ajutat să fie un scriitor complex, care nu vede niciodată lucrurile doar în alb şi negru; un spirit tolerant atât în literatură, cât şi în ceea ce priveşte articolele sale pe teme politice.

Foarte spiritual a fost Amos Oz şi în dialogul cu Gabriel Liiceanu de la Ateneu, în aceeaşi zi, în care ideea de bază a fost se poate ajunge la toleranţă (şi dacă literatura poate avea un rol în acest sens). Deşi Gabriel Liiceanu a dat o notă mai gravă discuţiei, aducând în dialog probleme de ordin istorico-politic (conflictul israeliano-palestinian, eticheta anticomunism visceral vs. antinazism visceral etc.), Amos Oz a arătat că este, înainte de toate, un scriitor: chiar şi „leacul” pentru un fanatic îl vede în cărţi, în educaţie.

Licoarea magică ar fi compusă dintr-un strop de Gogol, Dostoievski (în general literatură rusă), o picătură de curiozitate (căci a fi curios înseamnă a reuşi să te pui în pielea celuilalt) şi o doză de simţ al umorului (căci poate să te facă să-ţi vezi slăbiciunile). La fel, vorbind despre sistemele totalitare, Amos Oz a spus că toate îi repugnă, pentru că nu îl lasă pe om să fie o peninsulă – şi aici e locul de a-l cita pe poetul John Donne, care spunea că niciun om nu e o insulă, Oz completând că fiecare om ar trebui să fie o peninsulă, parţial conectat la societate, parţial la lumea sa interioară.

Amos Oz, deşi cu un trecut destul de zbuciumat – o copilărie marcată de frica unui nou holocaust al evreilor, chiar în ţara lor, şi de sinuciderea mamei, o tinereţe în care participă la Războiul de şase zile şi la Războiul Yom Kippur –, este un personaj plin de optimism, echilibrat şi, nu în ultimul rând, cu un dezvoltat simţ al umorului. Închei cu câteva extrase din conferinţa de presă, lăsându-vă să-i gustaţi umorul şi altfel decât prin cărţile sale:

„Dacă mi-aţi cere să vă spun într-un cuvânt despre ce e vorba în toate cărţile mele, aş spune că e vorba despre familii. Dacă mi-aţi cere două cuvinte, aş spune familii nefericite. Dacă mi-aţi cere trei cuvinte, v-aş spune să îmi citiţi cărţile.”

„Dacă aş avea de ales între două opţiuni: opţiunea nr. 1 – să plec într-o misiune pe Marte, opţiunea nr. 2 – să pot să fiu, timp de 24 de ore, o muscă pe peretele casei unei familii, aş renunţa să fiu astronaut.”

„Curiozitatea cred că e o virtute morală. Consider că o personă curioasă e un om mai bun, cred că e şi un amant mai bun, dar e încă prea devreme ca să discutăm asemenea chestiuni.”

„Aveam doar 24 de ani când am scris Soţul meu, Michael şi, la vârsta aia, credeam că ştiu totul despre femei. Azi, n-aş mai îndrăzni să spun asta.”

„În Israel, oamenii citesc ca să se înfurie, ca să aibă cu ce să nu fie de acord, se ceartă cu personajele, cu autorul. Cîteodată, în Israel, taximetriştii îmi spun să le zic personajelor mele că au făcut o greşeală. Toţi cred că ştiu mai bine.”

„De fiecare dată când sunt de acord de mine sută la sută, scriu un articol în care-mi exprim furia, când am chiar şi cea mai uşoară contradicţie cu mine, când aud în mine mai mult de o voce, atunci ştiu că am rămas «însărcinat» cu o poveste.”

„Schizofrenia nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane. O doză de schizofrenie în căsătorie te ajută. Când te cerţi cu soţia/soţul, te poţi întreba: ce-ar fi dacă aş fi în locul său? Dacă aş fi doctor, aş prescrie pentru fiecare fiinţă umană o doză mică de schizofrenie. Nu prea mult, poate deveni periculoasă. În doză mică, te face un om mai bun.”