Bookaholic

In rest sa zicem ca e mai lumina. Desi pentru Victor sau Franzela (daca-l simtiti mai apropiat asa), de multe ori in plina zi bucati de nori intra in putrefactie. Victor e  personajul principal al cartii si are la activ cateva morti, carora le-a pierdut sirul.

Vi se pare senzational sau suprarealist? Nici pomeneala de asa ceva! Pana la urma Franzela (mie mi-e mai prieten asa) a murit prima data la sfarsitul liceului, apoi cand a luat primul salariu, cand l-au dat afara de la taximetrie, cand Ina, sotia lui, a deveni o alta Ina pe care nu o mai recunoste… Si au mai fost cateva morti, dar, cum va spuneam, le-a pierdut sirul.

Probabil ca deja povestea va suna cunoscut. Va asigur insa ca nu e nimic previzibil la mijloc. Depinde numai de cat de clara ti-e mintea , ori a lui Victor e foarte clara, curata ca un bec… nears:

“Să-mi trag una, îmi amintesc totul, de-a fir a păr, că mă şi sperii, să nu fie vreo boală, ceva. Nimic din ce s-a întâmplat în viaţa aia din liceul ăla de doi bani nu vrea să se şteargă. Stau toate căcaturile lipite ca abţibildurile pe creierul meu alcoolizat, în puii mei, şi, oricât le-ai râcâi cu unghia, nu se lasă zgâriate un milimetru, parcă-s tatuate pe pielea creierului, dacă scârba asta de creier o fi având vreun fel de piele.”

Si mai depinde de ceva, de cat de bine poti s-o spui, iar felul in care Dan Lungu alterneaza registrele dintre viata de dinainte (liceul) si viata de dupa e cutremurator si savuros de palpitant. Asta e jocul care ne… jongleaza, hora asta nebuna (acum o viata, acum o moarte, iar o viata, iar o moarte) in care odata intrat o joci pana la capat. De carte vorbesc, dar, da, si in viata tot cam asa stau lucrurile.

Incepem cu primul episod din viata lui Victor alcoolicul trist, dintr-un oras de provincie mic, Victor cel cu o nostalgie prea mare si o amintire prea tare pentru nimicurile pe care trebuie sa le traiasca.

Si continuam cu viata de gasca din liceu, cea mai adevarat viata, cu Fasola, Paganel, Bastarca, Varu si Capalb, cand “n-aveam in sfecla decat dixtractia, adica macheala, gagicareala si muzici”. Si, pe bune daca nu, viata asta poate prapadi de ras si cea mai serioasa moaca, e cel mai tare umor de argou pe care l-am citit vreodata. Si, daca nu ma credeti, bonus o mostra aici.

Foto Polirom

Cartea asta pare scrisa dintr-o rasuflare, ca dupa o sticla buna de vin intre prieteni, cand in sfarsit se creeaza momentul s-o spunem pe-a dreapta cum ne vine, cand lucrurile “neserioase” sunt cele mai adevarate, cand orice cuvant conteaza, ezitarile sunt tragice, cand iti vine si poti sa urli, cand esti patimas si cand te doare la basca.

Si tinandu-i companie lui Franzela prin vietile si mai ales mortile prin care trece, nu are cum sa nu-ti devina tovaras. Ce mila, care sila? Nu, raspunsul este solidaritatea, simpatia totala si prietenia eterna ca dupa prima noapte de stat la palavre cu ultimul betiv lucid din oras, singurul care mai crede in Mos Craciun.

Iar ca sa vedeti cum nici comparatia cu vinul nu este intamplatoare, cartea se termina, mai ca in Creanga asa, un alt mare povestitor al neamului nostru, alaturi de Dan Lungu, se-ntelege:
“Apoi trase câteva guri de vin, fiindcă aşa îi şade bine povestiorului, să-şi clătească vocea înainte de a scoate din traistă tot felul de trăsnăi”.

Nu prea ma omor dupa indemnurile si citatele de pe coperta, dar cu asta chiar sunt de acord “Dan Lungu trebuie citit de urgenta”.