E deja la ediţia a 4-a, va avea loc, ca şi în anii trecuţi, în Clubul Ţăranului, de la MŢR, iar tema din acest an e: Ţara AdoptivăFILB este un proiect independent, iniţiat şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Despre tema aleasă, Bogdan-Alexandru Stănescu spune aşa:

Ţara adoptivă nu e neapărat o ţară. Ea este o limbă, o literatură, o cultură în care ne-am dori să trăim sau să existăm. Ţara adoptivă este locul unde ne aruncă istoria. Ea poate fi o opţiune sau un imperativ. Ţara adoptivă e în noi.”

Iar lista invitaţilor, deja pregătită şi publicată, sună cel puţin tentant: sunt scriitori din Europa – din Bulgaria, Macedonia, Croaţia, Germania, Franţa, Marea Britanie, cei mai mulţi dintre ei cu cărţi deja traduse şi la noi. Să intre cei 7 magnifici:

Pe Paul Bailey (Marea Britanie) poate îl ştiţi din Kitty şi Virgil, Bătrânii Soldaţi la “Jerusalem” (ed. Minerva) sau, cea mai cunoscută carte a sa la noi, Unchiul Rudolf (ed. Humanitas). Bora Ćosić, scriitor de origine sârbă stabilit în Germania, este prezent şi la noi cu, se spune, cea mai importantă carte a sa:  Rolul familiei mele în revoluţia mondială. Jean Mattern (Franţa), scriitor şi editor de succes la Gallimard, are traduse romanele Baile Kiraly şi Lapte şi miereLidija Klasić este scriitoare şi jurnalistă de origine sîrbă, stabilită de asemenea în Germania; Roman Simić (Croaţia) – scriitor, dar şi organizator şi director de programe al renumitului festival european Short Story in ZagrebGoce Smilevski (Macedonia) – laureatul din 2010 al Premiului pentru Proză al Uniunii Europene (cu o carte aflată în pregătire la Polirom) şi Gheorghi Gospodinov (Bulgaria). Gospodinov este şi dramaturg şi scenarist, iar la Editura Cartier ni se pregăteşte în română cartea lui: Un roman natural.

E destul de clar că între 7 şi 9 decembrie avem program, iar pentru planificarea zilelor noastre în detaliu, stay tuned, adică cu ochii pe FILB.

3 comentarii
  1. Pingback: Cărţi de citit atunci când plouă « Bookaholic

  2. Pingback: Cărţile groase care nu-mi ies din cap « Bookaholic

  3. Pingback: Prima seară de FILB, cu Mircea Cărtărescu şi Paul Bailey « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *