Bookaholic

Simon Toyne este un cuceritor fără să se străduiască, un britanic cu o educaţie şi o dicţie impecabile, cu o cultură vastă în literatură, muzică şi film, pe care noi am avut ocazia să îl cunoaştem ieri la prânz, la un sandwich, o prăjitură şi un ceai.

A sosit în România în urmă cu câteva zile pentru lansarea şi promovarea romanului Sanctus în cadrul târgului de carte Gaudeamus. De altfel, nu de foarte mult timp, a încheiat la Romexpo o sesiune de autografe. Mâine se va întoarce în Marea Britanie,  unde va redeveni capul familiei care plimbă câinele dimineaţa atunci când îşi conduce copiii la şcoală.

Având în vedere că exact cu o zi înainte de a-l cunoaşte am scris cronica romanului Sanctus, apărut anul acesta şi devenit în scurt timp un bestseller, am discutat pentru aproximativ două ore despre măsura în care este numit de majoritate un imitator al lui Dan Brown, aşteptările pe care le-a avut scriind cartea, modul în care familia lui percepe succesul pe care îl are, dar şi pe cine şi-ar dori să joace într-o posibilă viitoare ecranizare cinematografică a thriller-ului Sanctus.

Prima temă abordată a fost, evident, asocierea cu Dan Brown, lucru care s-a dovedit a fi redundant pentru scriitorul născut într-o zi de 29 februarie, întrucât lui i se pare evidentă prăpastia care îl desparte de autorul Codului lui Da Vinci, insistând asupra celui mai pregnant amănunt: construcţia personajelor.

Dacă la Dan Brown un personaj devine interesant “doar pentru că poartă un ceas cu Mickey Mouse”, Simon Toyne a spus că şi-a studiat fiecare personaj în parte, imaginându-şi că oricare ar putea fi protagonist. La Dan Brown personajele rămân aceleaşi la final, pe când la Toyne se schimbă pe parcurs, evoluează. Mai mult, britanicul a spus că Tom Hanks i-a făcut onoare lui Robert Langdon, mult mai multă decât i-a adus Dan Brown.

Şi dacă tot s-a ridicat subiectul filmului realizat în 2006 de Ron Howard, cu Tom Hanks, Audrey Tautou şi Jean Reno, l-am întrebat pe Simon Toyne pe cine ar distribui într-un posibil viitor lungmetraj Sanctus. Foarte prompt, fapt ce a indicat că s-a gândit la subiect, scriitorul a spus că şi-o imaginează pe Liv jucată de Emily Blunt sau Jodi Foster din vremea “Tăcerii mieilor”, Gabriel de Jake Gyllenhaal sau John Cusack în tinereţe, iar Kathryn de Monica Bellucci. În ceea ce priveşte regia, Toyne ştie sigur că nu l-ar vrea pe Michael Bay (regizorul “Transformers”) şi a precizat că în momentul de faţă, Peter Jackson citeşte romanul. Dacă regizorul trilogiei Stăpânul inelelor va rămâne impresionat de lectura thriller-ului lui Simon Toyne, vom afla curând.

În altă ordine de idei, Toyne a ţinut să demită orice bănuială conform căreia s-ar fi documentat în orice fel în scrierea romanului Sanctus, insistând asupra faptului că subiectul, temele, personajele şi majoritatea locaţiilor sunt rodul imaginaţiei sale. Din acest punct de vedere, s-a declarat mirat că nu la fel de multă lume l-a comparat cu Umberto Eco şi al său Numele trandafirului, care, conform spuselor britanicului, ar fi o asociere mult mai pertinentă.

Acestea fiind spuse, Toyne şi-a asumat din start faptul că vă scoate un roman comercial, chit că a riscat să fie catalogat drept un scriitor comercial. Până una alta, pentru el, a scrie ceva vandabil nu este musai un risc, dacă romanul este scris bine. Având în vedere că a gândit proiectul Sanctus tocmai pentru a compensa financiar perioada în care nu ar mai fi lucrat în televiziune și s-ar fi dedicat scrisului, dar şi faptul că background-ul său profesional l-a educat în a lucra cu publicul majoritar, aşadar cu ce este comercial, Simon Toyne a spus că decizia a venit de la sine, fiind cea mai puţin riscantă zonă în care se putea aventura.

Frica lui cea mai mare nu este, culmea, că nu va putea să se reprofileze pe alt gen când va termina de publicat trilogia (a doua carte urmând să apară în prima jumătate a anului următor), ci faptul că cititorii săi vor avea aşteptări la care nu se va putea ridica, temându-se să nu fie prost primit la public dacă se va reorienta în altă zonă literară.

Până una alta, însă, Simon Toyne e în culmea fericirii că Sanctus a devenit un bestseller pe care îl promovează în ţările în care a fost tradus. Le simte dorul celor de acasă, lipsind per total 3 din 12 luni anul acesta pentru a călători în diverse părţi ale lumii, însă ştie că atunci când va reveni îşi va relua atribuţiunile fireşti de părinte.

Cu noi a fost foarte prietenos, spunând în glumă la final că Dan Brown este foarte scorţos şi necomunicativ, subliniind astfel o altă diferenţă între el şi scriitorul american.

Aşadar, uneori, a-l întâlni pe autor poate oferi o lumină nouă asupra unei cărţi. Acestea fiind spuse, vă recomandăm ca pe lângă metrou, să încercați să citiţi Sanctus şi înainte de culcare, în linişte. S-ar putea să vă surprindă, precum ne-a surprins Simon Toyne şi pe noi.