Bookaholic

Joy to the world! Luminițele s-au aprins, mâncarea e pe vine și pun pariu că deja vă gândiți numai la vacanță, acea perioadă minunată a vieții în care un om poate să stea liniștit în pijamale de dimineață până seara, să se uite la filme și să mănânce ciocolată.

În acest context al fericirii pre-crăciunistice, ne-am gândit să vă amintim că există lumi ficționale în literatură (și nu numai) în care Moșul nu vine. Sau vine înarmat cu o macetă, un aruncător de flăcări sau un bisturiu. Iată deci o listă a lumilor în care numănui nu i-ar plăcea să trăiasc – 13 distopii pentru copilul din tine 🙂

1. Povestirea cameristei – Că feminismul n-a murit, asta nu-i o noutate. Că încă mai e necesar în anumite părți ale lumii, la fel. Povestea lui Offred (despre care am mai vorbit), o femeie al cărei unic scop în viață este să dea naștere progeniturilor stăpânului casei în care trăiește, este una dintre cele mai deprimante din literatura SF. Are în comun cu alte distopii privarea de libertate a personajelor, însă tonul personal al cărții o face mai dureroasă și mai înfricoșătoare decât multe altele.

2. 1984 – Un clasic cu de toate: totalitarism, opresiune, spălarea creierului, tortură, reprimare sexuală și, în final, distrugerea completă a trupului și a sufletului.

Under the spreading chestnut tree
I sold you and you sold me—

3. Fahrenheit 451 – Poate arderea cărților nu mai e chiar așa o amenințare (după cum vă spuneam și în recenzie), având în vedere că putem citi bine mersi și alt fel decât pe hârtie. Dar societatea de consum, în care individul e redus la o masă amorfă care se uita la televizor și cumpără lucruri sună periculos de mult a zombificare. Și e înfricoșător de familiară.

4. Portocala mecanică – O lume horror show, în care o întâlnire cu Alex și gașca lui (nu singura din oraș care se ocupă cu așa ceva) s-ar putea să nu se termine prea bine pentru tine, indiferent că ai 80 de ani sau 10. Ultra-violența se tratează cu tehnica Ludovico, dar – și aici Burgess pune întrebări mult mai profunde ca mulți autori de pe lista asta – în ce măsură poate fi individul condiționat să se comporte într-un anumit fel, fără a-l distruge ca ființă umană?

5. Visează androizii oi electrice – Una dintre fixațiile lui Philip K. Dick (destul de evidentă și în Timpul dezarticulat, despre care am mai vorbit) – este un viitor golit de vegetație și faună, în care omul tronează ca rege al unui deșert mai mult sau mai puțin nuclear.

Rick Deckard a avut o oaie, dar i-a murit, așa că, la fel ca restul vecinilor lui, a trebuit să-și cumpere una sintetică. Goana după androizi e, în carte, o temă la fel de importantă ca lumea în care se petrece, deși Blade Runner a redus-o la un decor – un decor superb, dar doar atât. Romanul lui Dick e, în primul rând, despre o lume deprimantă, poluată, în care oamenii își găsesc refugiul în religii ciudate și animale sintetice.

6. Căderea nopții (nuvela lui Asimov) – Imaginează-ți o lume cu mai mulți sori, în care nu e niciodată întuneric complet. Acum gândește-te la ce se întâmplă când se face noapte: predicatori nebuni care îndeamnă populația să se pregătească pentru sfârșitul lumii, oameni înnebuniți care frică, grupuri care profită de haos și devastează case în căutare de prăzi ușoare. Iar dimineața? O lume distrusă, în care omul trebuie să se redefinească și să reclădească civilizația.

Asimov ne explică mai detaliat ce se întâmplă după căderea nopții în romanul scris împreună cu Robert Silverberg, după nuvelă. Dacă ne întrebați pe noi, romanul nu e prea strălucit, dar povestirea e foarte mișto!

7. Pianul mecanic – Vonnegut nu vrea să te șocheze. El scrie despre o lume în care oamenii au fost înlocuiți de mașini chiar și pentru cele mai elementare task-uri. N-o să îți întoarcă stomacul pe dos, dar o să te facă să te gândești destul de serios la scopul nostru, ca ființe umane, atunci când toate lucrurile pe care trebuie să le facem în fiecare zi au dispărut, ca rezultat al industrializării, iar omul și-a reprimat spiritualitatea până la punctul la care nu mai știe ce e aia. Ce-ți rămâne de făcut? Și, mai ales, pentru ce?

8. Împăratul muștelor – Golding nu spune prea multe în roman despre motivele pentru care copiii au ajuns pe insulă. Știm doar că e vorba de un război nuclear. Noi am zice că e suficient să nu vrem să locuim acolo.

9. Logan’s Run – Mai cunoscut decât romanul lui William F. Nolan și George Clayton Johnson e filmul din 1976. Însă povestea e asemănătoare: într-o societate cu resurse limitate, singura metodă de a păstra controlul populației este impunerea unei anumite vârste limită până la care individul are voie să trăiască. Până atunci, indivizii nu muncesc și își pot îndeplini orice plăcere. Dar în ziua în care împlinesc 21 de ani, trebuie să accepte că trebuie să moară.

Ideea asta din Logan’s Run aduce cumva cu șaizeciul lui Asimov (“the sixty”) din seria Imperiului, care se practica pe un Pământ prea poluat și radioactiv pentru a susține o populație din care fac parte bătrâni de peste 60 de ani.

10. Make Room! Make Room! – Harry Harrison nu e tocmai cel mai optimist autor de science fiction. Iar Make Room! Make Room! nu-i strică deloc reputația. Suprapopulare, poluare, lipsa vegetației și a faunei, mulți oameni foarte săraci a căror existență e decisă de o minoritate care se ocupă de distribuția resurselor. Și nu, în roman, spre deosebire de film, Soylent Green is not people.

11. Să nu mă părăsești – Pentru că s-ar putea să nu fii de partea celor care primesc, ci a celor care dau. Nu putem să spunem mai mult fără spoilere uriașe. Dacă n-aveți timp să citiți cartea, uitați-vă măcar la film.

12. Jocurile foamei – Katniss Everdeen este doar unul din copiii care trebuie să lupte pe viață și pe moarte în arena Jocurilor Foamei, o competiție de tip reality show din care doar unul singur poate ieși în viață. Întrebarea lui Suzanne Collins e justificată: ce-o să se întâmple când sexul și scandalul n-or să mai fie suficiente la televizor?

13. Minunata lume nouă – Nu puteam să n-o punem pe listă. Are copii in epubetă. Împărțire în caste. Societate consumeristă. Droguri recreative. Sex – tot recreativ. De ce n-ai vrea să trăiești în minunata lume nouă a lui Huxley? Parțial, din aceleași motive pentru care utopia creată de Ursula K. Le Guin în Deposedații e una ambiguă: pentru că ești condiționat să faci lucrurile la fel ca cei din jurul tău. Și pentru că ești forțat să duci o existență superficială, lipsită de emoții reale.

PS: Ați observat câte din distopiile astea au fost ecranizate? Toate, cu două excepții (n-am pus trailere la Împăratul Muștelor – pentru că am mai discutat și de carte, și de film, și la Minunata lume nouă). Oare de ce ne plac atât de mult distopiile?

Voi ce cărți ați mai pune pe lista asta?