Bookaholic

Am cumparat primul roman al Anei Maria Sandu plecand de la recomandarile “poezia de mare forta” si “lumea de femei… lipite unele de celelalte ca intr-un ghem de plastilina” (Mircea Cartarescu). Inteband-o despre ultimul roman, am aflat ca initial se apucase de un text “taios, inconfortabil despre goana nebuna si spaima ca nu mai gasesti ragazul sa fii fericit dupa ce ai implinit 30 de ani”. Tot ce-mi mai doresc, pe langa publicarea acestui text, e ca Ana sa scrie si scenariu de  film.

1.Poezie, proza, proza… Dupa Amintirile unui Chelbasan, Fata din Casa Vagon si Omoara-ma! ce urmeaza: poezie sau proza?

Cred ca urmeaza si poezie, si proza. Caci, daca stau sa ma gindesc, Din amintirile unui Chelbasan nu e chiar un volum de poezie, e un poem in proza, cu un fir epic si niste personaje. Despre Fata din casa vagon s-a zis ca ar fi un roman destul de poetic. Despre Omoara-ma! ca ar miza pe un estetism al discursului si pe aceeasi poezie.

Dincolo de aceste consideratii, imi place sa cred ca forma textelor mele e una mobila si ceea ce conteaza cu adevarat e ca “povestile” mele sa duca undeva, sa puna o lumina difuza in niste colturi ascunse si destul de intunecate.

2. Cum a venit Omoara-ma?

Inainte de a scrie Omoara-ma!, ma apucasem de un alt text, un fals jurnal de jogging, asumat, inconfortabil, taios, care vorbeste despre lipsa de timp, goana nebuna si spaima ca nu mai gasesti ragazul sa fii fericit dupa ce ai implinit 30 de ani. Si descoperi ca lumea in jurul tau se schimba.

Ideea unei povesti despre prietenia dintre doua femei, una tinara si una mai in virsta, o aveam si pe ea de mai mult timp. Ma fascineaza intimitatea care se naste atunci cind traiesti alaturi de cineva. Felul in care nu mai reusesti sa-ti imaginezi viata fara acea persoana. Tot ce se stringe in “sacul” unei prietenii de-a lungul timpului: confesiuni, o imensa afectiune, renuntari, reveniri… Am incercat sa inteleg mecanismul care ne face sa renuntam uneori la noi de dragul altcuiva. Cit de mult sintem dispusi sa cedam? Ce inseamna loialitatea, santajul sentimental, afectiunea, admiratia?

Asa ca am lasat textul pe care il incepusem si am scris Omoara-ma!.

3. Iti vezi povestile desfacandu-se ca niste Matriosti? Cum le cresti, cum isi castiga ele straturile si drepturile?

Da, intr-un fel sint niste Matriosti. Dar, culmea, nu intra unele in altele. Nu se contin, ci se cresc una pe cealalta, ca si cind ar fi niste surori. Mai degraba se insira ca margelele pe ata. E un sirag de Matriosti. As vrea ca textele mele sa functioneze ca o istorie personala, cu o ordine care nu poate fi deloc intimplatoare. Totul se leaga si tine de un desen caruia nu poti sa-i faci altfel capul sau coada, pentru ca ar iesi altceva. Trebuie sa o iei pas cu pas.

4. Care-i cea mai mica Matrioska: Ina, din Casa Vagon, sau Ana Chelbasan?  Sirul de Matriosti pe ata imi aminteste de Simona Popescu, care spunea in Exuvii ceva de genul “toate fetitele din noi isi intind bratele de gatul barbatului iubit”.

Cu siguranta cea mai mica si mai draga Matrioska e Ana Chelbasan. Ea le-a inventat pe toate celelalte. E cea mai tinara, deci viseaza cel mai mult. Din capul ei de hirtie au iesit toate celelalte. S-au strigat unele pe altele. Si acum sint o mica comunitate si se inteleg foarte bine.

In Din amintirile unui Chelbasan e putin altfel decit la Simona Popescu in Exuvii: fiecare dintre fetitele ana “fusesera indragostite de cineva”. Ele se cloneaza mai degraba decit sa se uneasca. Acum, lasind gluma la o parte, am o mare simpatie pentru Exuvii. Am scris despre ele in lucrarea mea de masterat. Am citit-o cu mare atentie si multa empatie.

5. Ce te-a facut sa alegi pe coperta Casei Vagon tabloul Suzanei Dan?  Dupa ce am citit-o, mi-a venit in minte instant un tablou semnat de Elian. Crezi ca ar fi mers pentru coperta?

Ar fi mers, dar cu tabloul Suzanei Dan a fost dragoste adevarata. Cu Suzi ma cunoscusem cindva prin facultate, dar am pierdut legatura. Stiam ce mai facuse ea, dar nu mai vorbiseram, nu ne mai vazuseram. Intimplarea a facut sa ne reintilnim exact in preajma unui eveniment: un amic se casatorea, iar noi eram un grup de prieteni si nu stiam ce cadou sa-i facem. Asa ca am vorbit cu Suzi si am mers la atelier la ea sa ne alegem un tablou.

Am ales Suzi albastra fara sa clipesc. Scriam deja Fata din casa vagon, iar dupa ce am daruit tabloul, l-am visat intr-o noapte. Mi-aduc aminte foarte bine senzatia cu care m-am trezit: tabloul ei era din povestea mea. Asa ca lucrurile au fost simple. Nu mi-am mai imaginat alta coperta. In continuare mi se pare extrem de potrivita si cred ca am fost norocoasa. La Omoara-ma! n-a mai fost atit de simplu…

6. Atentie! Grad ridicat de suspans! M-a prins in Casa Vagon si te joci foarte mult cu el in Omoara-ma! Sunt niste capcane prin care ne treci, fie ca e vorba de partile intunecate ale povestii, fie de pista care se schimba fara preaviz. Sunt tehnicile tale imprumutate din cinema ori testate pe propria-ti piele de cititor?

Fara sa fiu mare consumatoare de romane politiste (am avut doar o perioada de citeva vacante de vara prin clasa a VIII-a  si a IX-a), imi place sa fiu surprinsa in cartile pe care le citesc. Fiorul ala care se strecoara pe sira spinarii e important pentru mine. Si am o mare slabiciune pentru Hitchcock…

7. Care a fost cel mai surprinzator comentariu pe care l-ai primit legat de cartile tale?

Eram la Viena, la o lectura si, la sfirsit, o doamna a venit foarte serioasa la mine si mi-a zis ca am fost prea cruda cind am ales finalul din Fata din casa vagon. Era un semn de simpatie pentru un personaj pe care il anulasem si, brusc, doamna care venise la lectura isi dorea un alt sfirsit, unul fericit si lin…

8. Pe mine m-a distrat un pic ca primul lucru pe care l-am gasit cautand despre tine a fost “ca esti timida si asociala”. Chiar asa sa fie?

Chiar asociala nu sint, merg la lecturi, raspund la intrebari, fac jurnalism.Timida, poate, dar ma tratez. Mi-e intr-adevar destul de greu sa vorbesc despre mine, am tendinta sa simplific totul si asta nu da bine la intilnirile cu cititorii, de exemplu. Caci cei care vin sa vada un autor vor sa-l auda pe acesta vorbind ca un scriitor. Adica trebuie sa fie destept, profund si sa spuna lucruri memorabile. Altfel, la ce bun?

Am trac, recunosc. Ma gindesc de o suta de ori cu ce sa ma imbrac, pentru ca asta imi mai deturneaza gindurile de la subiectul principal: ce le spun oamenilor, de fapt? Cu timpul m-am mai linistit. Am cunoscut o scriitoare spaniola, Rosa Montero, care spunea ca de foarte multi ani, la fiecare iesire in public, ia cite o pastila care sa-i domoleasca tracul. Deci, s-au mai vazut cazuri. Nu toti scriitorii sint actori. Histrionismul nu e neaparat legat de literatura. Desi, pot sa recunosc, e foarte important si poate face minuni. Dar, ma straduiesc. Intrucit cred ca e important sa faci tot ce tine de tine pentru cartile pe care le scrii. E un fel de obligatie morala…

9. Unde-ti place sa bei cafeaua? Dar sa citesti?

Cea mai buna cafea o beau dimineata, dintr-o cana mare, si-o fac la ibric. Ii pun si lapte. De cumparat o cumpar de la un domn armean. Are un miros divin care te scoala din morti si e extrem de cremoasa.

La cafenea imi iau de fiecare data caffe late, nu suport degetarele de expresso, nu inteleg nimic din ele. Cred ca cel mai des ajung la French Backery-ul de pe Benjamin Franklin. Straduta de linga Ateneu imi place foarte tare, iar cele 3 masute de fier asezate pe trotuarul ingust ma fac sa ma gindesc la Paris.

10. Ce ai recomanda unui prieten daca ti-ar cere 3 titluri actuale?

Sorin Ghergut, Orice.
Zeruya Shalev, Thera.
Aurora lui Cristi Puiu. (aici am trisat putin :))

11. Ce faci atunci cand nu scrii literatura?

Traiesc. E asa bine uneori sa nu-ti sufle nimeni in ceafa. Imi scriu textele pentru redactie, ma gindesc la ce dosare tematice sa fac la Dilema veche, pe cine sa invit sa scrie, citesc, vad filme.

12. Dupa Observatorul Cultural a fost RePublik. Esti un cinemaholic?

RePublik a fost ca o a doua tinerete. Am facut revista asta cu mare placere, ne simteam atit de bine unii cu altii, stateam mult de vorba, ne amuzam, nici nu stiu cum de am reusit sa termin Fata din casa vagon in perioada aceea. Aveam o jucarie si ne distram grozav. A fost chiar frumos, sint foarte atasata de acea perioada. Intotdeauna m-am uitat la filme, si am inceput ca toata lumea la cinemateca, in studentie. Dar fata de colegii mei de Republik eram o amatoare. Asta imi dadea o libertate enorma. Pentru mine filmele tineau de placere, nu de “profesionalizare”.

13. Sa facem un scenariu: se ia cartea preferata. Cu ce muzica ai asocia-o, ce film?

Him, nu prea stiu ce sa raspund la intrebarea asta pentru ca nu ascult muzica nici cind citesc, nici cind scriu. Sint “monomaniacala”, nu ma pot risipi in mai multe directii.
Si nici cu cartea preferata nu prea pot sa ma hotarasc. Se tot schimba, descopar si redescopar lucruri. Sint autori la care ma intorc: Salinger, Nabokov, Flaubert. Cu muzica sint mult mai nestatornica, imi plac lucruri pe care le ascult pina la epuizare, apoi le uit si plec mai departe.
Dar daca ar fi sa jucam jocul asta, as lua Educatia sentimentala, Mulholand Drive si Melody Gardot.

Foto: Mihai Grecea