Bookaholic

Ce frumos că e vineri şi că avem ce sărbători! În afară de venirea week-end-ului, care se lasă cu noaptea bibliotecilor (apropo, vedeţi că sîmbătă seara, de la 8 Marius Manole şi Faustine Vega citesc din Cea mai frumoasă carte din lume de Eric Emanuel Schmitt la Institutul Francez!) azi sărbătorim şi un scriitor, îl aplaudăm cu paharele sus pe Truman Capote, care s-a născut exact pe 30 septembrie 1924 la New Orleans.

Nu trebuie să vă spun eu despre cît de spumos, sucit, adorabil, nesuferit, crud şi magnetic a fost excentricul Capote. Vă spun doar că Harfa de iarbă e una dintre povestirile care mi-au rămas în creier în detaliu, că am rîs şi l-am iubit atunci pe Capote şi mi-am dorit ca, dacă voi avea vreodată vreo fetiţă, s-o cheme Texaco Gasoline, ca pe puştioaica din carte. Că Mic dejun la Tiffany e Mic dejun la Tiffany e Mic dejun la Tiffany şi că filmul e inclasabil (partea mea preferată e aia cu petrecerea, vă rog revedeţi-l, o să vă distraţi de moarte în week-end, chiar dacă rulează încă Pina!).

Capote e şi creatorul unui excentric bal exclusivist în alb şi negru, amplasat în celebrisimul Plaza, din NY, singurul loc care s-a calificat pentru ce voia el să facă. A avut doar 540 de invitaţi, crema lumii bune din metropolă, şi la sfîrşit, le-a spus reporterilor: It was just what it set out to be.  I just wanted to give a party for my friends! Oh, well. Deci, Capote: geniu, maliţie, snobism (din cel acidulat, care se urcă la cap şi te ameţeşte), high society, răsfăţ, timiditate, egoism şi originalitate într-o continuă fază de pre-explozie (na, c-am zis-o!).

Ca orice star (o da, a fost şi cum i-a mai plăcut!) , eu cred că a fost şi foarte singur şi fragil, şi vulnerabil, dar să nu-i ducem prea mult grija! Cred că ar merita – şi noi de altfel – o petrecere de-aia cum îi plăceau lui, chiar dacă momentan nu putem să antamăm nimic la New York. Măştile ar fi opţionale, dar să ştiţi că sezonul ăsta se anunţă foarte hot pe la evenimente mondene, sau cel puţin aşa am înţeles din revistele glossy! Mie Truman Capote îmi aminteşte de ALŞ şi într-un univers în care totul ar fi posibil „exact în acelaşi timp“ , mi-ar fi plăcut să mă învîrt cu un pahar de şampanie în mînă printre sclifosiţi în alb şi negru, şi să-i aud pe ei doi chicotind în aparteuri deocheate, în timp ce restul invitaţilor se distrează în stilul specific, băţoşi şi obsedaţi ca nu care cumva să bage pe cineva în seamă!

În loc de invitaţii la bal, azi avem doar un plic alb în care am strecurat clasica urare: La mulţi cititori, domnule Capote!

P.S. Holly, încă nu s-a născut personaj cu un nume mai frumos ca al tău. Golightly, dearest, şi grijă mare la pahare!