Ca tot vorbiram de cititul de pe cutiile de detergenti si odorizante.
Daca ar fi sa arunc tot ce am in camera mea cu exceptia unui singur obiect, azi, acesta ar fi laptopul. Acum zece ani as fi pastrat o veioza.
Una de-aia simpla, de birou, cu buton pe care scrie 1 si 0 si cu gat care seamana cu furtunul de la masina de spalat. As fi pus-o langa peretele dinspre usa, m-as fi asezat pe burta, cu capul in pumni, si-as fi citit cate o suta de pagini pe seara dintr-un roman fluviu pe care, mai tarziu, mi-ar fi parut rau ca l-am terminat prea repede.
Azi nu am loc sa ma intind langa peretele dinspre usa. Am un fotoliu acolo. Patul e ocupat mereu de boarfe plimbate dintr-o parte in alta a camerei, iar pe birou am un calculator cu care imi fac de lucru de fiecare data cand ma asez pe scaun in fata lui, indiferent ca asta intentionam sa fac sau nu.
Timpul meu de citit s-a redus de la trei-patru ore pe zi (in timpul scolii, pentru ca in vacante era dublu) la o ora: douazeci de minute in troleu pana la birou, douazeci pe drumul spre casa si zece minute de asteptat in statii. De cate ori ma urc in tren, in masina sau in avion, ma bucur ca o sa am ocazia sa dau doua pagini fara Coborati la prima?, Pardon, domnisoara! si Biletele si abonamentele la control, va rog.
La un moment dat, chiar m-am hotarat sa incerc si in autocar, trei ore jumate pana la Constanta, si inca odata pe-atat la intors nu erau de aruncat, la fel ca si timpul petrecut pe autostrazile europene, intre doua destinatii pe care le aveam de bifat. Sau timpul pe care il petreceam asteptandu-mi programarea la doctor, randul la coada (orice coada) ori pe un prieten care intarzia.
Am ignorat cu succes: oamenii care imi citeau peste umar, durerile de cap din masina si faptul ca de multe ori mi se intorcea stomacul pe dos cand imi sareau randurile la fiecare curba si obstacol pe sosea. Sau faptul ca lumina, dupa o anumita ora, insemna ca trebuia sa-mi indes capul in carte ca sa mai disting literele. Dupa o vreme, m-am obisnuit cu tot.
Acum mi se pare normal sa citesc in masina, in tren, in autobuz, si in general in orice moment in care nu am altceva mai bun de facut. Adica sa lucrez, sa raspund la mailuri, sa-mi citesc feedurile, sa fumez o tigara, sa sterg praful sau sa-mi sun familia.
Citesc in mod constant, zi de zi, dar nu reusesc sa-mi dau seama: in ce moment cititul a devenit, din ceva de facut, ceva de astupat momentele moarte cand nu exista nimic altceva de facut?
Voi cand mai cititi? Si cat cititi?
Citesc mult mai putin decat acum cativa ani, din nenumarate motive. Am avut o perioada cand mi se parea ca nu mai gasesc nimic nou si interesant in carti. Aveam impresia ca citesc mereu aceeasi poveste.Dar am depasit aceasta faza.
Acum citesc urmarind mai ales felul cum este spusa povestea decat povestea in sine.
Pingback: Accesorii de lectura pentru toate situatiile « Bookaholic
io citesc mai ales seara, inainte de culcare – nu am tv si nici pc acasa.
sau citesc pe drum – in metrou, ratb, autocar, tren sau avion.
nu citesc aproape niciodata cu cineva in preajma.
cat citesc, nu mai stiu, vezi blogul. 🙂
Citesc in fiecare seara, inainte de culcare pentru ca atat imi permite timpul.Am exact o veioza descrisa mai sus de tine, pe care o aprind si ma ajuta sa-mi indeplinesc pofta de citit :))
Citesc în metrou şi, cu tot cu momentele de aşteptare, înseamnă cam o oră şi jumătate pe zi. Citesc oriunde am de aşteptat, seara înainte de somn cam jumătate de oră şi în week-enduri, mai ales la cafea cam 1-2 ore 🙂
Bineînţeles, când o carte mă prinde atât de tare încât stau cu gândul la ea între momentele de lectură, mai am şi seri în care las tot şi citesc imediat ce ajung acasă 🙂
N-aş zice că cititul a devenit ocupaţie de astupat momentele moarte…personal, după ani de circulat cu maşina, am revenit la metrou tocmai pentru a câştiga citind acea oră jumate, în loc s-o irosesc în trafic.