Bookaholic

Am citit Trei săptămâni în Himalaya într-o duminică, la ţară, cu câmpul nesfârşit şi verde în faţa ochilor. Şi mi-a plăcut! Nu doar pentru că Marius Chivu are umor şi pentru că nu-i e teamă de enumerări (care sunt una dintre plăcerile mele vinovate), ci şi pentru că a făcut din povestea drumului prin munţi, un thriller. Thriller de călătorie: poate ar trebui să înregistreze brandul, dacă nu există deja 🙂

Permanent, în drumul spre Thorung La, cea mai înaltă trecătoare din lume – 5 416 m – pândeşte inamicul nevăzut şi necruţător: High Altitude Sickness (cu care nu e de glumit, poate fi fatal!). Vor reuşi oare eroii noştri – Marius şi Cătălin – prieteni din copilărie, care nu par să aibă tocmai profilul căţărătorului sau „munţomanului”, cum zice MC, să-l păcălească pe HAS şi să treacă „dincolo”?!

Lăsând gluma la o parte, cartea are un feeling foarte mişto. Dacă o descopeream împreună cu prietena mea din copilărie (care chiar s-a făcut arheolog şi sapă prin şanţuri şi bate coclaurii cum visam amândouă prin clasa a şaptea) – dacă o descopeream deci, pe la 13 ani, ne-am fi dat de trei ori peste cap de bucurie. Trei săptămâni în Himalaya înseamnă aventură, vacanţă, expediţie, prietenie, ieşire din zona de confort, imagini frumoase şi la propriu şi la figurat, ceva antropologie, şi alte câteva.

Înseamnă umor, cum spuneam, dar şi o bogăţie de detalii semnificative, dintre cele care-ţi stimulează imaginaţia şi-i lasă în acelaşi timp libertate. Gânduri necenzurate despre ce înseamnă să călătoreşti, scrise cu dezinhibarea omului care s-a gândit pur şi simplu la ceva fără să-i pese dacă ce spune pare sau nu banal, atâta timp cât, pentru el, e adevărat. Mi-a plăcut:

Orice călătorie este o formă de odihnă, meditaţie şi aşteptare. Să pleci de acasă înseamnă să-ţi asumi absenţa din mijlocul alor tăi, înseamnă să ai curajul de a fi uitat o vreme de ceilalţi şi de a te pune la dispoziţia necunoscutului.

Cei doi prieteni pornesc din Kathmandu şi străbat, timp de trei săptămâni, împreună cu şerpaşii Rishi şi Rajeev, munţii Nepalului. Totul e străin aici pentru ochi, iar călătoria prin peisajul atât de nefamiliar, pe lângă pitorescul şi culoarea de rigoare, e una politică, intenţionat consemnată ca atare : cartea este una a relaţiilor – dintre călători şi alţi călători, dintre călători şi locuitori, dintre călători şi însoţitori. Din punctul de vedere al călătorului, spaţiul e unul al trecerii, aşa că relaţiile pe care le creează sunt fragile, nesigure, se negociază mereu şi tensiunea din ele se transmite uneori.

Una dintre scenele cele mai bune din carte este, probabil, cea în care Marius fumează nişte chestii împreună cu câţiva localnici, în capitolul numit „Fear and loathing in Ghandruk”. Totul începe foarte paşnic, dar continuă cu un acces de paranoia, în care Marius îşi imaginează că cei trei băieţi i-au pus gând rău. E bine scris şi îţi arată cam cât de puternică poate fi teama de tot ce înseamnă „străin” şi ce efecte ciudate poate să aibă.

Lucrurile pe care cu siguranţă nu le-aş fi observat dacă citeam cartea în adolescenţă sau în copilărie ţin de raportarea călătorului la femei, pe care vă las să o descoperiţi şi să o evaluaţi singure; nu spun decât că, pe la începutul drumului, călătorii noştri se întâlnesc cu o călătoare, care se răcoreşte sub o cascadă. Prilej de deliciu vizual care îi aminteşte ochiului masculin prin care privim şi noi, de, bineînţeles, Anita Ekberg. 🙂

Nu m-aş fi gândit în mod special nici la observaţiile despre oamenii săraci care trăiesc la înălţime: m-a bucurat tare mult să văd că Marius Chivu nu s-a apucat să le ridice în slăvi „libertatea” şi să vorbească despre „norocul” lor de a nu fi fost atinşi de civilizaţie. Ba dimpotrivă, sărăcia lor îl întristează.

N-aş fi băgat în seamă, în adolescenţă, nici dispreţul exprimat în repetate rânduri pentru cititorii lui Coelho: de ce îi dispreţuim, domnule, atâta pe cititorii de Coelho? (Asta chiar merită un text separat, pentru că şi eu mă trezesc dispreţuindu-i uneori. Şi chiar aş vrea să clarific motivele.)

În fine, te poţi ataşa de cartea asta instantaneu: are, pe lângă text bogat, culori şi luciu, şi multe fotografii făcute nu de un artist fotograf, ci de un călător: recunosc că le prefer, mai ales când călătorul e şi povestitor. Dozajul e perfect pentru vacanţă, vă recomand!