Am pus mâna pe povestirile lui Edgar Allan Poe când eram destul de mică și căutam ceva care să depășească fiorii pe care mi-i dăduse deja Maupassant cu Mâna și cu mobilele lui plimbărețe. Poe nu numai că l-a depășit pe Maupassant, dar cred că e și azi unul din autorii pe care i-am citit în copilărie, dar pe care nu i-aș arunca pe raftul cu cărți pentru copii. Și cred că Liegia, Faptele în cazul domnului Valdemar sau Masca Morții Roșii m-ar face și acum să dorm cu lumina aprinsă dacă aș citi-o înainte de culcare.
Fără să fie în vreun fel gratuite, aruncate de dragul unori fiori și țipete timide de domnișoare în timpul vreunei lecturi publice, crimele și moartea au la Poe un fel de dreptate a lor – inima îngropată sub podea, piticul sadic din Opt urangutani înlănțuiți, până și în Butoiul de Amontillado vine ca un soi de răsplată justificată.
Ei bine, moartea lui Poe a fost la fel de misterioasă ca și o mare parte din viață. Și poate cel mai frumos omagiu pe care i-l poți aduce unui autor ca el este un mister pe care, dacă ar fi fost în viață, l-ar fi transformat sigur într-o povestire.
În anul 1949 (anul în care s-au împlinit o sută de ani de la moartea lui Poe), pe 19 ianuarie, un om îmbrăcat în negru a pus, pentru prima dată pe mormântul lui Poe din Baltimore trei trandafiri roșii și o sticlă pe jumate goală de coniac franțuzesc. Omul – același sau, după cum se zvonea la un moment dat, un fiul al lui care a preluat tradiția, a revenit în fiecare an. Până în 2010.
Și anul trecut, și anul acesta, oamenii s-au înghesuit la mormântul lui Poe pentru a încerca să-l identifice pe misteriosul vizitator care, de 60 de ani, le reamintește oamenilor cât de iubită e încă proza autorului american, în ciuda ciudățeniilor ei – sau tocmai din cauza asta. Însă degeaba, el n-a mai apărut, și nimeni nu are vreo explicație pentru absența lui.
De-a lungul timpului, însă, vizitatorul a lăsat, din când în când, mesaje:
“Edgar, I haven’t forgotten you.”
“The torch will be passed.” (în 1993, referindu-se la faptul că un fiu va prelua tradiția, ceea ce s-a întâmplat, în 1999, când oamenii au fost anunțați, tot printr-un bilet, că vizitatorul original a murit)
“The New York Giants. Darkness and decay and the big blue hold dominion over all. The Baltimore Ravens. A thousand injuries they will suffer. Edgar Allan Poe evermore.” (din 2001, un mesaj criptic, care se referea probabil la un meci din Superbowl)
“The sacred memory of Poe and his final resting place is no place for French cognac. With great reluctance but for [sic] respect for family tradition the cognac is placed. The memory of Poe shall live evermore!” (din 2004, a fost interpretat drept o critică la adresa opoziției Franței față de războiul din Irak)
Nimeni nu știe cine a fost vizitatorul supranumit The Poe Toaster, cu toate că de-a lungul timpului au apărut multe personaje care și-au asumat rolul, venind la mormânt în văzul tuturor, în ciuda obiceiului acestuia de a fi cât mai discret, pentru a păstra secretul propriei identități.
Și pentru că nu a venit nici în 2010, nici în 2011, curatorul muzeului Edgar Allan Poe din Baltimore, Jeff Jerome, care și-a petrecut noaptea dintre 18 și 19 ianuarie la mormânt, așteptând sosirea necunoscutului, a declarat azi, 19 ianuarie 2012, tradiția oficial încheiată:
“I more or less resigned myself that it was over with before tonight,” said Jerome, who has been curator of the Poe House — and de facto keeper of the Poe flame — since 1979. “What I’ll miss most is the excitement of waiting to see if he’s going to show up.”
As he had for the past 15 years or so, Jerome spent the night inside the former church on West Fayette Street, just yards away from Poe’s grave, with a select group of friends and acquaintances. Outside, a few dozen fans — including visitors from Rhode Island, Chicago, California and even Russia — held their own vigil. But the toaster, whose identity has remained a mystery since at least the 1940s, never made an appearance. (…)
And the toaster’s legacy will endure, Jerome predicted. “The tribute will live on, dare I say, forever,” he said. “People will always be talking about it. It brought so much international attention to Baltimore, to the Poe House, to the Poe grave. It will live on in people’s memories. People will always be asking, ‘You know that guy who used to leave cognac and roses? Whatever happened to him?'” (de aici)
Azi, de ziua de naștere a lui Edgar Allan Poe, chiar dacă n-avem drum prin Baltimore, să ne amintim de povestirile lui fie citindu-le din nou (pe un soundtrack potrivit), fie ascultându-le în interpretarea lui Vincent Price. Și nu uitați că în curând vine The Raven, cu John Cusack:
