Tag: john fowles

John Fowles, Jurnale

Jurnale de John Fowles – Un scriitor foarte sincer și introvertit

Întotdeauna mi-au plăcut mărturisirile scriitorilor despre stările prin care trec atunci când scriu, despre paginile nereușite, lipsa de inspirație, momentele de extaz, fobiile, viziunile lor – adică, despre miile de aspecte care definesc incredibila, continua lor trudă de a concepe o carte. Jurnale de John Fowles (1926-2005) – autorul romanelor "Magicianul", "Iubita locotenentului francez", "Colecționarul" (toate ecranizate) - este una din cărțile care îți satisfic aceste curiozități cu vârf și îndesat. Citeşte tot articolul

Avanpremieră: Un fragment din volumul ”Jurnale”, de John Fowles

Bookaholic are onoarea de a publica, în avanpremieră, un fragment din volumul Jurnale a lui John Fowles, carte care va apărea săptămâna aceasta la Editura Polirom, în colecția ”Biblioteca Polirom” și în traducerea lui Radu Pavel Gheo. Spun ”onoarea” pentru că, cel puțin din punctul meu de vedere, Fowles este unul dintre cei mai faini și talentați scriitori ai secolului XX. Iar după ce veți citi fragmentul de mai jos, sigur veți fi de aceeași părere cu mine și, poate, îl veți privi pe Fowles cu alți ochi. Jurnale este, așadar, o lectură musai pentru bookaholici.  Citeşte tot articolul

Realitate şi iluzie în „Roşu şi negru” de Stendhal

Le Rouge et le Noir/ Roşu şi negru, romanul lui Stendhal, este, în primul rând, după cum anunţă şi subtitlul – Chronique du XIX siècle –, o nuanţată frescă socială şi istorică a secolului al XIX-lea. Sunt dezvăluite, de exemplu, amănunte mai puţin cunoscute despre Revoluţia din iulie 1830 – acţiunea romanului fiind plasată între 1826 şi 1831 – sau este vizată, critic şi ironic, diferenţa de mentalităţi dintre Paris şi provincie. Autorul, Stendhal – pseudonimul lui Henry Beyle –, nu era tocmai o fire lejeră, iar ca romancier nu a fost prea apreciat, deşi romanele sale Roşu şi negru, Mănăstirea din Parma – s-au bucurat de un oarecare succes în epocă. Mai în glumă, mai în serios, spunea că va fi preţuit la adevărata lui valoare de-abia în 1935, adică la mai bine de o sută de ani de la apariţia romanului Roşu şi negru. Complexele lui Stendhal se vor reflecta, cu  măsură, în textele sale. Inteligent, dar şi superficial – este cunoscută nestatornicia sa într-ale iubirii –, Stendhal nu va ezita să se victimizeze în postura unor personaje precum Julien Sorel. Romanele lui sunt, în fapt, autobiografii mascate. Nu întâmplător, în acelaşi timp cu romanele, scria şi la Viața lui Henry Brulard sau la Amintirile unui egoist – texte autobiografice.

Citeşte tot articolul


Semnați aici, vă rog! – 20 de scriitori și autografele lor

Sigur, am mai discutat despre cât de mult ne plac scriitorii. Și ce plăcere deosebită avem de a ne băga nasul în tot ceea ce ține de viața și opera unui autor. Totuși eu nu am înțeles niciodată mania unora de a colecționa semnăturile unor persoane publice, celebre și tot tacâmul. La o adică, invoc utilitatea: la ce-ți folosește un autograf identic cu altele (sute, mii, milioane)? Citeşte tot articolul

Joaca de-a literatura în „Iubita locotenentului francez” de John Fowles

„Un singur lucru ne e comun tuturor: dorim să creăm lumi la fel de reale, dar altfel, ca lumea care există”. (John Fowles, Iubita locotenentului francez) The French Lieutenant’s Woman/ Iubita locotenentului francez, romanul din 1969 al lui John Fowles nu surprinde, poate, în aceeaşi măsură ca The Magus/ Magicianul, roman scris în 1966, însă are, la rândul lui, o alură experimentală mai mult decât evidentă. La o primă vedere, Iubita locotenentului francez poate părea un roman de iubire plasat la mijlocul secolului al XIX-lea, în plină epocă victoriană. Ar putea fi perceput şi ca o replică la romanele scrise în acea perioadă, care au impus o anumită imagine – de cele mai multe ori idealizată – a epocii victoriene, aşa cum au făcut-o, de exemplu, romanele lui Charles Dickens. Citeşte tot articolul

Cărți cadou: cu și pentru îndrăgostiți

Probabil mai mult pentru ea, decât pentru el, cei drept, dar, hei, nu se știe niciodată. Dacă am fi o revistă de femei am putea să vă recomandăm o lectură la patru ochi, cam cum tastau băieții ăștia la calculator la patru mâini. Dar cum nu prea ne pricepem la sfaturi romantice, o să ne limităm doar la a vă recomanda niște cărți - rămâne să vă hotărâți voi cum și când le citiți. În cel mai rău caz, luați două exemplare :) Citeşte tot articolul

Concurs! Câştigă 3 titluri din colecţia Top 10+ de la Polirom (ÎNCHIS!)

Concurs închis! Câştigător: Anca M. Mulţumim tuturor pentru comentarii şi propunerile interesante. Începând de azi şi până vinerea viitoare puteţi câştiga un pachet de 3 cărţi din colecţia Top 10+ a editurii Polirom. Iar cărţile sunt mai mult decât de top: Iubita locotenentului francez, de John Fowles; Fraţii Karamazov, a lui Dostoievski; şi Un om sfârşit, de Giovanni Papini. Citeşte tot articolul