Tag: top

50 dintre cele mai traduse cărți din lume – infografic

Unele cărți devin, instantaneu sau de-a lungul timpului, bestselleruri. Uneori ajung să fie traduse imediat în zeci și sute de limbi și să fie citite, astfel, în toată lumea. Însă nu mereu vorbim despre volume de calitate sau nume sonore ale literaturii, cărțile de consum primează adesea. Cu toate acestea, suntem curioși, de cele mai multe ori, să punem mâna pe cărțile care s-au tradus de sute de ori și, implicit, s-au vândut în milioane de exemplare, nu-i așa?  Citeşte tot articolul

Cea mai bună carte românească din 2014 – topul redactorilor Bookaholic

În urmă cu o săptămână, publicam rezultatele sondajului-concurs de anul acesta, „Cea mai bună carte românească din 2014”, topul cititorilor. Spuneam atunci că s-au aflat pe listă, în total, 234 de cărți – 118 volume în categoria „Roman”, 79 în cea de „Poezie”, 37 la „Proză scurtă” -, o creștere destul de mare față de anul trecut (153 de cărți, dintre care 62 de volume de poezie, 26 de proză scurtă și 65 de roman). Tot în creștere a fost și numărul de cititori care au votat - 3433 de votanți care au acordat 6833 de voturi, spre deosebire de 2323 de cititori care au dat 4771 de voturi, în ianuarie 2014, pentru anul 2013. Ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne facă să continuăm „tradiția” începută în 2014 cu acest sondaj-concurs. Citeşte tot articolul

7 cărți pe care ți le recomandăm din topul celor mai bine vândute la Kilipirim

Târgul de carte Kilipirim abia s-a încheiat (pe 3 noiembrie). Lume multă, sala Dalles împânzită cu standurile editurilor, atmosferă prietenoasă, reduceri care mai de care, evenimente interesante pentru cei mici și cei mari. Iar de curând a fost dat presei și un top al celor mai bine vândute cărți la Kilipirim 2013, în funcție de cifrele declarate de fiecare editură în parte.  Citeşte tot articolul

Tatuaje literare – ce cărți le inspiră?

Tatuajele sunt un veritabil măr al discordiei. Unii le adoră şi le susţin, alţii le admiră de la depărtare şi suspină în secret până fac marele pas, alţii le blamează. E drept, a avea sau nu ceva „pentru totdeauna” este o decizie destul de greu de luat. Bine că în acest post nu o să discutăm despre beneficiile sau inconvenientele unui tatuaj, nici ce am putea face cu el când o să ajungem la vârsta a treia, nici cum se spune că primul dă o adevărată dependenţă. Este vorba despre faptul că Publishers Weekely a avut ideea să facă un sondaj de opinie cu tema „Care sunt cărţile care au inspirat cele mai multe tatuaje?”. Este interesant de văzut la ce concluzii au ajuns. Citeşte tot articolul

Cărţi în .com/.co.uk (2-9 august)

Ca să mai citim şi despre altceva în afara protestelor din Anglia. Adevărul e că eu tot sper să spargă şi o librărie, una mai fancy, să vândă cărţi la colţ de stradă şi mai ieftin şi clasăm totul la happening cultural. Adică ce, numai bascheţii, iphonu' şi laptopu' contează :) Mda, ne întoarcem la ale noastre. Citeşte tot articolul