Pentru mulţi dintre noi, benzile desenate nu fac altceva decât să ne amintească de copilărie, când răsfoiam revistele Cutezătorii sau Luminiţa şi când aventurile lui Pif et Hercules sau ale lui Rahan ne amuzau şi ne aprindeau imaginaţia. Subiectul nu este nici pe departe doar pentru copii şi adolescenţi, există admiratori ai genului de toate vârstele, colecţionari dispuşi să plătească sume uriaşe pentru pasiunea lor faţă de această artă. Un exemplu în acest sens îl constituie coperta unui număr al revistei Tintin en Amerique, realizată în 1932 de ilustratorul şi scriitorul belgian Hergé, care s-a vândut în vara aceasta cu 1,3 milioane de euro.

Şi la noi în ţară, unde fenomenul nu are amploarea din S.U.A. Franţa sau Japonia, există oameni pasionaţi, care realizează astfel de reprezentări grafice sau se implică în proiecte care au legătură cu domeniul, cum ar fi Muzeul Benzii Desenate, cartea Istoria benzii desenate româneşti apărută la editura Vellant sau în curând anunţata apariţie a revistei Harap Alb.

Dacă îndrăgiţi super-eroii şi doriţi să aduceţi o pată de culoare în viaţa de zi cu zi, o variantă interesantă şi amuzantă în acelaşi timp o constituie accesoriile şi articolele vestimentare ce poartă amprenta comics-urilor.Aceste accente nonconformiste trebuie alese şi combinate cu grijă, pentru a nu crea un efect vizual prea încărcat, dar, folosite cu îndemânare, pot scoate din anonimat orice ţinută.Superman, Batman şi alţii asemeni lor sunt pregătiţi să salveze ziua.

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

sursa main image

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *