Zilele trecute a apărut Infernul, cel mai recent roman semnat Dan Brown din seria oculto-mystery-policier care îl are ca personaj central pe profesorul Robert Langdon, detectivul fără voie șarmant și enciclopedie ambulantă de simboluri, e prins în tot soiul de conspirații mondiale și comploturi, pe care le rezolvă în cel puțin 500 de pagini.
Până când terminăm noi de citit Infernul, despre care vă povestim în câteva zile, iată o mică recapitulare a aventurilor lui Langdon:
episodul I, Îngeri și demoni (2000)
Poate vă așteptați să începem cu Codul. De fapt Îngeri și demoni a fost publicată înainte (și ecranizată după), și n-a avut deloc succes la vremea respectivă.
Prima aventură a profesorului de simbologie îl plimbă pe acesta prin Roma, iar misiunea nobilă a lui Langdon este de a salva Vaticanul de distrugerea prin antimaterie (furat de la CERN de nimeni altul decât șambelanul Papei, care se dovedește la final a fi chiar fiul acestuia. Până la final însă, șambelanul, care se va dezvălui mai târziu ca antagonistul romanului, se face vinovat de paricid și… popicid, de răpire și sechestrare a babalâcilor din grupul de cardinali favorizați la “tron”, Preferiti, și de dorința deloc creștinească de a deveni eroul Creștinătății, salvând Vaticanul de la menționata distrugere prin bum! de la antimaterie.
În ceea ce privește simbolistica atât de dragă lui Dan Brown, Îngeri și demoni ne delectează (sau amuză) cu mituri, legende și simboluri din topografia și arhitectura Romei, în care se caută elementele primordiale, aer, apă, foc, pământ.
http://youtu.be/bcE8QaKiTGk
Pentru cei care încă nu se țin cu mâinile de burtă, să trecem la episodul următor
episodul II, Codul lui Da Vinci (2003)
Deși ecranizările au prezentat Codul ca fiind prima parte, iar Îngeri și demoni partea a doua, de fapt e invers. Spre deosebire însă de romanul antecedent, care se vânduse în mai puțin de 10.000 de exemplare, Codul lui Da Vinci a avut un neașteptat succes, deși e scris în același stil sec, didactic cu emfază și cu aceeași cantitate flamboaiantă de informații și speculații mai mult sau mai puțin corecte despre simboluri, religii, mituri, legende și “secrete”. Atât de neașteptat și atât de succes, încât s-a vândut în vreo 80 de milioane de exemplare, după el s-a făcut un film (cu mare răsunet de box office) și a atras după sine readucerea la viață a primului episod, ignorat inițial de public și critici.
În Codul lui Da Vinci profesorul Langdon e la Paris, încercând să găsească, nici mai mult, nici mai puțin decât Sfântul Graal. În căutarea sa labirintică prin două milenii de simboluri pierdute sau ascunse, dezleagă ghicitori, sparge cifruri, prinde asasini, descifrează mistere, analizează tablourile lui Leonardo și reface, mergând înapoi pe linia dinastiei merovingiene și a cavalerilor templieri, arborele genealogic al lui… Isus, care pare să fi fost căsătorit cu Maria Magdalena, a căror descendentă este chiar aghiotanta lui Langdon din această aventură.
De altfel, în fiecare poveste, profesorul e ajutat de un personaj feminin pe măsura sa, ideala femeie de știință sau carieră, care nu doar că arată beton, dar e și sperietor (licență poetică, dacă ne permiteți) de deșteaptă, știind exact ce pagină din enciclopedie să deschidă în memorie pentru a răspunde elucubrațiilor profesorale ale lui Langdon. În Îngeri și demoni era vorba de Vittoria Vetra, fizician la CERN. În Cod e vorba despre Sophie Neveu, criptograf, iar în Simbolul pierdut este Katherine Solomon, cercetător în noetică și inevitabilă tobă de… orice.
http://youtu.be/zMba3fckhuQ
Mai e cineva acolo? Pentru cei care nu au părăsit încă cinematograful, iată, pe scurt, a treia parte a comediei mystery-thriller browniene Aventurile lui Robert Langdon.
episodul III, Simbolul pierdut (2009)
După atâta mister dezvăluit din poignée, era de așteptat ca a treia carte de acest fel a lui Dan Brown să fie și ea best seller. În prima zi s-au vândut peste 1 milion de exemplare cititorilor americani avizi să afle cele mai adânci (la propriu și la figurat) secrete despre măruntaiele simbolului, inimii, ficatului și coloanei vertebrale a Statelor U ale A, Capitoliul din Washington.
Inevitabil, e vorba de masonerie și de simbolistica și ritualurile asociate ei – în contextul străbunicilor Americii, un subiect nu atât de drag întregii planete precum misterele din picturile lui Da Vinci, motiv pentru care, deși s-a vândut bine, n-a atins nici pe departe cotele Codului.
În toate cele trei romane există un unic antagonist, un personaj animat de aspirații spirituale înalte – intenția de a salva creștinătatea, iluminarea sau deificarea… demonică – scop pe care încearcă să-l atingă prin metode foarte neortodoxe, una dintre caracteristicile comune celor trei fiind paricidul. Să nu vă dezvăluim însă mai multe despre acest roman, deoarece, chiar dacă nu l-ați citit, poate veți vrea să vedeți filmul de acțiune și aventuri care va apărea pe ecrane în curând.
Nu plecați însă, revenim foarte curând și cu Infernul, pentru că îl citim pe Dan Brown și nu ne e rușine să o recunoaștem.
