Bookaholic

Am avut întotdeauna în minte o altă Barcelona. Solară, artistică până în măduva oricărui zid, luminoasă și veselă, Barcelona mea nu avea mistere, cel puțin nu dintre cele întunecate. A lui Carlos Ruiz Zafon da. Un mister greu de pătruns aduce Prizonierul Cerului în bătrânul oraș într-un moment de cumpănă, când o lume se schimbă cu alta, după victoria lui Franco – agitații ani de la sfârșitul primei jumătăți a secolului 20, când Spania trece prin schimbări sociale și polituce majore. “The haunting of history is ever present in Barcelona,” spune Ruiz Zafón. “I see cities as organisms, as living creatures. I’m haunted by the history of my city”. Dar nu politica este fundamentul acestei cărți, până la urmă nici misterul care se rezolvă sau nu, ci prietenia. Da, este o carte despre prietenie. Dar și una despre istoria subterană sau una despre dragostea pentru cărți.

Recunosc: îmi era dor de o carte care să îmi țină curiozitatea trează, un text în care primează povestea, intriga, care te face să-ți conturezi bine în minte personajele și să o urmărești ca pe un film. Dar ce film ar ieși după Prizonierul cerului! Tenebre, mister, investigații, o atmosferă gotică și magică deși nimic propriu zis supranatural nu se întâmplă, o tensiune și mâna unui păpușar invizibil ce pare să decidă tot.

Spuneam mai devreme că e o poveste despre prietenie. Daniel Sempere, povestitorul, lucrează în anticariatul tatălui său unde, de Crăciun, o iesle improvizată în vitrină mai crește un pic vânzările. Îl ajută prietenul lui, Fermin Romero de Torres,un tip cu personalitate puternica, poveste complicată și identitate incertă. Vă amintiți de personaje dacă ați citit Umbra vântului sau Jocul îngerului (lucru important dar nu esențial, cartea se citește foarte bine și de una singură).

Adevăratul personaj este Fermin, a cărui detenție în Castelul Montjuic este rememorată cu prilejul ciudatei vizite a unui personaj sumbru în anticariatul familiei Sempere.  Indiciul este o carte, o ediție rară și scumpă a Contelui de Monte Cristo, pe care străinul i-o lasă lui Fermin. Iar cartea conține, prin însăși subiectul său, cheia întâmplărilor.

Trecutul lui Fermin se întoarce însă și, prin povestea lui, află și Daniel lucruri misterioase, neștiute și incerte despre mama sa, moartă când el era mic și, astfel, despre el însuși. Astfel, cei doi prieteni se întorc împreună într-un trecut întunecat, legând ițele unei povești complicate, în care aparențele înșeală și sunt invăluite de mister și presupuneri.

Sunt povești în povești aici, o narațiune stratificată, cu indicii și întoarceri. De fapt, Prizonierul cerului este a treia carte dintr-o trilogie, după Umbra Vântului și Jocul Îngerului. Preia elemente, personaje și fire de acolo dar, la fel de bine, poate fi citită individual. E o carte ce te ține-n tensiune, te face curios, cu întâmplări spectaculoase, de roman de aventuri, păstrându-și, în același timp, subtilitățile stilistice. Nu cred că e ușor să faci asta – ocarte ca un thriller, pasionantă prin subiect, accesibilă unui public larg ca poveste, dar în același timp fără să faci rabat de la stil.

Spuneam că e și o carte despre cărți. Ajungem într-un spațiu fantastic, un Cimitir al Cărților Uitate, al cărui simplu nume e menit să ne provoace imaginația. Apoi, avem un scriitor întemnițat, la limita nebuniei, și un alt presupus scriitor, impostor și infatuat, ce încearcă să-i fure talentul, mintea și condeiul primului. Și, bineînțeles, anticariatul, discretul spațiu în jurul căruia se dezleagă poveștile.

Merită citită. E o lectură ce curge ușor, filmic, plăcut. cu momente ce te trec de la tensiune la înduioșare sau bucurie și, mai ales, care au talentul de a te face să empatizezi cu personajele. Chiar e o poveste. 🙂