O conversație care a avut loc pe 28 octombrie 1940, în San Antonio, Texas.
Cei doi vorbesc despre Războiul lumilor, despre viitorul omenirii și, într-un final, H. G. Wells îl întreabă pe Orson Welles de Ciziten Kane, care era încă un proiect neterminat.
E foarte intresantă întâlnirea lor: de la accente și felul în care vorbesc (diferența între engleza americană și felul decis în care mușcă din cuvinte Welles și accentul britanic și pronunția nazală ale lui Wells) până la referințele la cel de-Al Doilea Război Mondial, în care americanii nu intraseră încă, însă în care englezii deja erau prinși.
Inițial, H. G. își exprimă admirația pentru Orson:
H. G. Wells: I’ve had a series of the most delitful experiences since I came to America, but the best thing that’s happened so far is meeting my little namesake here, Orson. I find him most delightful.
Apoi, referindu-se la impactul pe care l-a avut versiunea radiofonica a Războiului lumilor, produsă de Orson Welles după romanul lui H. G. Wells (am vorbit mai pe larg despre asta aici), primul spune oarecum admirativ:
Orson Welles: Mr. Hitler (…) he actually spoke of it in the great Munich speech.
Autorul britanic îi dă replica, sarcastic:
H. G. Wells: He hadn’t much else to say…
Tot așa, vorbind tot de Războiul Lumilor, Welles încearcă să îi explice lui Wells care a fost de fapt impactul adaptării radiofonice asupra publicului:
Orson Welles: Mr. H. G. Wells wants to know if the excitement was the same kind of excitement that we extract from a practical joke in which somebody puts a sheet over his head and says boo. I don’t think anyone believes that individual is a ghost, but we do scream and yell and rush down the hall.
Wells îi răspunde, ușor condescendent:
H. G. Wells: You aren’t quite serious in America, yet. (…) You can still play with ideas of conflict and terror.
Orson Welles: Is that good or bad?
H. G. Wells: It’s a natural thing to do, until you’re right up against it.
Vă lăsăm, așadar, cu toată înregistrarea:
