T.S. Spivet este un băiețel genial. Și nu folosesc termenul în mod derizoriu. Are 12 ani și e convins că avem deja în cap harta întregii lumi și a universului, trebuie doar să ne-o aducem aminte. Motiv pentru care face hărți (desene, schițe, diagrame) pentru tot ce mișcă… și chiar pentru ce nu mișcă. Este cartograf, statistician, observator, om de știință.
Viața lui T.S. se desfășoară într-un loc propice observațiilor legate de fenomene ale naturii, dar și de obiceiuri seculare ale oamenilor, de când ne-am îmblânzit și ne-am așezat locului, devenind fermieri și vânători: T.S. Spivet trăiește la o fermă din statul american Montana. Tatăl său e cowboy, mama lui e coleopterist și își petrece toata ziua scriind despre insecte, fratele cel mic… dacă ar mai fi trăit ar fi fost tot cowboy, dar din păcate s-a împușcat în cap în timp ce el și T.S. încercau să facă diagrama undelor sonore produse de diversele puști ale tatălui lor. Iar sora mai mare, Gracie… e Gracie.
Viața fericită de cartograf rural a lui T.S. se schimbă radical când află că un desen de-al său a câștigat prodigiosul premiu Baird pentru contribuția publicului la dezvoltarea științei și că trebuie să țină un discurs la Instititul Smithsonian din Washington!
Așa că micul cartograf își face bocceluța cu busole, lupe, teodoliți, sextante, telescop, carnete de observații, stilouri și un schelet de pasăre* și sare, clandestin, în primul tren de marfă spre Washington… adică 3000 de kilometri în linie dreaptă, cum zboară cioara.
S-ar putea să fi rămas cu impresia că toate acestea se petrec pe undeva pe la sfârșitul secolului 19 sau primii ani ai secolului 20 – eu am rămas cu impresia asta plăcută de anacronism chiar și după ce a fost suficient de clar că acțiunea se petrece în 2007, dar autorul Reif Larsen e atât de iscusit în a disimula secolul, vremurile, încât trebuie să îi faci pe plac și să joci jocul.
Unul dintre lucrurile marcante în povestea lui T.S. este semnificația inițialelor sale, cu o lungă poveste în spate, vreo 150 de ani înainte de nașterea sa. T.S. vine de la Tecumseh Sparrow (vrabie*), iar aceste nume neobișnuite le are pe linie paternă și pe linie de hazard: Tecumseh a fost primul prenume al tuturor bărbaților din familie, de la descălecarea stră-stră-bunicului finlandez Tearho care a adoptat numele unei căpetenii indiene Shawnee, Tecumseh. Cu al doilea, Sparrow, s-a procopsit după ce, la nașterea sa, o vrabie s-a izbit mortal de geamul de la bucătărie – iar scheletul a fost făcut cadou micului Tecumseh Sparrow Spivet.
Operele alese ale lui T.S. Spivet nu este o carte pentru copii, dar nu este nici o carte pentru adulții prea serioși. Discursul și analiza lui T.S. (cartea e scrisă la persoana întâi) depășesc vârsta de 12 ani, dar – și aici intervine iarăși penița dibace a autorului – într-un stil care nu te lasă niciodată să uiți că nu îți vorbește un adult.
În sprijinul acestui lucru, cartea este înțesată de schițe și desene explicative, precum carnetele de observații ale oamenilor de știință în expediții, de pe vremea când nu existau reportofoane sau telefoane cu camere foto digitale. Sau precum caietele de desen ale copiilor care desenează tot ce văd, la un nivel însă de prodigios premiu Baird al Institutului Smithsonian.
Povestea lui T.S e un roman de aventuri din Vestul Sălbatic, călare pe tren pe linia vagabonzilor, până în Estul Civilizat, inversând traseul strâmoșului său Tearho Tecumseh și al stră-stră-bunicii sale, la rândul ei om de știință.
Și aici se cuvine să mai fac un pas în profunzimea poveștii lui T.S., care are mult mai multe niveluri temporale, pe lângă realitatea țăcănitului* trenului în anul 2007. T.S. descoperă în caietele de observații entomologice ale mamei sale povestea romanțată a stră-stră-bunicii sale Emma Osterville, o poveste în poveste, un jurnal în jurnal în jurnal, o apariție sepia, ofilită și ștearsă în lumea viu colorată și zgomotoasă de un secol și jumătate mai târziu.
*duduitul era însoțit de o vibrație joasă […] se mai auzea un clacheti-clac scos de roți, torsul sfffffârrr-pârrr al pistoanelor și un lica-tim-tam scos de contactul dintre îmbinările vagoanelor. Și peste tot se auzea sunetul scrâșnitor de metal pe metal, sfâșșșlâșșșzmm- sfâșșșlâșșșzmm. Împreună sunetele acestea se îmbinau perfect în zgomotul unui tren care se apropia, probabil unul dintre zecile de sunete primare de pe pământ.
Deși mi-au plăcut teribil de tare Operele alese ale lui T.S. Spivet, în acest plăcut ocupând spații egale stilul degajat al autorului Reif Larsen (aflat la primul său roman), complexitatea poveștilor conexe, execuția vizuală a cărții, trebuie să închei cu o critică.
Personajul principal al romanului Enigma al lui Casa Ros probabil ar vandaliza această carte în librării sau ar spune-o tratamentului subversiv pentru înlocuirea finalului, pentru că Reif Larsen suferă chiar de meteahna aceea nesuferită a lașității autorului, care își abandonează atât personajul, cât și povestea neterminată a străbunicii. Ultimul sfert al aventurii lui T.S. nu se ridică nici la genunchiul începutului poveștii. Autorul s-a plictisit sau i-a secat inspirația, iar T.S. e lăsat în plata domnului, să facă ce e mai comod, obosit și el, ca un om mare, de atâta aventură.
Dezamăgitor final, deci (mai multe nu vă spun, citiți cartea), dar sper sincer că scenaristul ecranizării care va apărea anul acesta, The Young and Prodigious Spivet, va fi tăiat finalul căldicel și va fi scris unul cu adevărat epic, așa cum se cuvine unor opere alese de Tecumseh Sparrow Spivet.
Aruncați o privire și pe site-ul cărții, iar dacă vreți să o cumpărați (și noi vă recomandăm din suflet să o faceți, e o lectură minunată, cu rezerva finalului), o găsiți pe site-ul editurii Vellant, la prețul de 47 de lei – știm, e destul de mult, dar e vorba de o carte groasă (390 de pagini), plină de desene și hărți, despre care vă puteți face o părere mai bună frunzărind fragmentele din carte, aflate pe cele două site-uri menționate.
