Bookaholic

This is where it all begins. Everything starts here, today.

De la bun început trebuie să vă spun că dacă aţi evitat să citiţi romanul din cauza fimului, aţi greşit. Nu că filmul n-ar fi simpatic – mie, cel puţin, mi-a plăcut  – dar nu e nimic mai mult decât o comedioară romantică şi dulce, cu un final cam bizar. Iar romanul lui Nicholls este departe de a putea fi rezumat atât de uşor.

Există mai multe feluri în care aş putea să vă vorbesc despre el, şi toate pornesc de la titlu. One day, o zi. Poate ziua în care Emma şi Dexter s-au cunoscut, ziua în care au terminat facultatea şi au făcut primul pas în lume ca adulţi, dar şi ziua în care s-a născut o prietenie care urma să dureze aproape douăzeci de ani.

Astfel, romanul este împărţit în capitole care se întâmplă, fără excepţie, în această zi, 15 iulie, începând cu anul 1988 şi până prin anii 2000. În unii ani, Emma şi Dexter sunt împreună. În alţii, îşi scriu unul altuia, sau vorbesc la telefon. Iar în unii ani, nici nu se văd, nici nu vorbesc – dar întotdeauna ajung să se gândească unul la altul: ce-ar zice Emma despre asta, stai să vezi când o să-i povestesc lui Dexter. Iar dacă ne oprim aici da, cartea despre care vorbim e o poveste de dragoste, dulce, tristă, dar extrem de frumoasă.

A doua cheie de interpretare a romanului lui Nicholls pleacă însă dintr-un alt posibil înţeles al titlului: One Day te duce cu gândul la oftatul unui om care aşteaptă ceva, care speră că într-o zi lucrurile se vor aşeza într-un fel care să îi permită să ajungă undeva sau să găsească ceva (one day…). Emma şi Dexter îşi petrec ani întregi căutându-se pe ei înşişi. Niciunul n-are nici cea mai vagă idee după ce aleargă, dansează după ce muzică se nimereşte să dea şi speră că, într-o zi (one day…) or să găsească ceva de care să se agaţe şi să spună că-i al lor.

Din punctul ăsta de vedere, deşi prietenia celor doi e extrem de frumoasă şi deşi pe tot parcursul cărţii speri că în cele din urmă or să descopere că ceea ce îi lipsea fiecăruia era celălalt, cartea nu este în primul rând o poveste de dragoste, un soi de When Harry Met Sally britanic, ci o carte despre maturizare şi despre felul în care timpul reuşeşte să transforme oamenii fără ca ei să-şi dea seama ce li se întâmplă. Emma, studentă cu note mari şi ambiţii şi mai mari, îşi petrece primii ani după facultate servind într-un restaurant mexican, apoi devine profesoară – şi e încă departe de vocaţia ei finala. Dexter se mulţumeşte mereu cu ce îi pică, şi, pentru că e un tip norocos şi privilegiat în comparaţie cu Emma, ani întregi are impresia că nu trebuie să facă mai mult decât să fie el însuşi, şi oportunităţile or să îi pice în braţe. Abia după 30 de ani înţelege că viaţa e ceva mai complicată, aşa cum tot atunci Emma începe să-şi înţeleagă valoarea reală şi prinde curajul de a ţinti mai sus.

Pentru că romanul este când din perspectiva Emmei, când a lui Dexter, şi pentru că atunci când nu le citim scrisorile, naratorul este omniscient, iar naraţiunea este foarte personala, ne este foarte uşor să ne punem, pe rând, în locul fiecăruia dintre ei. Nicholls reuşeşte în felul ăsta acolo unde autori ca Franzen – care se strofoacă în mod constant să ne servească porţii nediluate de realitate, dar sfârşesc prin a ne târî prin 400 de pagini de personaje antipatice, care fac lucruri stupide şi cu care nu poţi să empatizezi nici bătut – ratează în stil mare: Emma şi Dexter nu-s nici pe departe perfecţi şi fac tot felul de gafe, calcă în străchini când ţi-e lumea mai dragă, se rănesc unul pe altul şi pe cei din jur. Dar sunt umani şi, pentru că empatizezi foarte uşor cu ei, ţi-e uşor şi să nu-i judeci atunci când greşesc.

Pentru mine, One Day a fost una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în ultima vreme. E plăcută de citit, scrisul lui Nicholls e extrem de natural, iar dialogurile curg atât de uşor încât ajungi să le citeşti – cel puţin în varianta netradusă – cu accent englezesc:

“Can I say something?’
‘Go on’
‘I’m a little drunk’
‘Me too. That’s okay.’
‘Just… I missed you, you know.’
‘I missed you too.’
‘But so, so much, Dexter. There were so many things I wanted to talk to you about, and you weren’t there-‘
‘same here.’
‘I tell you what it is. It’s… When I didn’t see you, I thought about you every day, I mean EVERY DAY in some way or another-‘
‘same here.’
‘-Even if it was just “I wish Dexter could see this” or “Where’s Dexter now?” or “Christ that Dexter, what an idiot” (…)

Nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe. One Day nu e un roman siropos. E amuzant, uşor nostalgic şi atât de uman, încât e imposibil să nu te îndrăgosteşti de Emma, de Dexter, de povestea lor. Şi poate, unora dintre voi cel puţin, o să vă amintească de cineva care a fost în viaţa voastră tot timpul şi nici măcar n-aţi ştiut că e acolo.

Şi aţi putea să daţi o şansă şi filmului, dacă tot sunteţi aici: