Bookaholic

Nu m-aş fi mirat ca Balram Halwai să fie printre colegii mei de compartiment în trenul Delhi – Varanasi. Curios cum îl ştiu, dar în acelaşi timp discret şi aparent umil, ar fi stat într-un colţ şi s-ar fi uitat cu coada ochiului la străinii tuturor posibilităţilor. Asta cel puţin înainte să ajungă antreprenor.

În Incredible India, lucrurile stau cam altfel decât te-ai aştepta. E genul de ţară atât de contrastantâ încât nu ştii de unde să o iei, pe unde să o iei şi la ce să te aştepţi. India lui Eliade, a Upanishadelor şi a sfinţilor yoghini este la ani lumină distanţă de India reală, aia de pe stradă, unde calci în mormane de gunoaie, toată lumea te verifică la coaste, te împinge, cu vaci sacre şi capre în intersecţii şi unde şmecheria e ridicată la rang de artă.

Imaginea asta nouă a Indiei te loveşte la propriu peste nas de cum ai pus piciorul pe sfântul pământ. Iar asta, pentru cineva cu lecturi din Eliade şi cu o Indie mitică în cap, poate fi un duş rece necesar într-o ţară ce se şi te sufocă. Şi nici India lui Rushdie din Copiii din Miez de Noapte nu te pregăteşte prea mult pentru incredibila realitate.

Există însă cărţile noii Indii. Am luat Tigrul Alb, de Aravind Adiga, din gara din Delhi, ştiind drumurile în India sunt lungi şi neprevăzute. În Shiv Ganga Express, străinii aveau câteva locuri rezervate pentru a nu fi nevoiţi să stea, la propriu, cu zilele pe lista de aşteptare. Eram şase acolo. În faţa noastră, pe o banchetă, se înghesuiau 4-5 indieni care se uitau la noi. Pur şi simplu. M-am obişnuit repede cu sentimentul că sunt la zoo. Se uitau, comentau ce făceam, fără nici un fel de reţinere. Ba chiar i-am auzit cum comentau tare că citesc The White Tiger. Mă uitam la ei, mă uitam în jur şi îmi dădeam seama cât de mult se leagă viaţa şi cărţile.

Balram, cel care i-a adus creatorului său, Aravind Adiga, un Man Booker Prize chiar la debut, ar fi putut foarte bine să fie acolo. Să mestece paan şi să-l scuipe pe jos, să se scarpine în locurile intime pentru că tatăl lui, ricşarul, un om bun, de altfel, nu l-a învăţat că cel puţin în lumea ceva mai civilizată e urât să faci asta.

Balram vine din India întunecată, dintr-un sat obscur, cu o familie al cărei punct central de interes e bivolul şi principala preocupare supravieţuirea, nu şcoala băiatului sau orice altceva. E India săracă, veche, marginală, fără sistem de sănătate eficient, o Indie arbitrară, care munceşte în condiţii proaste pentru supravieţuire, cu proprietari de terenuri care fac legea în zonă, unde linia între lumea bogaţilor şi cea a săracilor este extrem de clar delimitată.

Balram însă vrea să treacă linia. Metafora lumii lui este cuşca de păsări. O vezi peste tot în India, oamenii duc cuşti cu zeci de găini spre vânzare, spre tăiere, spre păstrare. De fapt, asta a fost şi una dintre primele mele imagini când am ajuns în India, dată jos dintr-un tuk-tuk de la aeroport direct într-o piaţă în Jaipur unde găinile din cuşti erau pe rând tâiate şi al căror sânge îmi curgea pe la picioare. Incredible India, da.

Balram ştie asta. El vede în cuştile cu păsări expresia Indiei lui. Eşti prins şi nu ştii. Eşti prin şi ţi se pare normal. Eşti prins şi agresiunea asupra semenilor tăi, tăiaţi în faţa cuştii, nu te surprinde şi nici nu te sperie. El vrea să evadeze, vrea să fie un “tigru alb”, aşa cum i-a spus cândva un oficial pe vremea când încă mergea la şcoală.

Fascinat de lumea strălucitoare a bogaţilor, Balram devine şofer. Stăpânul lui este domnul Ashok, modernizatul fiu al unui “boier” local şi tradiţionalist. Pentru un stăpân, domnul Ashok e foarte de treabă şi Balram devine la un moment dat destul de apropiat de el. Din lumea tradiţionalistă a Indiei, deloc idealizată, ajungem în India modernă, reală, o ţară a contrastelor profunde ce te lovesc la fiecare pas.

Pe măsură ce îşi duce stăpânul la hoteluri, mall-uri şi restaurante luxoase, aude poveştile altor şoferi şi îl vede pe domnul Ashok dând şpăgi fabuloase politicienilor, Balram devine conştient de o altă lume, strălucitoare, seducătoare dar mai ales teribil de înşelătoare. În India asta, amicii lui Balram se gândesc să facă yoga pentru că aşa au văzut dimineaţa la tv. Lumea asta îl înnebuneşte cu fiecare zi care trece, ca o boală ce nu te lasă să trăieşti. Nu mai vrea să fie sclav.

Balram e expresia unei Indii care vrea să ardă etapele, să taie clasele sociale şi castele, fascinată de bogăţie, care vrea să treacă brusc linia, cu orice preţ. În cazul lui Balram, preţul e crima. E nevoie de un act violent când vrei să ieşi din cuşcă. La mijloc e invidia, dorinţa  În mod simbolic, arma este o sticlă de alcool foarte scump. Şi, tot simbolic, trecerea lui în “lumea cealaltă”, a celor bogaţi, înseamnă sacrificarea familiei, “celula de bază”, pe bune, a societăţii indiene.

Povestea lui Balram, scrisă la persoana 1, ca o mărturisire, foloseşte ca pretext vizita prim ministrului chinez în India. Acesta vrea să afle succesul antreprenorilor locali. Balram al nostru, devenit antreprenor după ce îşi ucide stăpânul şi îi ia banii, îi explică generos cum stă treaba. Nu e nici o poveste romantică în India modernă, a antreprenorilor în IT, a call center-urilor şi a îmbogăţiţilor peste noapte. E vorba de violenţă, mită, tentaţie şi curaj. Şi de un umor negru de care nu duce deloc lipsă cartea.

Din fericire, povestea nu cade prea mult în păcatul moralizator. Citeşti printre rânduri o critică a Indiei reale, prinsă în tuşe clare de Aravind Adiga. Autorul chiar asta a vrut să facă, să arate ce se întâmplă cu adevărat în societatea indiană şi care sunt schimbările majore care se întâmplă şi mai ales cum. Citind-o în India şi recunoscând personaje, tipuri, imagini şi mai ales comportamente, eu zic că a reuşit.

Balram a mers cu mine cu trenul. Dacă aş fi ştiut de ce e în stare, mi-ar fi fost un pic frică. Poate că el a fost cel care a intrat în camera noastră de hotel când dormeam şi ne-a luat nişte bani. Probabil avea nevoie să se ducă la o curvă de lux, albă şi blondă, cum a văzut că fac oamenii bogaţi.