Bookaholic

Toată lumea o ştie, trebuie s-o fi văzut măcar o dată în viaţă (în bucătărie sau la chioşc), cu siguranţă mai multe reţete ale mamei tale de aici veneau. Şi da, Sanda Marin este un brand naţional, unul dintre cele mai longevive, iar în contextul ăsta mărturisirea lui Andrei Pleşu – ” în copilărie, credeam că e un singur cuvânt, „sandamarinul”, care denumește o ustensilă cu care poți găti orice” – explică şi mai bine lucrurile.

Eu nu am crescut cu cartea asta în sertarul din bucătărie. În sertatul din bucătăria noastră, acolo unde se ţineau  flacoanele mici de rom, zahărul vanilat (pe care mereu îl găseam şi haleam) şi scorţişoara, era un caiet pătat, burduşit de foi, care de obicei era scos cu tot alaiul de mirosuri sâmbăta dimineaţa – atunci se făceau prăjituri. Acolo găseai, inevitabil, și o carte de bucate Sanda Marin.

Am aflat mai târziu că multe dintre reţetele alea erau din carte de bucate Sanda Marin, amintire confirmată şi de prietena cu care am mâncat îngheţata: “băi, e gustul de îngheţată pe care o făcea şi maică-mea în comunism, când nu se găsea!”. Exact! Numai că, asemenea reţetelor care circulau în comunism pe foi dictando sau de mate, plimbate prin genţi, sacoşe şi sertare, din care o gospodină mai scotea ce nu avea şi înlocuia cu ce putea, aşa s-a întâmplat şi în cazul cărţii de faţă.

De la prima ei ediţie din, fiţi atenţi, 1936, cartea nu mai e chiar ce a fost, dar se foloseşte încă cu succes de brandul carte de bucate Sanda Marin. Pe numele ei adevărat Cecilia Maria Simionescu, fiica unei familii de intelectuali din Iaşi, dezamăgită de ce cărţi de bucate se găseau în România anilor ’30, se decide să scrie ea una, însă sub pseudonim. Reţetele ei au conturat de fapt ceea ce numim azi bucătăria românească tradiţională, condimentată pe alocuri de preparate franţuzeşti, turceşti, ruseşti sau nemţeşti.

Dar dacă din ’36 până spre anii ’50 subtiliăţile şi ingredientele făceau parte din acel bon vivre necesar, ediţia care apare în 1960, şi care stă la baza tuturor celorlalte inclusiv a celor de azi, este intenţionat sărăcită. Păi, cum altfel să apară o carte în care se găteşte cu multe ouă, uneori cu fructe exotice, alteori cu batoane întregi de vanilie, ciocolată… Asistenta dieteticiană care a adaptat cartea pe gusturile noului regim se numea Roda Vişinescu (ce nume predestinat pentru un dietetician!).

Am încercat să găsesc ediţiile de dinainte de 1960 pentru a avea o imagine mai clară a modificării lifestyle-ului culinar, dar nu am reuşit, cea mai “veche” ediţie la Biblioteca Naţională era cea din 1994, iar în anticariate am dat peste cartea care-mi picase şi mie în mînă, ediţii de după 2000. Un post de pe un forum culinar m-a adus mai aproape de realitatea succesului ediţiilor Sandei Marin şi a compoziţiilor lor diferite (în 1941 cartea era deja la ediţia a 7-a!):

Eu am editzia VII de prin 1941. Are o prefatza de M. Sevastos. Se pare ca acesta care era scriitor a scris si el o carte de bucate ,dar n-am vazut-o . Dupa 1945 nu s-a mai editat pana dupa1960, cand s-a dat o editzie modificata de Roda Visinescu. Aici retzetele sunt simplificate ,mai dietetice si cu ingrediente mai putzin deosebite,de ex: castane,oua mai putzine, fructe exotice. Editziile care s-au facut dupa aceia sunt dupa cea din 1960.

Am totuşi o veste bună: ediţia Humanitas, apărută recent, pare a fi cel mai aproape de primele ediţii. Nu numai pentru că e promovată ca “ediţia integrală, cu peste 1500 de reţete: mai multe decât în oricare dintre ediţiile publicate din anii 1930 până astăzi”, ci pentru că răsfoind-o vezi diferenţele.

În primul rând, ca în cartea lui Jamie şi a cărţilor de bucate care se respectă, când vine vorba de carne de viţel, porc, pui, apare frumos desenat animăluţul şi lângă harta părţilor lui anatomice de gătit. Apoi, luând doar exemplul reţetei gătite de mine, îngheţata de cafea, am aflat acum că mai trebuie 1/2 baton de vanilie, deloc pomenit în ediţia mea. Şi în al treilea rând apare în plus un choucroute franţuzesc 😉 Doar câteva observaţii la cald în urma unei simple şi singure răsfoiri.

De ce nu se poate fără carte de bucate Sanda Marin? Pentru că în 300 de pagini ai atâtea reţete, cu orice, de la ochiuri cu mămăligă, la ceapă umplută, ciorbă de potroace, budincă de şalău, baclava, anghemaht de pui, tort doboş, zbârciogi umpluţi cu carne, şerbet de trandafiri… E genul de carte de ţinut pe raft în bucătărie şi frunzărit după ce ai dat o raită prin piaţă şi nu prea ştii ce să faci. Cel mai încurajator e că cele mai complicate reţete au maximum 10 rânduri, şi cum să nu te apuci cu entuziasm de ceva descris în 4-5 rânduri.

Ca un caiet cu multe reţete pe pagină – mostră din ediţia mea.
Ca să descifraţi reţetele, trebuie cartea.

În faţa unei cărţi glossy de bucate, ca un album, poţi simţi stânjeneală ca în faţa unei probe de aptitudini speciale. Cu Sanda Marin e ca şi cum ai sta cu vecina/mama/mătuşa care-ţi spune din 5 replici cum să dregi mâncarea. Îţi inspiră complicitatea caietului cu ale lui câteva reţete pe pagină, testate din vecină-n vecină şi tranşate punct ochit, puct lovit. E practică, dar nu e de regim, are reţete cu buget super moderat şi, una peste alta, ciclul Sanda Marin ar trebui să fie subiect de eseu antropologic pentru vremurile secolului XX la români.