anunță agenţiile de presă, e oficial: Norman Manea, scriitorul şi eseistul român plecat din ţară din 1986 şi care anul trecut a fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature din Marea Britanie, va reveni zilele acestea în România pentru un tur de forţă, organizat de Editura Polirom.

Scriitorul va susţine luni, 14 mai, la ora 19.00, la Bastilia, o lectură publică din volumele apărute în seria de autor la Polirom, urmând apoi să intre în dialog cu cititorii, alături de Carmen Muşat, Ovidiu Şimonca, Paul Cernat, Bianca Burţa-Cernat, Daniel Cristea-Enache şi Claudiu Turcuş.

Marţi, 15 mai, la ora 12.00, va fi rândul studenţilor Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea Bucureşti să se întâlnească cu scriitorul numit de Orhan Pamuk unul dintre “Marii Români”, urmând ca mai târziu, în aceeaşi zi, la ora 18.00, să participe la lansarea oficială a primei monografii despre Norman Manea din România, semnată de Claudiu Turcuş. Volumul “Estetica lui Norman Manea” va fi prezentat la Librăria Cărtureşti Verona de Carmen Muşat şi Paul Cornea, iar discuţiile vor fi moderate de Bianca Burţa-Cernat.

Tot săptămâna viitoare, joi, 17 mai, începând cu ora 12.00, la Iaşi, lui Norman Manea, actualmente profesor de literatură europeană şi “writer în residence” la Bard College, i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”.

Anul acesta, Norman Manea este nominalizat la Premiul Naţional pentru Literatură al Uniunii Scriitorilor din România, alături de Paul Cornea şi Basarab Nicolescu. Juriul de decernare se va întruni în ziua ceremoniei, în luna iunie, pentru a desemna laureatul.

Cel puţin la întâlnirea de luni noi vom face tot posibilul să ajungem, cu toate că bănuim că va fi un eveniment supra-populat. O întrevedere cu Norman Manea, unul din puţinii romani pasibili de un Nobel pentru literatură, nu poate fi ratată. Acestea fiind spuse, speram să ne revedem la Bastilia, împreună cu toţi ceilalţi cititori care vor intra în dialog cu scriitorul român.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *