Bookaholic

De fiecare dată când Nicolae Manolescu revine în ochiul public în calitatea sa de critic literar, ceva valuri par a se produce. Să însemne oare acest amănunt ceva? Și daca da, ce?

După ce, în weekend, criticul și presedintele USR a prezentat la Ateneu lista sa de poeți români, seară care s-a soldat cu diverse opinii divergente (ca cea a lui Răzvan Țupa, publicată aici) sau convergente (cum ar fi cea a lui Liviu Ioan Stoiciu publicată aici), cu privire la autorii invitați de acesta, aseară am asistat la decernarea Premiului Cartea Anului. Premiul în cauză este dat de 19 ani de România Literară, împreună cu Fundația Anonimvl, cea din urmă oferind câștigătorului 10.000 de lei.

Anul acesta, pe lista de nominalizaţi am regăsit 6 nume: Dinu Flămând cu traducerea Operei Poetice a lui Pessoa, apărută la Humanitas-ul Denisei Comănescu, Eugen Simion cu volumul “Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial”, apărut la o editură necunoscută ieşeană (Princeps Edit), poeta Marta Petreu cu primul său roman, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, publicat de Polirom, şi 3 cărţi scoase de sub tiparul editurii Cartea Românească: volumul de poezii unelte de dormit al lui Ioan Es. Pop, romanul Viaţa lui Kostas Venetis al lui Octavian Soviany şi volumul de critică literară Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române de Mihai Zamfir.

Şase nominalizaţi, şase membri în juriu (în ordinea în care au luat cuvântul: Ana Chirițoiu, Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Gabriel Dimisianu, Luminiţa Corneanu şi Cosmin Ciotloș), câțiva cameramani cu lentilele orientate pe microfoanele prezidiului, o mână sau două de jurnaliști și alta de critici. Seara a debutat la ora 19.00 la Clubul Prometheus cu discursul de deschidere al preşedintelui juriului, Nicolae Manolescu.

După ce fiecare jurat a prezentat câte una din cărţile nominalizate (mai puţin Gabriel Chifu care şi-a citit cronica apărută acum două luni în România Literară) şi fiecare scriitor şi-a ridicat diploma onorifică de nominalizat (mai puţin Eugen Simion şi Mihai Zamfir care nu se aflau în ţară) marele premiu a fost acordat… Martei Petreu.

Este indiscutabil faptul că romanul ce marchează debutul în proză al poetei şi eseistei Marta Petreu reprezintă una din apariţiile publicistice importante ale anului 2011, despre care, până la ora actuală, criticii au avut numai cuvinte de laudă. Acasă, pe câmpia Armaghedonului este chiar una din cărţile Poliromului cele mai căutate la recent deschisul târg de carte Gaudeamus.

Pe de altă parte, însă, nu putem exclude din context simpatia şi empatia preşedintelui USR pentru autoare, suficient încât să ne întrebăm cât de obiective au fost criteriile de jurizare.

De exemplu, în urmă cu aproximativ doi ani, după ce publicase o monografie a lui Mihail Sebastian, Marta Petreu a fost puternic contestată de criticii de specialitate, pe temei că ipotezele înaintate (conform cărora Sebastian ar fi fost extremist de dreapta) erau neverosimile, scandaloase şi lipsite de argumente ştiinţifice.

În consecinţă, la momentul respectiv, aceasta a oferit o replică în România Literară (coincidenţă… sau nu), iar Manolescu a susţinut-o până în pânzele albe, incluzându-i teoriile chiar în Istoria critică a literaturii române, înainte ca monografia (Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian) să iasă propriuzis de sub tipar. Acest amănunt a fost cel puţin suficient pentru a crea vâlvă în rândul contestatarilor şi să işte o serie de polemici în lanţ.

Deloc surprinzător, la decernarea premiului Cartea Anului, juratul care a vorbit despre Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, spunând, mai în glumă, mai în serios, că este o carte adevărată pentru că e suficient de groasă încât să stea în picioare (citiți ce am scris și noi despre acest gen aici), a fost Nicolae Manolescu, criticul căruia autoarea Marta Petreu îi atribuie primele cronici apărute despre publicaţiile sale. În ochii autoarei, acest al treilea debut (după poezie şi eseu) îl datorează aceluiaşi Manolescu, preşedinte USR, director România Literară, preşedinte al juriului deliberator ș.a.m.d..

Este foarte posibil ca acest premiu să îi aducă Martei Petreu mai mult un deserviciu decât un avantaj. Precum s-au iscat discuţii aprinse la momentul în care Manolescu i-a susţinut punctul de vedere cu Sebastian, ce au continuat multă vreme după publicare, la fel sunt şanse şi acum ca acest premiu să îi fie contestat.

Desigur, Marta Petreu este o poetă importantă, care actualmente are o colecţie de autor la Polirom, însă aplombul cu care a susţinut-o Manolescu şi continuă să o facă este de pus sub semnul întrebării. În ce măsură oare această empatie a preşedintelui USR a făcut diferenţa între romanul de debut al poetei clujene şi unelte de dormit sau Viaţa lui Kostas Venetis?

Pe de altă parte, astfel de discuţii, acuze de subiectivitate şi speculaţii există în privinţa oricărui premiu. Uneori sunt reale, alteori nu. Până la urmă, ceea ce contează este cartea în sine. Despre restul, Shakespeare ar fi zis că e tăcere.