Puțini scriitori au recenzat cu luciditate imperturbabilă și onestitate neînfricată progresul sufletului prin stadiile vieții. (Timothy Leary despre Hermann Hesse)

S-a mai spus: Lupul de stepă de Hermann Hesse nu este o carte ușor de citit, indiferent de ochii cui o lecturează. Așa că înainte de a-i recenza substraturile, am să vin cu două amănunte pe care s-ar putea să nu le știți.

La sfârșitul anilor ’60, așadar la scurt timp după ce Hesse, laureat cu premiul Nobel pentru literatură în 1946, a murit, s-a lansat trupa Steppenwolf, care s-a botezat astfel tocmai pentru a-i onora scriitorului cartea cu același titlu (Lupul de stepă), și s-a început documentarea și pre-producția (care a durat 7 ani) pentru ecranizarea romanului.

Trupa Steppenwolf este cea care a lansat piesa Born to be Wild, care a fost inclusă în numeroase coloane sonore în cinematografie de-a lungul timpului, precum și în repertoriul multor artiști precum Black Sabbath, INXS, The Cult, Slayer și Status Quo. Prima coloană sonoră de pe care a făcut parte a fost filmul Easy Rider din 1969.

Filmul Steppenwolf ce a rezultat în urma ecranizării romanului a fost lansat în 1974, la scurt timp dupa ce documentarul “Woodstock” a câștigat Oscarul, și deși a pornit la drum cu cele mai bune prerogative, s-a dovedit a fi un dezastru comercial. Probabil de aceea nici nu ați auzit de el.

Este foarte important contextul în care cele două fenomene au avut loc, pentru că nimic nu a descris mai bine generația anilor ’60-’70 ca viața duplicitară și puțin spus complicată a personajului principal din romanul Lupul de stepă, un alter ego evident al autorului. De altfel, nu aș fi prima care susține că Hesse este patronul spiritual-literar al cercetării științifice semnată de psihologul Timothy Leary, cel care a definit psihedelia.

Lupul de stepă de  Hermann Hesse a apărut în 1928, dar a fost scris în perioada 1906-1907. Autorul obișnuia să spună că niciuna din cărțile sale nu a fost mai greșit interpretată de critica de specialitate ca aceasta. Cu toate că este o operă ce îi oglindește gândirea, starea psihică, influențele filozofice și orientările sprituale, se pare că Hermann Hesse nu a crezut că cititorii vor reuși sa descifreze ce a vrut să spună poetul. Și adevarul este că o idee vagă s-a conceptualizat abia după moartea scriitorului.

Autorul de origine germană Hermann Hesse a fost atras de budhism, la un moment dat trăind câteva luni în India. Ulterior, a luat-o pe panta filosofiei, picându-i cu tronc SchopenhauerPlaton, Spinoza și Nietzsche (precum însuși a spus-o și o puteți citi pe site-ul oficial al premiilor Nobel). L-au fascinat călătoriile, iar la o primă impresie a fost un nomad. La 46 de ani a renunțat la cetățenia germană și a adoptat-o pe cea elvețiană. Bine, asta și pentru că a fost constrâns de contextul mondial, când Hitler amenința să terorizeze întreaga Europă.

Protagonistul romanului se numește Harry Haller. Incontestabil, numele a fost sugestiv ales, inițialele trimițând chiar la persoana autorului. Haller primește la un moment dat o carte intitulată “Tratat despre lupul de stepă” care, în mod ciudat, îl descrie pe el însuși având două dimensiuni îngemănate și, în același timp, total opuse. Un soi cvasi-faustian de Dr. Jekyll and Mr. Hyde featuring incredibilul Hulk.

Haller transpare a fi jumătate om, întocmai perceput de societatea civilizată de la începutul secolului trecut, și jumătate lup, un animal singuratic, introspect, taciturn. Narațiunea se desfășoară ca o împletitură de voci. Sunt momente în care pierzi vocea auctorială în cele ale personajelor secundare, precum este nepotul proprietăresei, căruia protagonistul îi lasă tratatul la plecarea din clădire.

Dezgustat de ce se întâmplă în jurul lui, de viața burgheză și de snobism, Haller intră la un moment dat într-un alt fel de contact cu lumea pe care nu o are la inimă, atunci când apare personajul feminin Hermine, care îl inițiază (precum am mai văzut inițiatori și la Eliade, alt iubitor de Indii) și îl învață să danseze, să se bucure de drogurile ușoare și de plăcerile trupești. Până la urmă, lecția ar părea să fie că totul face parte din viață, nu doar ideile înalte.

Nu este ușor să treci prin Lupul de stepă dacă nu ai o cultură generală bogată și o bibliografie consistentă la activ. Însă este unul din acele “tratate” care deschide ochii și, mai important, o face de un secol încoace, înainte de moda cu narcoticele, alcoolul și revoluția sexuală. Poate de aceea se și spune că a prefațat psihedelia.

Vă las mai jos ca bonus filmul “Steppenwolf”, rateul comercial lansat în 1974, pe care e bine totuși să îl analizezi în contextul în care a apărut și nu ca produs al industriei cinematografice americane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *