Bla, bla, bla, televizorul tampeste. Doh! Televizorul manipuleaza. Nuuu! Televizorul deprima. Nu cred ca s-a uitat Chloe Delaume la Antena 3. Televiziunea nu e realitate. Hm. 😀 Televiziunea te face sa iti pierzi reperele. Nu cred ca s-a uitat Chloe nici la Realitatea. 🙂 Ingrasa. Viata nu e televiziune. Si eu care credeam asta…
Serios acu’, cartea asta – Locuiesc in televizor – nu spune nimic nou. Doar ca o spune si o spune tare, raspicat, cu fraze scrise cu reteta (imi amintesc de adevarurile absolute enuntate de Beigbeder) si cu imbarligaturi existentialiste. Are ton de manifest.
Ce face Chloe? Timp de 22 de luni (1451 de ore mai precis) se uita la televizor. Mie imi da o medie de 2h pe zi, ceea ce nu e chiar tragic. Ma rog.
Chloe are genul ala de scriitura care vrea neaparat, dar neaparat, sa fie interesanta. Sa epateze. Sa te loveasca. Sa ti bage pe gat adevarurile ei cu o revolta adolescentina si superioara. Eseistica. Sa fie cool. Sa ajunga musai pe lista hipsterilor. Sa para ca stie totul despre tine, cititorul previzibil, cam prostut, cam naiv. Chloe scrie luandu-te de prost, dar un prost infatuat. E genul de text dragut care prinde la mase, dar care n-are multe in comun cu literatura.
In primele pagini, Chloe vorbeste la persoana a doua, cu cititorul imaginar. Sau ideal. Il cunoaste atat de bine, ii stie angoasele, superficialitatile, mecanismele interioare, visele.
Spuneti: Ma destind in fata televizorului. Lascivi si descaltati, priviti fix ecranul ca sa uitati de voi. De voi insiva, da, de propriul corp, propria minte si ziua pe care ati indurat-o. (…) O scurta spalare a creierului ca sa va curatati de murdaria alienarii diurne.
Si Chloe se aseaza in fata tv-ului si incepe sa se auto-analizeze si sa analizeze tv-ul. Bucati de realitate se intrepatrund cu bucatile de irealitate ale spatiului mediatic. Ma gandesc la Baudrillard cu simulacrele lui, dar e prea evidenta analogia.
“Televizorul imi structureaza existenta”. Autoarea e foarte atenta la ce se intampla cu ea, fizic si psihic. Cartea devine pe alocuri un fel de flux al constiintei, cu un mix aiuritor de senzatii, expresii ale consumerismului, reactii fizice, referinte culturale, statistici, retete, citate si multe altele. Obositor. Chipsurile revin in ecuatie de mai multe ori.
Sunt santinela si de asta ma aflu aici. Pentru a va avertiza, chiar daca nu stiu ce reprezinta acest voi, caci nimic nu e mai fragil decat un pronume personal. Sunt santinela. Nu sunt decat un mic abces, glorificat ca martir, un infumurat lucid, intr-o dimineata puroiul va curge sigur undeva.
Problema lui Chloe? N-are pic de umor si se ia prea in serios. Merita citita cartea? Mda, e doar 8 lei. 🙂 Depinde in ce pasa va prinde. Pe mine m-a prins intr-una ironica si m-au cam lasat rece absolutizarile, predictiile grave, mesajul transmis prea direct (bagat pe gat) si tonul agresiv. Pacat, putea iesi altceva de aici, sutn pasaje unde iti dai seama ca autoarea stie sa scrie.
Cum se termina cartea? Asa:
N-am stiut sa-mi protejez creierul, timpul lui este abolit, doar e disponibil. Dar, cel putin, am propria mea naratiune. Salvati-o pe a voastra pana nu e prea tarziu.
Amin. 🙂
