Acum ceva timp am descoperit o lampă făcută dintr-un dicţionar Webster şi am aflat că a fost creată de o arhitectă de la noi, Elena Toader, ale cărei jocuri ingenioase într-ale corpurilor de iluminat le puteţi vedea în magazinul YaU. Pentru că Elena transformă de ceva vreme tot felul de obiecte şi materiale în lămpi, de la căni, la borcane şi saxofoane vechi, am întrebat-o de unde până unde a răsărit lampa Cultura. Lampa se aprinde chiar din fostul ei dicţionar Webster, pe care a realizat că nu prea îl mai foloseşte de când cu invazia cărţilor digitale. Şi uite aşa vechiul Webster a devenit suportul pentru o lampă tare faină pentru birou. Am încercat şi se vede frumos şi de pe un glaf mai încăpător, pe lângă care să-ţi instalezi fotoliul de citit.

Lampa “Cultura ne luminează” este o creaţie 2012 şi poate fi cumpărată prin Yau Concept.

Webster cu şuruburi

Fotografii YaU – Ioan Cerga

Şi pentru că atunci când spunem design, trebuie să mai fi apărut ceva nou în Olanda, anul acesta la cel mai prestigios salon de design, Salonul de la Milano, Barbara Vos (designer din Olanda) a prezentat Meermanno Book Light, o lampă creată dintr-o carte care nu mai folosea nimănui. Meermanno îşi ia numele de la muzeul din Haga,  Meermanno Museum, care este şi cel mai vechi muzeu de carte din lume. Cărţile vechi, care nu mai sunt folosite, sunt în continuare transformate în lămpi după designul propus de Barbara şi vândute în shop-ul muzeului (costă 395 euro). Banii strânşi din vânzarea lor sunt folosiţi pentru întreţinerea muzeului, iar acest proiect s-a materializat pe fondul reducerii drastice a bugetului alocat în ultimii ani.

Meermanno book light: cartea se transformă îm lampă, ca proiect salvator pentru un muzeu al cărţii

Barbara nu a intervenit foarte mult în textura cărţii.

Aceste două lămpi create din cărţi, una în România şi una în Olanda, demostrează că designul cărţilor de hârtie e bine întipărit în designul lucrurilor care ne înconjoară şi uneori intervine ca ipostază de salvarea a cărţii… şi nu de distrugere a ei, cum aţi putea crede la o privire de suprafaţă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *