Franz Kafka a fost un prizonier, un captiv. A scris din disperare. Evreu, era nevoit să supravieţuiască într-o societate de un antisemitism din ce în ce mai evident. În privat, Kafka avea de luptat cu alţi demoni. Viaţa socială, profesională, acaparatoare, nu-i lăsa îndeajuns răgaz pentru a scrie, îşi cerea din plin drepturile. Logodnele eşuate ale lui Kafka reflectă, la rândul lor, acest conflict dintre exigenţele vieţii sociale şi dorinţa de a scrie.
„Unica mea aspiraţie şi unica mea vocaţie este literatura… tot ceea ce am făcut nu am făcut decât in singurătate…”, mărturiseşte Kafka în însemnările sale. O posibilitate de a evada din viaţă, cel puţin din destinul de om, ar putea fi, de ce nu?, metamorfoza. În filmul din 1992 al polonezului Piotr Dumala este evident motivul metamorfozei, al evadării. Alb-negru, cu scene scurte, concise, Piotr Dumala redă stările tânărului Kafka, prizonier al unei vieţi pe care probabil prea puţin şi-a dorit-o. De văzut!
