Daca sculpturi in carti am mai vazut, mese, scaune, ceasuri, cuiere si biblioteci din carti nu credeam sa existe. Nici nu stiam ca pot fi realizate atat de trainic din carti vechi “reciclate”. Dar in California, totul este posibil, ne asigura artistul Jim Rosenau.

Majoritatea cartilor ajung la el prin donatii, si nu e greu de vazut ca le prefera pe cele vechi, cu coperti cartonate, groase. Reading Chair, spre exemplu, are la baza enciclopedii vechi si niscai creioane din lemn. Nu te amagi ca ai putea citi pe el. Poate doar pentru un pici ar fi posibil, avand in vedere ca inaltimea lui e de aproximativ 15 cm.

Uneori, pentru rezistenta, Jim inlocuieste paginile lor cu bucati similare de placaj. Asta se intampla mai ales in cazul rafturilor si bibliotecilor, care trebuie sa sustina cartile noi.


Auto-erotism, o mostra de ludic si subtilitate.


The Five Foot Shelf of Books. Are de fapt 157,5 cm, iar toate volumele
sunt din colectia Harvard Classics.

Ar mai trebui spus si ca inainte de orice operatiune creativa, Jim isi “reconditioneaza” cu grija caramizile-carti, ca toate sa arate… ca noi si sa reziste in timp scopului in care sunt reasamblate. Vedeti operatiuna pe site-ul sau.


For Her a fost prima piesa astfel conceputa de Jim. Sotia si fiica lui l-au facut sa continue.

Blue Shrine, spre exemplu, costa 360 dolari, ceea ce pentru un unicat
astfel realizat nu e deloc mult.

Cred ca nu ne putem noi imagina cate lucruri se pot face, de fapt, din carti. Dar e bine ca pe cele mai multe le vedem acum iesite din mainile lui Jim. Preferatele mele sunt cuierele, ar fi minunat sa vezi astfel de cuiere intr-o cafenea cocheta, dar boema sau in holul mic al unei mansarde.

Si daca tot e sa ne imaginam o cafenea boema, atunci toate mesele ar trebui sa arate asa:


Mitered table


Table of cases

Si, pentru ca timpul nu sta pe loc decat in carti, iata ceasul demn de orice bookaholic.


Time and Tide, costa 240 dolari, un super cadou!

Nu am facut decat o selectie minima din piesele lui Jim, asta in conditiile in care el lucreaza destul de mult in functie de comenzile personalizate pe care le primeste. Insa faptul ca am vazut o biblioteca din carti pentru carti mi-e de ajuns incat sa trec constant pe la el sa vad ce mai face. Sper ca si voi!

Foto: This into That

owner Designist.ro, fost redactor Casa Lux; colaborări în presa culturală: Dilema Veche; co-autor al romanului colectiv Rubik


3 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *