Bookaholic

Pe Alexandru Mironov mi-l aminteam din copilărie, când îl ascultam vorbind în fiecare duminică, pe TVR1, înainte să înceapă Star Trek și s-o bâzâi pe mama să-mi citească subtitrările. Mai târziu, l-am întâlnit la Atlantykron, tabăra de science fiction care se organizează anual pe o insulă de lângă Cernavodă, unde am aflat că – printre multe altele (profesor de matematică, viceampion național la scrimă și Ministru al Tineretului și Sportului) – a fost unul dintre fondatorii taberei și, în general unul din oamenii responsabili de popularizarea science fiction-ului în România.

Acum, scriitorul Alexandru Mironov ne-a povestit câte ceva despre ce, cum și când citește.

Care a fost prima carte pe care ați citit-o? V-a plăcut?

Năzdrăvăniile lui Păcală, și cred că aveam patru ani. Imediat, părinții au început să-mi citească Douăzeci de mii de leghe sub mări și de-aici am luat-o singur, că n-aveau timp să-mi citească tot timpul. Am rămas legat de aventurile lui Jules Verne și mai departe. Oricum, la șapte ani citeam multe cărți.

Ce citeați la șapte ani?

Pe ce puneam mâna. Sigur că mai mult povești, de la basmele lui Ispirescu până la Aventurile lui Robinson Crusoe pe care am pus-o în practică – ne-am făcut o insulă, eu și fratele meu, undeva în podul casei.

Cum de ați început să citiți la 4 ani? V-au împins părinții?

Mi-au citit părinții și am învățat.

Credeți că e nevoie ca cineva din familie să împingă copii să citească?

Absolut, sau pe cineva. Eu pot să spun, de exemplu, că sunt scriitor cu cărți publicate pentru că în clasa a 8-a la o tabără de vară a existat un cerc de povești și o profesoară, o învățătoare tânără, ne punea să spunem povești și după ce am spus-o pe prima s-a ținut după mine trei ani și mă urmărea: Tu ce faci, ce-ai citit? Nu era profesoara mea de școală, dar m-a pus să trimit la Arici Pogonici poezii, la Cutezătorii, dascăl adevărat.

Când ați pus prima dată mâna pe un roman SF? Dincolo de Jules Verne?

Cred că prin clasa a cincea, a șasea…

Și care a fost acela?

Titlul nu cred că pot să vi-l spun exact, dar era scris de un român și era o aventură în adâncul Pământului, undeva prin Kenya, prin Tanzania, și când am fost în Tanzania chiar am avut cărticica asta în minte și m-am gândit pe-aici pe dedesubt trebuie să fie ceva… Apoi erau povestirile rusești care se traduceau, scrise cu tonul ăștia pe care-l au rușii când scriu pentru copii. Cireșarii lui Chiriță, mai târziu.

Ați călătorit foarte mult. Pe unde ați mai fost?

Am fost peste tot, în afară de Antarctica. Am fost în Anzi, la Machu Picchu, am traversat de două ori Sahara, jungla Mexicului, am fost la Piramide… Am fost în echipa națională de scrimă și cu asta am ieșit în primul rând în afara țării, în țările din jur și în Europa, și pe urmă ca profesor de matematică.

Am predat matematica în Maroc. Când am plecat prima dată în Maroc, directorul editurii Scrisul Românesc mi-a spus: Tocmai a apărut o carte a lui Daniken, Amintiri despre viitor. O citisem. Nu vrei să scrii o replică? M-am angajat la asta și timp de trei ani mi-am cheltuit până la ultima lețcaie, dar am fost peste tot, prin toate locurile misterioase. Am ajuns în Sudul Saharei, am fost în orașele mexicane precolumbiene Chichen Itza sau Uxmal Palenque, la Machu Picchu, pe Valea Nilului cât s-a putut de departe.

Și-a ieșit o carte Enigmatic, Pământul care pur și simplu mi-a schimbat viața. Eram profesor în mijlocul Craiovei și imediat ce a apărut cartea a avut tiraj de peste 100 de mii de la bun început – de atunci a avut mai 3 tiraje – și m-a solicitat revista Știință și Tehnică să mă mut. Și-am lăsat Craiova și toate comoditățile și m-am mutat în București. Asta a fost acum 32 de ani.

Acum mai citiți?

Tot timpul.

Când și unde?

În fiecare săptămână am o conferință undeva. De obicei merg cu trenul. Citesc în tren. Seara, citesc înainte de culcare. Reviste, Le nouvel observateur, L’Express, Newsweek, Time, dar și reviste de știință – care sunt specialitatea mea- Discover, Science et Avenir. În ultima vreme am făcut, așa, o cură de poezie. Țin o rubrică de carte la TVRM, se cheamă “Deschide cartea”. O țin de vreo opt ani. Ultima mea invitată a fost Carolina Ilică. Am citit acum o carte de-a ei. Asta se citește într-o seară, când ai dorința să citești poezie.

3 autori de science fiction pe care v-ar plăcea să-i studieze copiii în școală.

Eu zic ca Isaac Asimov este obligatoriu să fie studiat, nu tot, dar măcar ciclul despre Roboți și Fundația. Frații Arkadi și Boris Strugațki. Și al treilea e Stanislav Lem, care are câteva romane extraordinare. Norul lui Magellan, de pildă. L-aș adăuga și pe Frank Herbert pentru că e constructor de lumi extraordinar.

Un efect al pasiunii mele pentru science fiction este Atlantykron, pe care l-am inventat, în 1990, împreună cu încă vreo zece-doișpe, și uite că funcționează și acuma, aproape în mod misterios. De ce se duc tinerii pe o insuliță, unde nu-i comod?

Totuși de ce credeți că lumea vine acolo?

Pentru că-i o eliberare culturală grozavă. E o școală altfel. Eu cred că am făcut în 22 de ani demonstrația că oamenii vor să meargă la școală, copiii și tinerii, dar să nu fie note rele, să nu strigi catalogul, să nu pui absențe, să-i lași să învețe ce vor să învețe. Pentru că toată lumea vrea să învețe.

Am văzut de curând un top, făcut de NPR pe baza voturilor publicului, al celor mai bune 100 de romane SF și fantasy ale tuturor timpurilor. Pe primul loc era Lord of The Rings. Ce părere aveți de asta?

Am citit Stăpânul Inelelor de vreo 6 ori până acum, pentru că am avut norocul să pun mâna pe carte în 1970, în Maroc. În 1973 deja o citisem a treia oară – de acolo am cumpărat-o – și aşteptam să mai treacă cinci ani s-o mai citesc odată. Când au inceput să-mi crească copiii am stat cu cele trei volume și le-am citit și lor.

Ce plănuiți demult să citiți și n-ați avut timp până acum?

Cred că mai am cel puțin o mie cinci sute de cărți care-și așteaptă rândul. Avem patru biblioteci în familie.

Dacă ați putea să vă mutați într-o carte, ce carte ați alege?

Mi-ar face mare plăcere să mă întâlnesc cu pilotul Ameta, care-i un personaj inventat de Stanislaw Lem în Norul lui Magellan. La fel, Mule, din volumul al doilea al lui Asimov (din Fundația n. red).

Câteva cuvinte despre science fiction-ul românesc.

Ion Hobana, care a fost și un foarte bun activist în domeniul ăsta, care a și plecat anul ăsta dintre noi, a avut rolul lui. Adrian Rogoz – colecția lui de povestiri SF a strâns sute de oameni în jur și a avut ca efect că în timp s-au construit 55 de cenacluri de science fiction. Acolo au apărut scriitorii de generația a doua. Dar cel mai important din prima generație a fost Vladimir Colin. Avea un fel de-al lui de a spune povești despre întâlniri cu altă civilizație…

Iar din generația cea nouă, de departe, apărut înainte de ’89 este Mihai Grămescu. Cristian Tudor Popescu a fost un scriitor bun. Dănuț Ungureanu, regretatul Alexandru Ungureanu, Lucian Merișca, Dan Merișca. Dacă ar fi să fac o antologie a celor mai frumoase povestiri ale lumii, cel puțin 5 ar veni din România. Michael Haulică, Florin Pâtea, care, deși e filolog, are o mare cultură științifică, Ana Maria Negrilă (vezi și cronica noastră la Împăratul Ghețurilor).

Dacă cineva care n-a citit science fiction niciodată s-ar hotărî deodată să se apuce de asta, cu ce carte i-ați recomanda să înceapă?

Depinde ce vârstă are.

Așa, vreo douăzeci și un pic.

L-aș trimite spre Trilogia Marte Roșu, Marte Verde, Marte Albastru de Kim Stanley Robinson, foarte bine scrisă personaje foarte bine definite, trame peste trame peste trame care se desfășoară,  nu-i nimic uitat, nicio acțiune, niciun personaj, e totul dus până la capăt – și nu există un capăt. Omenirea-i acum, aici, gândește-te tu mai departe.

Vezi și cronicile noastre la Trilogia Marte