O carte a maturizării şi a pierderii inocenţei, dar şi a învăţării a ceea ce înseamnă toleranţă şi iertare, Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt (există şi o ecranizare, din 2003, Monsieur Ibrahim, cu Omar Sharif în rolul principal) poate fi văzută ca un mic bildungsroman – nu genul de bildungsroman cu care suntem obişnuiţi, de sute de pagini şi nenumărate întâmplări, ci un traseu scurt (cartea are doar optzeci de pagini), urmărind etape-cheie din evoluţia personajului. La fel ca în alte cărţi ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, precum Oscar şi Tanti Roz, personajul central este un copil/adolescent, care este nevoit să se maturizeze rapid. Dacă în Oscar şi Tanti Roz, perspectiva propriei morţi este cea care-l obligă pe micul Oscar să-şi trăiască viaţa pe fast-forward, în Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Moise (Momo), de treisprezece ani, se maturizează atât din graba şi curiozitatea lui de a cunoaşte ce înseamnă lumea adulţilor, cât şi din experienţa decisivă a întâlnirii cu Ibrahim (o întâlnire interculturală, s-ar putea spune, căci Momo este evreu, iar Ibrahim, „arabul de pe uliţa evreiască”).
Trecerea înspre maturitate a adolescentului Moise este descrisă de Schmitt cu fineţe, gradual, astfel că prima experienţă – evident, mersul la curve – nu poate fi asumată pe deplin de cel care nu ştie cum să se despartă încă de copilărie: nu înţelege toate aluziile şi subtextele, nu ştie încă să interpreteze lucrurile şi conotativ, astfel că, atunci când femeia care îi făcuse „botezul virilităţii” îi spune ca data viitoare să nu uite să-i aducă un cadou, Moise se repede acasă pentru a-i aduce chiar atunci un cadou: ursuleţul său de pluş.
Foarte bine surprinde Schmitt naivitatea de o certă candoare a personajului: când s-a turnat la ei în cartier un film cu Brigitte Bardot, eveniment la care a participat „tot purtătorul de sex”, Moise este uimit cât de mult seamănă Brigitte Bardot cu femeile uşoare de la ei din cartier – încă nu înţelege legea imitaţiei. Personaj complex, Moise nu este un simplu adolescent care se confruntă doar cu problemele specifice vârstei, ci şi cu un background familial dificil: trăieşte doar cu tatăl, mama părăsindu-şi familia şi plecând doar cu fratele lui Momo, se pare copilul preferat atât de mamă, cât şi de tată.
Iniţierea „într-ale vieţii” evoluează pe două planuri: dacă iniţierea fizică se produce mult mai uşor, cea spirituală necesită un proces mai îndelungat şi este posibilă odată cu apariţia în scenă al lui Ibrahim, cel care-i devine mentor şi-l învaţă să judece lucrurile dincolo de aparenţe.
Schmitt arată foarte clar că prejudecăţile şi comportamentul discriminatoriu se învaţă de la cele mai mici vârste. Deşi copil, Momo (aşa cum preferă Ibrahim să-i spună, pe motivul că Moise sună prea impresionant) gândeşte deja în anumite clişee, pe care le reiterează fără a sta să analizeze dacă ceea ce se află la baza lor este justificat sau nu. Astfel, de câte ori „ciordeşte” câte ceva din prăvălia lui Ibrahim, îşi alungă orice sentiment de vină spunând „Ce dacă, la urma urmelor, nu-i decât un arab!”. Iar faptul că se simte apropiat de Ibrahim îl percepe iniţial ca pe un lucru ce trebuie ascuns.
„Învăţasem să privesc oamenii prin ochii tatei. Cu neîncredere şi dispreţ. Faptul că stăteam de vorbă cu un băcan arab, chiar dacă nu era arab de-adevăratelea, ci numai fiindcă «arab înseamnă să ţii băcănia deschisă de la opt dimineaţa până la miezul nopţii, chiar şi duminica», faptul că nu pregetam să sar în ajutorul unei prostituate erau lucruri pe care le tăinuiam cu grijă în adâncul sufletului, oficial ele nu făceau parte din existenţa mea.“
De altfel, a fi arab sau evreu nu presupune existenţa unei stări conflictuale, ci pur şi simplu a te încadra în nişte tipare aplicabile în universul mic: dacă arab înseamnă „să ţii băcănia deschisă de la opt dimineaţa până la miezul nopţii, chiar şi duminica”, a fi evreu, în concepţia tatălului lui Momo, „nu înseamnă nimic altceva decât să ai o memorie”, iar în perspectiva băiatului „nu-i decât ceva care mă împiedică să fiu altceva”.
Personaje construite la antipod, Ibrahim şi tatăl lui Momo, ambele îi arată băiatului o altă faţă a realităţii sau mai bine zis două alegeri personale de a privi viaţa: fie cu zâmbetul pe buze, fie cu sentimentul că totul e lipsit de sens.
Deşi Schmitt nu îi plasează pe Momo şi Ibrahim într-o relaţie ierarhică, e clar că Ibrahim are perspectiva „superioară”, şi nu doar prin faptul că are mai multă experienţă, ci pentru că reuşeşte să citească în Momo toate gândurile ascunse, toate temerile şi inhibiţiile, pe care i le vindecă prin delicateţe şi tact, nu expunându-l unor situaţii umilitoare. De multe ori se preface că nu ştie şi că nu vede anumite lucruri, doar îndrumându-l pas cu pas înspre descoperirea propriilor răspunsuri şi rezolvări.
Interesant este că relaţia dintre cei doi nu rămâne unidirecţională, Ibrahim având multe de învăţat, la rândul lui, de la adolescentul ce devine, uşor uşor, bărbatul care reuşeşte să înţeleagă faptul că în orice aspect al vieţii există nenumărate nuanţe. Învaţă însă că viaţa nu poate fi doar roz şi că unele traume nu pot sfârşi decât în moarte sau sinucidere.
O carte nu în ultimul rând amuzantă, Domnul Ibrahim şi florile din Coran abundă în comic de situaţie şi de limbaj: de pildă, când Brigitte Bardot intră în băcănie să cumpere o sticlă de apă, Ibrahim îi cer un preţ exagerat: „Nu ştiam că apa este atât de rară pe la dumneavoastră. – Nu apa este rară pe la noi, domnişoară, ci starurile”.
Domnul Ibrahim şi florile din Coran, deşi o lectură uşoară, vorbeşte despre importanţa toleranţei mai ales în epoca noastră, o toleranţă ce nu este şi nu trebuie să fie utopică – de menţionat că romanul a fost publicat în 2001, moment de răscruce în conturarea noţiunilor de identitate, acceptare, multiculturalism.
Eric-Emmanuel Schmitt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran, traducere de Simona Brînzaru, Editura Humanitas fiction, 2013 (ed. II).
(P) Articol susținut de Belle Vie – Lettres, Cafe, Boutique. Dacă doriți un loc liniștit de citit, o atmosferă faină și multe cărți frumoase, vă recomandăm cafeneaua literară Belle Vie (Facebook aici).
