Aud din ce în ce mai mulți adulți supărați pe prințesele Disney, cele care i-au făcut să creadă din copilărie că nu trebuie să faci mai nimic decât să te porți cum trebuie pentru ca totul să se termine cu bine. Sunt de acord cu ei, viața nu funcționează așa și nu e deloc rău să aflăm lucrurile astea din copilărie. Lor le propun să fie cititorii Prințeselor date uitării sau necunoscute. Dacă le va plăcea, să le-o recomande și copiilor.
Volumul, semnat de Phillipe Lechermeier și ilustrat de Rébecca Dautremer, a apărut la Editura Vellant în traducerea remarcabilă a lui Șerban Foarță. O traducere care reinterpretează și repotențează o carte care e deja minunată.
Prințesele pe care le regăsim aici poartă nume bizare și au trăsături din cele mai puțin obișnuite. Prințesa de la Molle, spre exemplu, iubește somnul și-și face din el o meserie, fiind înrudită, mai de departe, cu altele mai cunoscute cum ar fi Prințesa din Pădurea Adormită sau Prințesa de Pfundgreu sau cea de Plumes.
„Prințesa noastră nu se-ncurcă-n/nici cel mai mic efort. Se culcă/devreme și se scoală/foarte târziu. – Între aceste două/momente siesta și o nouă/culcare, ar obosi de moarte/prințesa de la Molle, dacă-ntre perne/faimoase pentru moliciunea lor/nu s-ar așterne, reașterne,/pe dată, altui somn ușor.”
Ca multe dintre prințesele peste care am avut și noi ocazia să dăm în diverse momente ale vieții, găsim, în superb ilustratul volum, și prințese vorbărețe, cum este Talmeș-Balmeș:
„Flecară ca o coțofană și foarte greu de urmărit, palavrăgind verzi și uscate, ea huruie și turuie întruna./Conversația-i fără cap, nici coadă, e-o veritabilă corvoadă./Te întrerupe, treanca-fleanca, schimbând, hodoronc-tronc, subiectul./Începe cu sfârșitul, le-amestecă pe toate, are toane, se crede-atoateștiutoare, încurcă nume și persoane.”
Mai sunt și prințese de o așa neîndemânare, că-i mai bine să fie izgonite din regat. Dintre ele e mai cunoascută Prinzessin von Badabum, cea care
„sparge tot ce-atinge, răstoarnă tot ce-i iese-n/cale, – să-i stai în preajmă e un stres, o jale./Victimă a stângăciei sale, prințul pe care și-l va fi/ales s-a dus pe-aci-ncolo după mai multe/piedici, fractura unui umăr, o mână făcută zob și alte/bunătăți de-acestea, pe care nu le mai enumăr./Ca să fie pusă,-n sfârșit, la adăpost de pocinoagele,/puzderii, prințesa Gudrun von Bradabumbumbum/a fost trimisă pe o insulă pustie, unde trăiește-n aer/liber (și acum) singurică cuc, – fapt ce-o scutește de-o/mulțime de mizerii.”
Desigur, nu lipsește nici specia de prințese cu care ne-am obișnuit din copilărie. Prințesele drăguțe care devin amețitoare tocmai din pricina excesivei dulceți.
„Prințesa Pupidulce./Un ăla mic. Un mai nimic./De înălțimea unui fruct de măr./E o dulceață, -ntr-adevăr./De-ți vine, uneori, s-o tragi de păr/sau s-o bați măr. Mai ales noaptea,/când vor toți să doarmă, -far` de ea…/Soluția nu/e decât una (altfel nu ai niciun atu):/un cântec de leagăn care-ncepe cu/Ce-ar fi să se culce/Pupidulce?…” Prin mărime și drăgălășenie, Pupidulce este înrudită cu Micul Prinț, un „Mare visător, pierdut în stele, trăiește pe un nour/de zece-unsprezece pași, alături de un echipaj alcătuit/din câțiva paji. Să-l pui la icoană, de cuminte./Alte nume: piciul, precum și muscamor.”
Prințesele sunt multe și amuzante toate, dar, ca o carte pentru prințese adevărate, volumul nu se rezumă la prezentarea tipologiilor prințeselor date uitării sau necunoscute, ci aduce în prim plan și recuzita lor. De aici putem afla ce-i baldachinul:
„Pat garnisit cu voaluri. Pat al prinţeselor prin excelenţă, inconturnabil, clasic. Din catifea, brocart sau horbotă destulă, din aripă de libelulă. Acoperişul unui pat ca ăsta, cum vezi doar prin castele, se cheamă cer şi uneori, pe el trec noaptea stele. Există baldachine ce oferă tot soiul de avantaje: unul larg îşi schimbă voalurile-n pînze de catarg; un altul ce aduce, fie şi numai 5%, a umbrelă, e o rebelă paraşută; pe-al treilea e hiper să dormi şi să visezi sub cerul liber; cît despre baldachinul maxi-size, acesta subîntinde, -n lung şi-n lat, un pat de aria unui palat cu latura de circa 33 de m. pe care, dragi cumetri, se aşterne un maldăr de saltele, plăpumi, perne.”
Și despre nașa de botez tot de aici aflăm cum că este o
„Persoană desemnată de părinţi întru vegherea educaţiei prinţeselor pînă ajung nubile. Tendinţă generală: să le rîzgîie pe micile copile. Să le facă daruri, ca şi adesea, voile absurde. Un exemplu e Cenuşăreasa, care-i cere naşă-sii o pleaşcă, şi anume: să preschimbe un dovleac într-o caleaşcă. Ceea ce buna de ea face. Nu fără să refuze, totuşi, cu toate că fina-i fină bătuse din picior, să-i facă din pălărie un armăsar de călărie, dintr-o balenă – o sirenă, dintr-o sabie – o corabie.”
Iar dacă aveați impresia că le știți bine pe amazoane, aflați de aici că ele sunt
„Prinţese care-i urăsc pe prinţi. Se hrănesc cu carne crudă (ca tătării) şi se antrenează în mînuirea knutului. Călăreţe fără seamăn, dorm călare. Îi sperie pe fiecare şi nu se tem de absolut niciunul, nici chiar de capcăunul Isidor.”
Minunile acestei cărți nu se opresc doar la creativitatea cu care sunt descrise prințesele necunoscute sau date uitării, ci și în ilustrațiile care au atât de multe detalii, încât uneori ai nevoie de lupă pentru a le desluși. Mai mult, cum nu puține sunt cititoarele care vor dori să știe în ce categorie de prințese se încadrează, cartea are și un test care le va arăta adevărata lor natură. Însă, fiți cu băgare de seamă, căci, dacă nu sunteți prințesă adevărată și totuși faceți testul, riscați să suferiți „regretabile mutații”.
Dacă adulților volumul li se va părea o bijuterie pe care o vor devora la început pentru a o reciti apoi în tihnă, savurând fiecare rând și pierzându-se cu orele în descifrarea fiecărei ilustrații, pentru copii această carte este un manual. Un manual al umorului, dar și al tolerabilității, al diversității și al bucuriei de a vedea că și lumea poveștilor este supusă greșelilor de tot felul.
Unii spun că dicționarele de tot felul sunt cărțile care nu trebuie să lipsească din nicio casă. Părerea mea este că, fără Prințese date uitării sau necunoscute, vă va lipsi tocmai cel mai important dicționar, cel care vă învață despre oameni și viață.
