Dacă vă trece prin cap o idee mai ciudată decât să faci un documentar despre un scriitor filmat aproape în întregime în baia lui, anunţaţi-ne şi pe noi, vrem să ştim. Iar dacă vă vine în cap un scriitor mai potrivit pentru genul ăsta de abordare decât Henry Miller, la fel, aşteptăm comentarii 🙂 

Henry Miller Asleep and Awake e un film din 1975, regizat de Tom Schiller, care a lucrat şi la Saturday Night Live. La realizarea documentarului, Miller avea 82 de ani şi era la a cincea căsnicie. Nevasta lui de atunci, Hiroko “Hoki” Tokuda chiar apare într-una din fotografiile din baie.

Ce o să mai găsiţi pe pereţii încăperii unde şi împăratul se duce singur: reproduceri după tablouri de Hieronymus Bosch şi Paul Gauguin. Un screen-shot din ecranizarea la Tropicul Cancerului. O mulţime de fotografii cu istorie. Nuduri (evident), despre care Miller explică nonşalant:

I put these here expressly for the people who want to be shocked, for people who already heard a great deal about the walls in ths bathroom and they imagine all sorts of things

Şi, evident, pe Henry Miller povestind despre fiecare din obiectele astea – şi multe altele. Un documentar atipic.

Ce spune baia ta despre tine?

Via

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *