Nu aveam mai mult de 16 ani când am pus prima dată mâna pe Nostalgia lui Cărtărescu (Nostalgia care, chiar așa, tocmai a împlinit 20 de ani. La mulți ani și la cât mai mulți cititori)! Am citit-o pe nerasuflate, am devorat cu un entuziasm nebun fiecare povestire și, cred și acum, a fost una dintre cărțile pe care le-am citit cel mai intens.
De acolo, cel mai aproape mi-a rămas Gemenii, o poveste de dragoste ce te dă complet peste cap. Când am găsit-o în Samsung Readers Hub, mi-am zis că e momentul să o recitesc (probabil a cincea oară) și să o port cu mine mereu în telefon, să mă pot întoarce oricând la paginile, chiar și virtuale, care-mi sunt atât de dragi.
De data aceasta am recitit-o separat, fără să arunc nici măcar un ochi în Mendebilul sau în REM sau în Ruletistul sau în Arhitectul. După cum bine știți, Gemenii era una dintre povestirile din Nostalgia (apărută inițial sub numele de Visul), povestiri ce s-au reeditat separat la Humanitas în anii trecuți.
Gemenii este în esență o nuvelă romantică. Punctual și teoretic, găsești o grămadă de motive romantice tratate postmodern, de la tema dublului până la ideea “clasică” a bărbatului superior, geniului rațional cu o “misiune mai înaltă de îndeplinit”, care se îndrăgostește și căruia îi e greu să înțeleagă femeia care i se pare o ființă cu mult mai superficială decât el, misterioasă, de care de fapt îi e teribil de frică și care-i scapă printre degete.
Printre degete îi scapă lui Andrei Gina, colega lui de liceu, căci despre o frumoasă iubire adolescentină vorbim. Capricioasă, schimbătoare, fermecătoare și pusă pe joacă, Gina pune stăpânire peste mintea și sufletul raționalului Andrei, pasionat de lectură, singuratic, prins în lumea lui plină de idei.
Am avut brusc sentimentul totului. Era o lumină palidă, o tensiune fără limite, o intuiţie fără comunicare. Am stat o clipă suspendaţi şi apoi, ca şopîrlele dimineaţa, ne-am dezmorţit încetul cu încetul, revenind la viaţa noastră limitată.
Povestea e însă una senzorială, făcută din detalii, iar atenția lui Cărtărescu spre lucrurile mici și spre descrierile amănunțite e fantastică. Construiește aici un univers perfect palpabil, chiar în final, când totul ajunge într-o zonă a fantasticului. Gemenii e povestea care te absoarbe cu totul, mergi pe străzi alături de Gina și Andrei, suferi împreună cu ei și intri și tu în lumea magică unde logica se schimbă complet. Intri în casa bătrânicioasă și elegantă a Ginei, descrisă în detaliu, ești alături de ei în clasă când băieții fac schimburi de discuri rock și ești acolo și ți se pare de-a dreptul firească sfera de lumină albastră pe care o vede Andrei.
E o poveste a descoperirii de sine și a descoperirii dragostei, cu toate problemele, nedreptățile și suferințele ei. Sunt doi copii ce se găsesc unul pe altul, fără un bagaj de experiențe și relații înainte (cel puțin Andrei), cu mintea învolburată de prejudecățile, confuziile, contradicțiile și absolutismele vârstei. Cât de frumos poate fi asta?
Priveam tot acel spaţiu nesfîrşit de înalt, măsurat de draperiile bogate care acopereau geamul, şi mă întrebam dacă sîngele ei, irigîndu-mi lobii creieruluiprin mii de tubuşoare, nu-i va muta încetul cu încetul fiinţa în mine, dacă trecutul ei, care emană din camera asta cu mobilă sculptată şi aramă bătută, nu va porni în falange scheletice împotriva amintirilor mele, ca în Apocalipsa lui Brueghel.
Sunt “pagini în care notează inexprimabilul”, cum spune chiar naratorul Andrei la un moment dat. Gemenii este și un text profund livresc, cu trimiteri postmoderne, intertextuale, la cărți sau autori dintre cei mai diverși. Cea mai transparentă trimitere, chiar citată la un moment dat, este la Metamorfoza lui Kafka, pentru căt tot o metamorfoză avem și aici, doar că este una ce se întâmplă în cuplu, în doi.
Cheia cărții stă într-o metaforă a dublului care, la granița unei lumi fantastice închisă simbolic într-un muzeu al științelor naturii, reface cuplul primar și dă peste cap ordinea firească a lucrurilor. E și multă poezie aici, o lume suspendată undeva între vis și realitate, care-ți intră în vene. Iar dozajul este perfect – ritmul povestirii te ține acolo, curios să vezi de unde vine de fapt toată confuzia asta de identitate ce apare încă de la început, iar detaliile ce se dezvăluie și se dezvăluie construiesc o lume ce te trage complet în ea pentru că e greu, foarte greu să nu rezonezi cu trăirile de acolo.
Nu încerc să explic aici de ce am iubit-o, lucru inexplicabil ca tot ce este firesc.
Acum, Gemenii mă emoționează la fel de mult ca la început. Poate chiar mai mult. Poartă în ea și amintirea unei prime citiri foarte personale și subiective, de la 16 ani, cu iubirile și senzațiile de atunci, dar și experiența, în timp, a altor lecturi. Din orice punct de vedere ai privi-o, de la temă la stil, Gemenii e cu siguranță unul dintre cele mai frumoase texte din literatura română.
Nu iubim o femeie pentru că are un corp perfect, ci pentru forma unică a ochilor sau a gurii, în care vedem (cînd formată? de ce apărută?) personalitatea ei profund şi subtil erotizată. Suportăm mai uşor gîndul că iubita noastră ne-a înşelat decît că i-a zîmbit altcuiva ridicînd dintr-o singură sprînceană sau că pe obrajii ei au apărut, în jurul gurii, acele cute de o duioşie ironică, pe care tu le credeai ivite acolo doar datorită influenţei tale şi imposibil de repetat pentru altul…
——–
(P) Cartea am citit-o pe telefon, prin aplicația Samsung Readers. Dacă vreți să știți mai multe despre ea, citiți în finalul acestei cronici un review complet iar în finalul acesteia aveți câteva informații generale despre Readers Hub și despre parteneriatul cu Humanitas prin care aveți acces pe device-urile Samsung la 100 de titluri.
