Bookaholic

Cu siguranță ați citit părerile noastre despre romanele sado-maso-erotice Fifty Shades of Grey și Fifty Shades Darker (pentru partea a treia a epocalei trilogii, Fifty Shades Freed, încă nu a tras nimeni paiul scurt). Poate, străbătuți de un fior de curaj sau inconștiență, ați citit chiar cărțile (ok, am glumit, știm că n-ați face asta după recenziile noastre). Vă recomandăm însă cu toată sinceritatea cartea despre care vom vorbi astăzi, Fifty Shades of Chicken.

Intitulată printr-un joc de cuvinte aproximativ intraductibil, dat fiind că în limba română cartea a fost tradusă drept ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, Fifty Shades of Chicken este o parodie zemoasă la cartea originală siropoasă, o poveste despre pasionata, incipient zoofilica, necrofila și gastronomica relație dintre un bucătar și o găină congelată, fără cap.

Și mai exact de-atâta, e o carte erotică de bucate, în care găina joacă rolul sfioasei demoazele Anastasia, supusă la caznele iubirii BDSM de către spilcuitul domn Grey, jucat în această parodie de un foarte sexy bucătar (”chef”), care gătește la bustul gol, doar cu un șorțuleț aruncat neglijent peste coapse, domnul Blades, Shifty Blades, și cele 50 de cuțite ale sale. Ca și domnul Grey, domnul Blades creează experiențe transcendentale, precum un concert de Bach, știind exact ce să facă pentru a atinge coardele cele mai ascunse ale ingredientelor sale și a le face să se auto-descopere. Ce, voi nu faceți la fel în bucătărie?

“I want to cook you,” he whispers. “Whole.”
Oh my. I’m heating from the inside out.

Miss Hen este o găină cam costelivă, fără cap și fără prea multă încredere de sine, care se îndrăgostește mai întâi virginal, apoi pasional, de bucătarul cel sexy care o… gătește în fiecare seară, întreagă sau pe bucăți, coaptă, friptă sau prăjită, marinată, aromatizată, umplută sau împănată. Rezultatul este o carte de bucate pentru care s-a inventat expresia ”food porn”, care prezintă, explicit și cu fotografii, 50 de rețete pe bază de carne de pui, exotice, suculente, provocatoare și, probabil, delicioase.

Sub mine se află un pat de cireșe negre, umede, amare. Căldura mă cuprinde brusc în îmbrățișarea ei, iar sucurile mele încep să curgă fără reținere peste fructele zdrobite. Nu am crezut că aș putea vreodată să mă simt astfel. Cotcodaaaac!

Fiecare rețetă începe cu câte un preludiu umed, uleios și parfumat, în care Miss Hen este masată cu uleiuri, frecată cu săruri, pipăită, desfăcută și umplută (cu lămâi, capere sau condimente), apoi aruncată să termine, în cuptor sau pe plită.

Cu o pensulă, întinde pe pielea mea pasta harissa. Au, înțeapă. Curând, însă, pielea îmi cântă sub atingerea lui. Îmi mângâie gâtul și umerii, pictând o dâră de foc până acolo, jos. Hot damn. Își strecoară în mine două degete, și cotcodăcesc, de emoție. Atingerea degetelor condimentate îmi aprinde scântei sub piele, care se împrăștie în tot corpul. Gem. O explozie îmi radiază prin cavitatea toracică, peste tot. Fuck.

Mai trebuie precizat că autorul (autoarea?) acestei parodii culinare a ținut să facă povestea cu atât mai veridică, folosindu-se din abundență de idiosincraziile lingvistice ale autoarei trilogiei originale, E.L. James, pe care ne-a făcut plăcere să le tocăm mărunțel în recenzia primului volum. Chef Blades își înclină des capul (cocks his head), își strânge nemulțumit buzele (mouth presses into a hard line), domnișoara Hen are un discurs interior plin de aceleași Holy fuck-uri cu variațiuni, zeița ei interioară are o viață foarte activă în poiata internă a gândurilor pline de… găinării, iar în loc de deja antologicul ”laters, baby” (pe curând), se folosește închiderea ”taters, baby” (cartofiori, iubito).

“Treci pe farfurie,” îmi comandă, și mă tăvălește profesionist prin făină.
Hot damn. Sunt deja gătită numai de la atingerea degetelor lui. Zeița mea interioară leșină în cuibarul ei din catifea roșie. Cotcodăcește în extaz când, cu un gest scurt, mă de-făinează (în original, joc de cuvinte între deflower, a deflora, și deflour, pronunțat identic, a… de-faina). Cu un sfârâit puternic încep să mă prăjesc. Există ceva care să nu stea în puterile acestui Adonis în șorț de bucătărie?

Fifty Shades of Chicken este scrisă sub pseudonimul F.L. Fowler (un fel de ”Păsăraru”, dacă vreți), iar anonimatul este bine păzit, astfel încât despre autor (sau autoare) nu știm decât că este un ”established food industry professional”, pe care îl bănuim însă și de nemărturisite talente literare.

Ne iertați dacă nu vom comenta nimic pe marginea rețetelor propriu-zise (ale căror denumiri sunt jocuri de cuvinte la fel de amuzante și indecente, precum Pound me tender, Pulled pullet, Cock au vin, Backdoor beer can chicken, Dripping thighs), încă nu le-am încercat, ocupați fiind să ne înecăm de râs, dar vă sugerăm să le abordați voi. Trei exemple se găsesc chiar pe site-ul cărții, la secțiunea Recipes. Vă garantăm că nu vă veți mai uita niciodată la o găină congelată cu aceiași ochi.

Începe cu un masaj lent pe piept și pulpe, mâinile rătăcindu-i pe corpul meu până între copane.
“Ești o pasăre frumoasă și curajoasă,” spune. “O să îți strecor asta înăuntru. Ești gata?”
“Da,” șoptesc.
Mă ridică deasupra vasului și mă așează încet în țepușa verticală a rotisorului. Icnesc pe măsură ce lungimea lui maiestuoasă mă umple, senzația este extremă și delicioasă. Oare sunt gata pentru asta?
“Va fi intens, pentru că nu te vei putea mișca în timp ce te gătesc”. Se apleacă și îmi leagă picioarele. Sunt complet imobilizată. Înainte să mă arunce în blânda binecuvântare a cuptorului simt cum îmi aruncă la picioare niște lucruri. Mă întreb ce sunt.
“Cartofiori, iubito.”

Recipes From Fifty Shades of Chicken by F.L. Fowler