Anul acesta, Festivalul de Teatru de la Sibiu ajunge la a douăzecea ediţie şi nu doar iubitorii de teatru vor avea din plin ce să aleagă, ci şi bookaholicii, care vor avea ocazia să vadă transpuse pe scenăîntre 7 și 16 iunie poveşti variate, atât ale unor autori clasici, cât şi moderni.
Cântece triste din inima Europei (regia: Kristian Smeds, Finlanda) este o adaptare a romanului Crimă şi pedeapsă de Dostoievski. Este un spectacol modern, adus în contemporaneitate, iar povestea este spusă din perspectiva Soniei (Aldona Bendoriute). „Sad songs from the heart of Europe este o poveste despre Europa noastră, un continent unde norocul şi destinul sunt din nou la răscruce, unde unii îşi permit să facă planuri şi să ia măsuri extreme în timp ce alţii sunt obligaţi să plătească.“
Cântecele lui Lear (regia: Grzegorz Bral, Polonia), după cum îi spune şi titlul, este o adaptare după tragedia lui Shakespeare, spusă pe ritmuri muzicale, fiecare bucată muzicală fiind „un punct de plecare pentru un nou poem dramatic”. Spectacolul a avut o bună vizibilitate internaţională, fiind recompensat, la Fringe Festival din Edinburgh în august 2012, cu Scotsman Fringe First, Herald Archangel şi Musical Theatre Matters Special Award.
Cum vă place (regia: Levan Tsuladze, Georgia) a fost o producţie realizată pentru evenimentul din 2012 organizat de Shakespeare Globe Theatre, care a reunite spectacole în 37 de limbi. Subiectul este bine-cunoscut, dar îşi descoperă la fiecare lectură sau vizionare noi subtilităţi. Aşa că este o ocazie bună să vă refamiliarizaţi cu această piesă clasică din repertoriul shakespearian.
Cui i-e frică de Virginia Woolf este deja o montare celebră, după piesa lui Edward Albee (1962), pe care o puteţi vedea şi în Bucureşti, la Godot Café-Teatru, în regia Marianei Cămărăşan şi Alexandrei Penciuc, cu Florina Gleznea, Ionuț Grama, Sînziana Nicola şi Emil Măndănac. Spectacolul, care beneficiază de cea mai tânără distribuţie întâlnită pe o scenă profesionistă pentru această adaptare, vorbeşte despre limitele comunicării, despre ipocrizia falselor valori şi despre înstrăinarea profundă ce apare în căsnicii aduse în acel punct în care soţii devin duşmani.
Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals de Matei Vişniec a fost adaptată pentru scenă de Istvan Szabo, Trap Door, SUA. Un spectacol emoţionant şi, în acelaşi timp, dur, aşa cum ne-au obişnuit montările după texte de Vişniec, Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals este o poveste despre război şi pierdere, despre exil şi drama dezrădăcinării.
Divina comedie de Dante are un potenţial spectaculos pentru scenă, pe care regizorul lituanian Eimuntas Nekrošius l-a exploatat din plin. O ocazie bună să vă reamintiţi călătoria iniţiatică a poetului în Infern, Purgatoriu şi Paradis, pentru redescoperirea de sine şi a iubirii adevărate, care merită căutată oriunde, chiar şi în infern.
Chiar dacă l-aţi văzut sau chiar dacă vă spuneţi că ştiţi prea bine despre ce e vorba, nu rataţi Faust-ul lui Purcărete, care este, din punctul meu de vedere, focusul oricărei ediţii de FITS. Ofelia Popii face rolul carierei ei în Mefisto, prestaţie, de altfel, confirmată şi de prestigiosul Herald Angel Award, de la Festivalul de la Edinburgh.
Un must see este şi spectacolul lui Felix Alexa, după nuvela lui Gogol, Însemnările unui nebun, în care Marius Manole face un tur de forţă, trecând prin toată gama stărilor sufleteşti pe care le încearcă funcţionarul Popriscin, care alunecă uşor pe panta nebuniei, de la a crede că aude conversaţia între două căţeluşe până la a se crede regele Spaniei. Foarte interesantă este şi susţinerea muzicală, asigurată de Alexander Bălănescu, amplificând, în punctele cele mai tensionate, stările de încordare şi de alienare pe care le resimte personajul lui Marius Manole.
Foarte interesant se anunţă a fi şi spectacolul lui Zoltán Balázs, Maestrul şi Margareta, adaptare după romanul lui Bulgakov, coproducție Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu și Maladype Theatre, distribuţia cuprinzând nume precum Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Neacşu, Mariana Mihu etc. Varianta propusă de Zoltán Balázs este modernă şi inovatoare: „Montarea de pe scena Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare ce combină proiecţii video cu momente muzicale live, iar ideea decorului își găsește inspiraţia într-o biserică armenească veche descoperită de regizor în Polonia”.
Să ne amintim de una dintre poveştile clasice ale copilăriei, la care eu mă întorc mereu cu drag, cu spectacolul lui Roberto Ciulli, Teatro de La Abadía, Spania, după romanul lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinţ. Deşi romanul cuprinde numeroase personaje cu care se întâlneşte în călătoria sa, spectacolul lui Roberto Ciulli are doar doi actori: José Luis Gómez, în rolul Micului Prinţ, şi Inma Nieto, în toate celelalte roluri. Micul Prinţ nu mai este însă un copil, ci un bătrân care însă se simte mai dezorientat şi mai înstrăinat decât un copil.
Verdictul şi alte povestiri, în regia lui Max Merker (Hessisches Landestheater Marburg), după Franz Kafka, propune un univers în care recunoaştem o „lume cu supravieţuitori dibaci şi creaturi nocturne neastâmpărate, oscilând între obscenitate şi amuzament visceral”.
Un spectacol de bază al FITS rămâne cel al lui Gavriil Pinte, Un tramvai numit Popescu, după opera poetică a lui Cristian Popescu. Vi l-am recomandat şi anul trecut şi vi-l recomand şi acum, pentru că este unul dintre cele mai inedite spectacole din ţară, îmbinând poezia cu o manifestare teatrală cu adevărat specială, desfăşurându-se chiar într-un tramvai, pe ruta Sibiu-Răşinari şi retur.
Nu aş rata nici un spectacol dintr-un spaţiu pentru noi exotic – Japonia. Dojoji (regia: Masahiro Yasuda) aduce pe scena de la Sibiu două stiluri tradiţionale de teatru: noh şi kabuki. Spectacolul are la bază o varietate de texte precum Tales of Times Now Past, Hidaka-gawa iriai zakura sau Dojojisau Kiyo hime de Torahiko Koori.
Dacă vă aflaţi la Sibiu în perioada 7-16 iunie, nu rataţi Festivalul, cu siguranţă veţi găsi ceva pe placul vostru.
Foto: sibfest.ro
