Am terminat Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar, în prezent, sunt doctorandă a aceleiaşi facultăţi cu o teză despre postmodernismul românesc. Lucrez la Editura Art.
Când eram mică, voiam mult de tot să mă fac pensionar. Mi se părea că e cel mai grozav lucru din lume, cu atât mai mult cu cât bunicii mei, singurii pensionari pe care-i cunoşteam, făceau tot timpul câte ceva interesant fără stresul 9-5. Când am crescut, mi-am dat seama că-mi place atât de mult să fac mereu câte ceva, încât am fost obligată, după câţiva ani de freelance, să mă angajez pentru a mă desprinde măcar uneori de muncă. Îmi plac foarte mult copiii, motiv pentru care mă îmbrac colorat şi port mereu bomboane prin buzunare, căci nu se ştie niciodată când dai peste un prieten. Cât despre cărţi… la cât se publică în zilele noastre, e bine măcar să aibă umor! Îmi amintesc de adolescenţă, când îmi permiteam luxul de a citi zile întregi şi când nici nu-mi dădeam seama ce mare bucurie poate fi asta. Citeam cu pasiune, înflăcărat, împătimit. Şi-mi amintesc când, după ce am fost păcălită de un coleg mai mare, fratele meu, cu mult mai în vârstă decât mine, mi-a spus o frază care mi-a marcat restul frazei: dacă vrei să înţelegi chiar şi intenţiile nerostite ale oamenilor, trebuie să citeşti. Avea dreptate, motiv pentru care continuu să-mi umplu clipele libere cu literatură, în speranţa că, chiar dacă nu voi reuşi să desluşesc mereu intenţiile ascunse ale altora, voi ajunge măcar foarte aproape de a mă desluşi pe mine. Sunt un adept al lecturii de identificare şi, din câte mi se spune, mă perfecţionez cu fiecare carte.
Mi-e aproape imposibil să vorbesc despre o carte sau un autor preferat, căci această scară de valori se modifică nu numai în funcţie de vârstă, ci şi de stare, de loc, de circumstanţe… Iubesc pur şi simplu literatura şi cred că este unul dintre cele mai bune lucruri care i se pot întâmpla unui om.
