Să începem cu esențialul: nu există convertor perfect de e-book-uri dintr-un format în altul. Asta însă nu e neapărat vina software-ului, ci a cărților care îi sunt servite, la a nu-știu-câta mână de copiere, modificare sau salvare în alt format decât originalul.

Și acum că am stabilit că nu există rezultate perfecte pentru că lucrăm cu materie imperfectă, să vorbim despre e-book-uri, această minunată invenție a vremurilor noastre.

Cartea electronică este din păcate este o denumire foarte generică pentru cele câteva zeci de formate în care se poate prezenta un e-book. Cele mai frecvente sunt: AZW, DOCX. EPUB, HTML, KF8, LIT, LRF, MOBI, ODT, PDF, PRC, RTF, TXT.

Desigur că te vei întreba – smulgându-ți părul din cap și lovindu-ți țeasta de tastatură pentru că ai reușit în sfârșit să pui mâna pe ultima carte a scriitorului X, iar readerul tău citește orice, numai formatul ăla nu – de ce atâtea formate, pentru numele lui Gutenberg?!

Pentru că e mai avantajos – pentru cei care se ocupă de readere – ca readerul lui să aibă un anumit format proprietar, pe care nici un alt reader să nu îl poată citi, făcându-l astfel cel mai tare reader din parcare și aducând clienții cu ghiotura. Din păcate clientul este întotdeauna cel care pierde – bani cumpărând doar un anumit tip de e-book sau timp încercând să convertească ce are deja la un format mai prietenos cu readerul lui.

Odată ce ai hotărât să ții partea unuia dintre marii și greii domeniului și ai început să investești în cărți (într-un format citibil doar de un anume reader, vezi Amazon și Kindle), vei trece la altul cu multă greutate. În plus, mai există și DRM-ul (Digital Right Management) care îți pune piedică atunci când vrei să copiezi sau să mai dai altcuiva cartea ta electronică.

La noi însă, pe tărâmul unde e-book-urile aleargă libere, necenzurate de nimeni și prea puțin observate, rip-uiala și pasatul de carte electronică e în floare.

Astfel încât e util să știi că nici un format nu e sfânt, în sensul că nu e bătut în cuie. Există convertoare pentru absolut orice, în absolut orice.

Cele mai la îndemână sunt versiunile online, care nu te obligă să instelezi nimic local. Un astfel de exemplu este convertfiles.com, pentru tot soiul de fisiere, nu doar formate de e-books.

Dacă preferi să ai ceva instalat pe computer, există zeci de convertoare. Pe mobileread.com găsești o listă foarte lungă cu tot soiul de tipuri de convertoare, pentru Windows, pentru Mac sau Linux. Dacă nu-ți merge din prima, alege altul, dar nu uita că tipurile de formate sunt foarte diferite; spre exemplu epub-ul și pdf-ul optimizează textul pentru display-ul tău, txt-ul despoaie textul de formatări sau finețuri (câteodată chiar și de paragrafe, și poți obține un roman-fluviu, la propriu), iar html-ul s-a dovedit, cel puțin în cazul nostru, printre cele mai versatile și simple opțiuni.

Pe lângă acestea, există o soluție care include, alături de opțiunea de a converti o gamă foarte largă de formate, și posibilitatea de a-ți organiza biblioteca electronică. Programul se numește calibre, este gratuit și îți permite să sortezi cărțile după autor, după gen, după limbă, să le tag-uiești după propriul tău sistem de organizare sau să le dai note. Dacă e-book-urile tale sunt bine făcute (nu sunt rip-uite), citește și metadata cărților și permite sistematizarea lor și mai aprofundată. Este un soft complex, iar dacă vreți să aflați mai multe despre el înainte să îl instalați, vă recomandăm articolul exhaustiv de aici.

Voi ce tipuri de convertoare folosiți? Și cum vă organizați biblioteca electronică?

Sursa foto, CC license.

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


2 comentarii
  1. Radu

    Wow, ma bucur nespus sa vad un astfel de articol, pentru ca am o problema reala cand vine vorba de pdf uri si e-book readere.
    Unele e-book readere ma speric, afisand in descriere produsului cum ca nu suporta decat un anume fel de pdf…
    Mersi frumos inca o data!

    Reply
  2. Pingback: Carti electronice: ce sunt eBook-urile, cum le citesti, unde le gasesti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *