Bookaholic

Spun din capul locului că ideea de a căuta înadins tablouri cu cititori i se datorează lui Florin Iaru. A aruncat la un moment dat o  întrebare pe Facebook, uşoară poate pentru cei care au bunul obicei de a-şi detoxifia retina cu cel puţin un album de artă pe săptămînă. Nu era cazul meu. Întreba, pe scurt, ce tablou fusese sursa unei imagini, o fotografie recentă, cu o fată citind.

Am reuşit să găsesc tabloul pentru că există Google şi pentru că aveam un indiciu preţios: pictor francez de acum 200 şi mai bine de ani. Şi La Lectrice a lui Fragonard a ieşit izbitor de asemănător în faţă! Ea m-a făcut curioasă să văd mult mai în detaliu cum au pictat şi alţii scene de lectură şi să caut tablouri care-mi plăcuseră  şi de care uitasem. Inevitabil, am ajuns să dau peste alte tablouri, care mi-au spus mult. M-am bucurat ca un copil, aşa că, fără să fac nici un fel de  ierarhie, am să pun aici cîteva dintre preferatele mele.

Încep cu La Lectrice, a lui Fragonard. Cu o pernă uriaşă şi concentrarea de mică serioasă, cititoarea asta izolată în spaţiul ei comod, de lectură şi lumină a fost,  pentru mine, cel puţin, o ciudăţenie. Aveam în minte capriciile lui cu marchizi şi marchize care se dau promiscuu în scrînciob sau se interpelează bucolic prin grădini roccocco, degizaţi în păstori şi păstroriţe! M-au binedispus dintotdeauna, pînă la lacrimi, în droleria lor uşor tîmpă, dar uite că şi cititoarea are forţele ei, foarte diferite!

Nu puteţi să vă închipuiţi cît m-am bucurat cînd am dat de bătrînul ăsta! Aş fi bătut din palme, aş fi dat din picior, aş fi scos fluierul, dar mi-a fost teamă să nu cadă de pe scări. Ce timpuri, ce biblioteci, ce tavane…. bine  măcar că amorul nostru (pentru cărţi) nu s-a dus dracului, la trecerea veacurilor, vorba poetului. Domnul din imagine a fost pictat de  prea puţin notoriul Carl Spitzweg, despre care am aflat că a învăţat să picteze singur, după ce familia îi hotărîse viitor de farmacist!

Ceva mai nou şi mai de la Est: Citind în grădină, de Nikolai Petrovich Bogdanov-Belsky (1868-1945). Tabloul a fost pictat la 1915. Îmi place să mă uit la ea,  îmbrobodită, mătăsoasă  şi înconjurată de toate frumuseţile astea. Îmi face poftă de nişte ruşi solari, un Tolstoi, un Turgheniev, ceva de septembrie. Ea ce-o citi?

Cititoarea lui Rembrandt e hipnotizatoare! Şi parcă de ce te uiţi mai mult la ea, de-aia îşi schimbă expresia. E o cititoare-vrăjitoare, aşa o să ajungem şi noi!

Băiatul ăsta al lui Magritte (care, de fapt, e fată) ar avea mare priză la hipsterimea Bucureşti-Berlin! Ia gîndiţi-vă: OMG. How cool is that? Nu m-aş mira să-l (o) văd cooptat(ă) pe vreun afiş şi lipit(ă) de  peretele de club. Mă rog, nu m-aş mira să mă întîlnesc cu el(ea) direct, la o adică.

Ea e cititoarea masochistă. Imaginaţi-vă o bancă negeluită, o lumină gen panou de hală industrială şi o fată numai piele şi os care continuă să citească tolănită fix în mijlocul instalaţiei! Aşa a considerat Picasso!

Ele citesc împreună, puţin triste, puţin adormite. Pictorul lor, Iman Maleki, e iranian, iar tablourile lui au,  în ciuda contururilor precise, ceva foarte difuz, de tristeţe, de părăsire şi de gol. Ăsta nu e singurul tablou cu cititoare!

Trebuia să fie şi un cititor al dracului în galerie! Dumnealui e mai mult decît atît, dacă nu m-ar auzi nimeni aş spune că e chiar Dracul în persoană, citind Novayagazeta. L-a surprins un olandez, Bart Sparnaaij şi titlul tabloului în engleză e T he Unamused Reader. Brrr..

Cînd mă uit la Tînăra cititoare a lui Renoir îmi dă impresia că nu există plăcere mai mare. Poate că de la imagini ca asta ar trebui să înceapă profii să vorbească despre bucuria cititului. Mie mi-e foarte dragă cititoarea asta frumuşică şi radioasă.

Friday Inspiration, de Edward Hopper. Pictorul ăsta nu merge cu prea multe cuvinte.