Bookaholic

Zac prin coşuri, pe mesele cu reduceri, le-ai citit titlurile pînă te-ai plictisit, dar n-ai scos banii din buzunar pentru niciuna, chiar dacă acum costă foarte puţin. Am ales cinci cărţi foarte bune care nu costă mare lucru.

Nu e nimic mai trist decît nişte cărţi refugiate într-o zonă de unde par că nu fac nici trei lei. De asta am zis să povestesc cîte ceva despre unele pe care le-am citit cu mare plăcere, sau cel puţin cu interes. Mi-ar plăcea foarte mult să văd listele fiecăruia, cred că în felul ăsta am debloca bietele cărţi de la reduceri şi le-am face să se mişte un pic de pe rafturile cu 5 sau 10 lei. Un preţ e doar un preţ, ştim că nu se confundă cu valoarea.

Peştele scorpion de Nicolas Bouvier (trad. Editura Humanitas). De la o distanţă de 20 de ani, Nicolas Bouvier, un scriitor elveţian care a scris nişte cărţi minunate despre călătoriile lui în lumea întreagă, povesteşte despre perioada petrecută în Ceylon, actuala Sri Lanka. Nu e doar o descriere a unor locuri şi cutume care îl destabilizează, prin contrast, prin frumuseţe şi prin diferenţă, ci o analiză amară a unui impas sufletesc pe care frumuseţea din jur nu poate să-l vindece. Pentru Nicolas Bouvier, lumea nu e un decor pe care să-l descrie celor care nu au ajuns în locurile unde a ajuns el, ci un mediu care funcţionează la fiecare pas ca o hîrtie de turnesol pentru ce crede, ce simte şi ce trăieşte călătorul.

Aş reciti observaţiile lui, şi nu numai de aici. Am uitat multe lucruri, de la ultimele citiri, dar ce îmi amintesc foarte precis, şi din Peştele scorpion, şi mai ales din Rostul lumii, e precaritatea condiţiilor în care a călătorit, starea perpetuă de provizorat, munca pe drum, nesiguranţa. Şi toate astea descrise cu aşa o voluptate, că pare că şi cel mai prăfuit colţ în care a putut să doarmă cîteva ore era un loc în care găsea un miez al lucrurilor, în care se construia, trăind şi scriind, şi din care  descoperea lumea. Am tot văzut în ultima vreme cărţile lui la raftul cu reduceri. Să nu le ocoliţi!

Pămîntul apelor, Graham Swift (trad. Editura Polirom) Fusese pe lista autorilor de citit în facultate, era acolo, în canonul contemporanilor, lîngă Alisdair Gray, Anthony Burgess sau Julian Barnes. Am ajuns la el mai tîrziu şi m-a impresionat liniştea pe care e în stare să o redea în contextul în care scrie despre o lume aluvionară, contorsionată, al cărei sens alunecă şi alunecare asta perpetuă poate induce anxietate. Dincolo de ce întîmplă concret, Pămîntul apelor e o meditaţie cu multe întrebări despre istorie (personajul principal e prof de istorie), despre natura realităţii şi consistenţa trecutului.

Am citit cartea la Dubova, într-o casă de lîngă Dunăre, cu prieteni care citeau la rîndul lor. Ştiu că la un moment dat cineva a spus că o să uităm mare parte din ce citim, şi că de fapt continuăm să o facem, în ciuda acestui lucru, pentru că pur şi simplu ne face o enormă plăcere. A fost una din cărţile alea! A, şi parte senzaţională, în cartea asta, dincolo de poveste (e densă, intensă,  are situaţii de viaţă încurcate şi personaje la fel) şi dincolo de meditaţia care decurge din ea, e pur şi simplu geografia locului, în acord perfect cu subiectul: un ţinut mlăştinos, cu ceaţă, cu abur în care contururile şi certitudinile devin ceva mai degrabă fantomatic.

Valea pasiunilor de Lidia Jorge (trad. Micaela Ghiţescu, Editura Art) A fost o bucurie să descopăr romanul ăsta . Îmi amintesc că l-am cumpărat din Iaşi şi că l-am citit cu genunchii la piept! Lidia Jorge este o scriitoare portugheză care face minuni cînd descrie. Şi natură şi oameni şi stări şi mai ales tăceri.

Aici e vorba despre trecut, despre un mediu închis (o fermă din sudul Portugaliei), un copil nelegitim (o fată ajunsă adolescentă care e practic în centrul romanului) şi cîteva lucruri care au dus la forme de prezent distorsionate. O iubire vinovată, un bărbat care vîntură lumea, o femeie care rămîne cu cineva mai aşezat, un tată ale cărui cizme se aud autoritar pe dalele de piatră şi multe, multe scrisori. În ele, de departe, fugarul, străinul, strecoară desene cu păsări exotice pentru o fată care nu cunoaşte deloc lumea şi care doar intuieşte că trecutul părinţilor ei a fost învolburat şi greu. Gabriela Adameşteanu a scris o recenzie absolut frumoasă romanului.

Vampirul din Ropraz, Jaques Chessex (trad.Luminiţa Brăileanu,  Editura Art) Asta e o carte subţirică, dar citind-o am avut senzaţia unei concentraţii de stări şi de situaţii în conflict,  aproape de nesuportat. E vorba despre anarhie, crime atroce, abuzuri care amintesc de torturile Evului Mediu, toate întîmplate în Ropraz, un sat elveţian din cantonul Vaud, la începutul secolului trecut. E scrisă la rece şi cu un suspans care ticăie în fiecare frază, iar contrastul dintre dorinţa de a menţine o ordine în exterior şi toate pornirile şi pulsiunile abominabile care se acumulează sub ea se simte epidermic.

Povestea are ceva foarte aspru, viaţa din Ropraz e descrisă frust, cu tot ce are sordid şi extrem. E viaţa dură dintr-un sat uitat de lume unde se poate întîmpla orice, unde circula foarte multe superstiţii şi unde se trăieşte greu şi se moare din nimic. E o comunitate închisă, în care  agresivitatea mocneşte  sub pojghiţa de cutume care încearcă să imprime vieţii o noimă şi fantasmelor limite clare. E ceva profund răscolitor în acest roman, şi ceva care trimite şi la un soi de violenţă care nu a dispărut odată cu un secol bătrîn şi rudimentar.

Jocul serios Hjalmar Soderberg (trad. Liliana Donose Samuelsson, Editura Humanitas).Habar nu aveam cine este acest autor suedez care a scris pe la începutul secolului trecut şi nici nu îmi amintesc cu precizie de ce am ales să iau anume această carte cu mine într-o vacanţă în Croaţia, ci doar că  citeam şi că nu regretam niciun rînd. Ce m-a frapat  puternic  a fost modul frust în care e tratată  sexualitatea (nu felul în care e descrisă, concret, ci rolul care i se alocă) şi faptul că nu e băgată sub preş. Mi s-a părut îndrăzneţ pentru perioada respectivă, chiar dacă începutul de secol a scuturat multe pudibonderii.

E o poveste de dragoste acolo, cu despărţiri, orgolii, rupturi şi lucruri care supravieţuiesc tuturor acestor transformări. Îmi amintesc că nu povestea de dragoste în sine m-a interesat atunci în primul rînd, (el tot pleacă, are ambiţii şi nesiguranţe, ea e prinsă în insectarul unei familii burgheze etc) cît o anumită dinamică între pulsiuni destabilizatoare şi deciziile alea care normează şi fac acceptabilă social viaţa indivizilor. Îmi mai amintesc de Stockholm, de ambiţiile lui Arvid (pe ea o cheamă Lydia), care lucrează în redacţia unui ziar, dar şi de nişte cine burgheze şi de un golf inundat de lumină, în plină vară, în arhipelag. Ştiu sigur că după ce am citit Jocul serios, mi-am propus să citesc şi Doctor. Glas, de acelaşi autor, dar pînă acum nu am reuşit!