Când eram mai mică împrumutam cărţi de la biblioteca publică. Nu aveam nicio problemă cu ideea de a le returna dupa ce le citesc, ba chiar mă mândream cu faptul că niciodată nu întârziam cu termenele şi mă mulţumeam cu ideea că am putut folosi cartea exact atât cât am avut nevoie. Acum constat cu uimire că nu îmi mai surâde ideea. Nu am mai citit o cartea de la bibliotecă de mulţi ani şi evit să iau cărţi cu împrumut de la prieteni, din simplul si egoistul motiv că nu îmi place sentimentul pe care îl am când trebuie să renunţ la ele după ce termin de citit.

Cert este că această dorinţă de a deţine cărţi a inspirat biblioteci impresionante şi ne transformă pe toţi în colecţionari. Pentru unii însă, obsesia merge şi mai departe. Preţul pe care sunt dispuşi să-l plătească pentru o “bucăţică de istorie” este uimitor, iar când spun “bucăţică de istorie” mă refer la cărţi cu valoarea parafată de către timp, care s-au vândut la preţuri exorbitante.

Eu propun să ne punem mănuşile albe.

The First Book of Urizen, William Blake – $2.5 million

Tipărită în 1794, este una din operele majore care conţin profeţiile lui Blake. Una din cele 8 copii existente a fost vândută la New York pentru 2,5 milioane de dolari unui colecţionar privat.

 

The Tales of Beedle the Bard, J.K. Rowling — $3.98 milioane

Da, este cartea la care se face intensă referire în Harry Potter. Autoarea a creat şapte copii ale acestei cărţi, fiecare scrisă de mână şi ilustrată de ea însăşi. Şase din ele au fost oferite cadou pentru prieteni, dar în 2007 una din ele a fost scoasă la licitaţie şi s-a vândut pentru suma de 3,98 milioane de dolari, devenind cel mai scump manuscris vândut vreodată. Toţi banii au fost donaţi unei fundaţii caritabile.

 

Geographia Cosmographia, Claudius Ptolemy — $4 million

Primul alas din lume şi prima carte cu hărţi gravate, Cosmographia lui Ptolemy a fost vândută în 2006, la Londra, pentru aproape 4 milioane de dolari.

 

Traité des arbres fruitiers, written by Henri Louis Duhamel du Monceau, illustrated by Pierre Antoine Poiteau and Pierre Jean François Turpin — $4 million

Este, clar, cea mai scumpă carte despre arborii fructiferi, un set de cinci volume ilustrate, care au fost vândute în 2006 cu 4,5 milioane de dolari.

 

The Gutenberg Bible — $4.9 million

O copie a Bibliei realizată de Gutenberg a fost vândută în 1987 pentru o sumă atunci record, de 4,9  milioane de dolari. Doar 48 de astfel de cărţi există în lume şi au fost primele tipărite cu tiparul mobil.

 

First Folio, William Shakespeare — $6 million

Deşi primul preţ al „First Folio” a fost de o liră, aceste exemplare se regăsesc acum printre cele mai apreciate piese de către colecţionari. Se estimează că mai exită doar 228 de exemplare (din 750) iar în anul 2001, co-fondatorul Microsoft Paul Allen a cumpărat unul pentru 6 milioane de dolari.

 

 

The Canterbury Tales, Geoffrey Chaucer — $7.5 million

Ultima din cele 12 exemplare iniţial tipărite în 1477 a fost vândută în 1998 pentru 7,5 milioane de dolari.

 

Birds of America, James Audubon — $11.5 million

Această carte este cunoscută pentru stabilirea câtorva recorduri: în 2000 a fost cumpărată pentru 8 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii. Zece ani mai târziu, un alt exemplar original a fost vândut pentru 11,5 milioane de dolari.

 

The Gospels of Henry the Lion, Order of Saint Benedict — $11.7 million

Comandată de către Henric Leul, Duce de Saxonia, pentru altarul Fecioarei Maria din Catedrala Brunswick, acest evangheliar a fost cumpărat de către guvernul german în 1983 pentru  11,7 milioane de dolari. Având 266 de pagini, dintre care 50 sunt ilustrate, cartea este considerată o capodoperă a manuscriptelor în stil Romanesc.

 

The Codex Leicester, Leonardo da Vinci — $30.8 million

Cel mai faimos dintre manuscrisele lui Leonardo da Vinci, care conţine teoriile marelui gânditor în multe domenii, de la fosile la mişcarea apei şi la justificarea strălucirii lunii. A fost pentru prima dată cumpărat de Thomas Coke în 1717, iar în 1980 a ajuns în posesia colecţionarului de artă Armand Hammer. În 1994, Bill Gates a cumpărat jurnalul pentru 30,8 milioane de dolari, transformându-l în cea mai scumpă carte cumpărată vreodată. Partea bună este că Bill Gates nu a fost egoist cu noua lui achiziţie: a folosit imaginile pentru a crea un screensaver distribuit cu Microsoft 95.

 

Trebuie să recunoaştem că oricare dintre noi şi-ar dori unul din aceste exemplare care au trecut testul timpului şi al schimbărilor ce au avut loc în lume, dar trebuie să ne amintim că oricum cărţile noastre sunt cele mai valoroase, prin simplul fapt că ne-am bucurat când le-am cumpărat sau primit şi am pus suflet când le-am citit.

Sursa top

Un comentariu
  1. Pingback: CELE MAI SCUMPE CĂRȚI DIN LUME | Bibliotecile publice din Republica Moldova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *