Bookaholic

Cam de multișor n-am mai aruncat un ochi pe bloguri să vedem ce recenzii de carte și-au făcut loc acolo. Și sunt ceva, semn bun că se citește, yeey, chiar și în aceste vremuri tulburi. 🙂

Terorista scrie discret, dar la fel de relaxat și fain cum o știm de pe blog, pe Ora de Cluj despre o biografie romanțată despre știință, agreabilă și fără pretenții de mare literatură, Măsurarea lumii. A, și povestește și un pic dintre aventurile ei cu Kindle-ul. 🙂

Măsurarea lumii e un roman numai bun pentru nivelul meu, adică biografie romanţată (nu ştiu dacă se mai foloseşte eticheta, parcă n-am mai dat de mult de ea) a doi savanţi celebri, cu umor, capitole scurte şi alerte (unul pentru Humboldt, unul pentru Gauss şi tot aşa), anecdote etc. Rămân măcar cu o localizare în timp şi spaţiu a numelor lor şi, eventual, a unor descoperiri.

Adinab scrie despre o carte, Mr Peanut, care nu pică bine niciunei femei. Una în care bărbatul visează la moartea soției, o carte amuzantă despre nucleul de bază al societății și despre problemele lui ascunse.

Și astfel ajungem îm miezul problemei, adică la ideea că o soție, oricât ar fi ea de iubită și de minunată, îi suscită uneori soțului ei dorința irepresibilă de a o vedea înmormântată. Nefiind neaparat vorba de nervi sau de hârâieli, ci, uneori, de dorința de a căuta altceva sau, adesea, de cea de-a rezolva dintr-un foc (ahaha) toate problemele acelei femei.

Pe Biblioteca Babel regăsim Cimitirul de piane, o carte care și pe noi ne-a tulburat tare mult, a portughezului Peixoto.

Ar putea fi o carte a tuturor gesturilor și sentimentelor, și acelea spuse, și acelea niciodată rostite în viața unui om sau poate niciodată conștientizate în asemenea detaliu. Sau acesta este singurul mod în care pot s-o privesc ca să pot să accept tandrețea și poezia la un loc cu brutalitatea și să nu-l acuz pe autor de fracturi de logică.

Micawber a mai citit și O istorie a lumii în 10 capitole și jumătate a lui Barnes, pe care a început-o cu așteptări mari. Nu l-a dezamăgit în totalitate, dar  numește inegală.

Barnes ne propune unsprezece bucăţi pe teme vag înrudite care pot ilustra, e drept, momente din istoria mare, cum e la modă să se spună acum.

Jovi a savurat Șuncă pe pâine, romanul lui Bukowski unde îl întâlnim pe Henry Chinaski tânăr, rebel, leneș, aparent fără calități.

Atunci când vorbesc despre „Şuncă pe pâine”, nu pot avea decât cuvinte de laudă, este romanul tinereţii oricărui răzvrătit, oricărui rebel sau oricărui băiat cât de cât normal (dar poate şi fetele se găseau în aceeaşi situaţie, nu am de unde să ştiu): descoperirea primei sticle de vin, a primelor imagini cu femei dezbrăcate, a primei masturbări şi a certurilor dese cu parinţii; o lume din care căutam să scăpăm, a dorinţei unei totale independenţe, a unei vitejii tinereşti pe care nu o putem regăsi decât în propria adolescenţă.

Serios, nu credeam să mai citească cineva Cella Serghi. 🙂 Și nu clasica Pânză de Păianjen, ci Cartea Mironei. Și uite ce recenzie găsesc la Bialog.

Pe acest fundal de nemulțumiri profunde, tot ce-și dorește Mirona este să plece de acasă și să scrie un roman, lucuri care pentru o tânără domniță sunt foarte dificile și luate aproape în derâdere.

Pentru a schimba puțin (complet) registrul, Vicuslusorum scrie cu pasiune și foarte documentat despre filosoful polonez Kolakowski, pornind de la Principalele curente ale marxismului.

Eu unul il ador pe Kolakowski si nu am de gand sa imi ascund in pioase retorisme respectul pe care il am fata de Kolakowski: claritatea scriiturii (nu neaparat stilul), forta impecabila a argumentatiei, lipsa de nervi si a comentarilor umoral dezavantajoase (cu un bemol insa, pe care am sa il explic la timpul sau), dar mai ales impecabila putere de sinteza a filozofiei occidentale, pe care Kolakowski o rezuma adesea extrem de ireprosabil scolastic.

Voi ce-ați mai citit?