- Avea 22 de ani în 2011, când a debutat cu romanul “Poker”, câștigător al concursului de debut organizat de editura Cartea Românească. Acum este la primul volum de poezii, “O formă de adăpost primară”, pe care-l consideră “un roman mai abstract”. Într-o discuție recentă, Bogdan Coșa ne-a povestit despre cum vede el diferența dintre a scrie proză și a scrie poezie, despre concursuri literare, despre cât de des se pune la masa de scris, despre autori preferați.
Mulți dintre scriitorii de la noi debutează cu poezie sau în volume colective și abia apoi (poate) cu roman. La tine a fost invers. Are vreo importanță ordinea asta?
Da, și fără urmă de moderație, fără modestie, e mai important să debutezi cu un roman decât să debutezi într-un volum colectiv. De fapt, mai important decât să debutezi într-un volum colectiv e să nu debutezi niciodată, căci ce spune debutul într-un volum colectiv despre tine (afară de anii 80, când știm cu toții și nu mai dezvolt aici; afară de bistrițeni)? Spune că a apărut un tânăr care n-a scris încă texte cât să-i iasă de-un volum, dar are ambiții mari și o să cam sufoce cu prezența lui.
Acum, că am executat debutul în volumul colectiv, mai rămâne poezia: ea e mai veche decât romanul, mai nobilă, avem milenii de tradiție șamd. Apoi, putem să ne uităm în baruri: când se-mbată câte unul, nu începe să povestească o scenă din “Pădurea spânzuraților”, ci recită un pic de Bukowski, un pic de Blaga, mai plânge. Tot așa, sunt mai multe găști de poeți, mai mulți poeți contemporani decât prozatori de la care să te contaminezi, libertatea poetului e mai mare, boema, mai dulce, femeile, suferințele, enfin:) – sunt o mulțime de influențe, o mulțime de motive să te lași cuprins de fiorul poeziei la tinerețe.
Deci, statistic vorbind, e mai probabil că un tânăr îți va debuta cu un volum de versuri, ceea ce face din start debutul cu roman mai spectaculos și, tot procentual vorbind, mai important.
Te vedeai scriind poezie înainte de a scrie “Poker”?
Măi, am scris 10-15 poezioare și înainte de Poker, nu m-am ferit.
Ca să scrii “Poker” ți-a luat doar câteva nopți. Cât ți-a trebuit pentru “O formă de adăpost primară”?
Nu sunt poet profesionist, mi-a luat mai mult, se-nțelege. Cu tot cu redactare, ani… Dar am mai citit, am făcut studii, m-am plimbat prin străinătate, nu i-am simțit așa apăsători cum auzisem eu la alți poeți :).
Ce ai vrut să spui cu acest volum de poezie?
Că poezia nu e dreaptă, că ți se arată și dacă nu ești un bou saturnian.
De ce îl consideri un roman abstract?
Pentru că volumul e structurat în așa fel încât, în mintea mea, sună ca o poveste modernistă spusă mai degrabă schematic, ocolit și împiedicat.
De la ce anume ai pornit?
Proiectul cărții vine din atracția lui V. Leac pentru Gheroghe Iova, care vine din prietenia primului cu Bogdan Lipcanu, care vine, printre altele din faptul că Iova i-a fost un fel de maestro lui Lipcanu. care vine din aceeași atracție pentru arta conceptuală – sorry, asta-i o glumă, are Vlad Moldovan o poezie foarte frumoasă în “Blank“, “Nimic de văzut” se numește, în care folosește tehnica asta care vine din, care vine din, mi-am amintit de ea și m-am distrat un pic. Nu pornești de la ceva în cazul unui volum de versuri.
Pe bune acum: m-a întrebat V. Leac, văzându-mă abătut într-o zi, „nu scoți, mă Niculae, o carte cu poeziile astea?” Și a trebuit să mă controlez, să uit supărările și să lucrez la volum. Mi-a făcut un pustiu de bine – la o adică.
Ce înseamnă pentru tine să scrii poezie și ce înseamnă să scrii proză?
Aceasta este întrebarea unde – bang, bang – aș putea da cu metafore; o glumă cu poeme de Vlad Moldovan duce la altă glumă cu poeme de Vlad Moldovan, a nu fi cu supărare că am intrat pe discursul ăsta evaziv.
Îmi place mai mult să scriu proză. Chiar și în cazul unui interviu e de dorit să se vorbească mai mult despre proză – acolo e mai aplicat, merită să susții o poziție, sunt mai multe beneficii dacă-ți strunești un pic farmecul, logica și retorica. Poezia e ceva ce-ți poate scăpa foarte ușor, numai ce te trezești la un moment dat că vorbești ca un radio despre ea.
Care este cea mai tare senzație pe care o încerci atunci când scrii?
Nu e ceva senzorial, ci conștientizarea faptului că aș putea spune ceva frumos sau important la un moment dat, ceva care mi-ar aduce o mașină foarte puternică ori multă pace, mi se pare că am o șansă.
Dar cea mai nasoală?
Că dacă nu mă ridic în momentul ăla de la masă o să mă piș pe mine – și atunci unde-am ajuns.
Scrii zilnic sau doar atunci când ai ceva foarte clar în minte?
Când vreau să lucrez la un proiect îmi iau liber de la celelalte distracții și scriu toată ziua sau toată noaptea. În rest, nu, nu scriu zilnic, doamne-iartă-mă, cum ar mai fi să scriu zilnic – nu e ca și cum aș fi meteorolog și trebuie să mă uit la termometru de trei ori pe zi ca să se poată considera că mi-am făcut treaba.
Având în vedere că “Poker” a fost câștigătorul unui concurs de debut, ce părere ai despre concursurile literare de la noi?
Sunt bune premiile, de ce nu, se învârt în jurul a 15-20 de milioane, bani pentru care, de cele mai multe ori, munceau părinții mei o lună întreagă. Și nu trebuie să faci nimic pentru ele – te duci, iei banii și pleci, nu e ca și cum ar trebui să le pupi mâna celor care ți-i înmânează.
Ce cărți citești? Ce autori preferi?
McEwan, Coetzee bunăoară, cam ce citește toată lumea, dar am observat că în ultima vreme tresar la eseurile simple, la Isaiah Berlin, la Konrad Lorenz, la Chomsky…
Surse foto: www.agentiadecarte.ro, www.elefant.ro, www.facebook.com.
